Cele patru creiere sau “creierul total” reprezintă o metodă de armonizare şi de stimulare a capacităţilor intelectuale şi de învăţare, de sporire a competenţelor în orice domeniu de activitate, pusă la punct de psihologul şi scriitorul american Ned Herrmann (“metoda Herrmann”) şi care se adresează deopotrivă tinerilor (elevi, studenţi), profesorilor, oricărei persoane interesate de atingerea obiectivelor personale şi profesionale

A cunoaşte cum se dezvoltă şi funcţionează creierul este esenţial pentru oricine, nu numai pentru părinţi, care trebuie să găsească cele mai potrivite căi de a-i îndruma şi educa pe propriii copii, pentru educatori, in relaţie cu elevii lor (mai ales că ne aflăm acum la începutul unui nou an şcolar), ci şi pentru orice persoană care vrea să înţeleagă în ce domeniu poate excela, cum să-şi crească motivaţia şi performanţele, cum să-şi ia în stăpânire viaţa prin cunoaştere, gândire, inteligenţă.

Dacă privim atent la realitatea din jur, este o evidenţă că nu suntem toţi la fel, că modul de a gândi al fiecăruia, de a trata informaţiile la care are acces are o influenţă decisivă asupra felului în care se poziţionează în raport cu experienţele trăite, precum şi asupra atitudinilor şi comportamentelor pe care le dezvoltă. Creierul, în virtutea unor mecanisme subtile (pe care ştiinţa nu le-a descifrat în totalitate), ne dictează ce să vedem, ce să auzim, ce să memorăm, să spunem, cum să înţelegem, ne ajută să ne adaptăm la diverse situaţii de viaţă,

Nimeni nu poate să fie, să devină un om liber, cu o gândire deschisă, clară şi creativă, dacă nu înţelege ce are valoros, ca potenţialitate, şi cum să transforme această potenţialitate în fapt.

Cele patru creiere – “metoda Herrmann” (HBDI)

Ned Herrmman
Ned Herrmman

Ned Herrmann, pentru a elabora metoda “cele patru creiere” (HBDI – Herrmann Brain Dominance Instrument), porneşte de la teoria “creierului triunitar” (în engleză, “triune brain”), formulată, în anii 1960, de către medicul Paul McLean, şi care spune despre creierul uman că ar fi alcătuit din trei “straturi” structurate de-a lungul procesului de evoluţie.

Primul dintre aceste “straturi”, cel mai vechi, ar fi “creierul reptilian” (corespunzător trunchiului cerebral), responsabil de comportamentele arhaice, instinctuale, de supravieţuire – respiraţie, hrănire, ritm cardiac, reproducere, luptă, apărare, fugă, temperatura corpului etc. – şi de comportamentele stereotipe, în sensul că acelaşi stimul va genera, întotdeauna, acelaşi răspuns, explicând, în acelaşi timp, frica de schimbare.

Al doilea “strat” este reprezentat de creierul limbic sau “emoţional”, cu o diversitate de funcţii, inclusiv cele legate de emoţii, comportament, de memoria pe termen lung, de formarea amintirilor etc. Al treilea strat – neocortexul – prezent la primatele superioare, este legat de activităţi cognitive complexe, abstracte.

Teoria creierului triunitar este, însă, pentru Ned Herrmann, doar un punct de plecare, el fiind preocupat de felul în care sunt conectate şi cum interacţionează diversele părţi ale creierului în raport cu experienţa trăită, având în vedere funcţionarea holistică (întregul nu poate fi redus la suma părţilor sale) a acestui organ excepţional din corpul nostru.

Dintr-o astfel de perspectivă, psihologul american propune conceptul “cele patru creiere”, numindu-le, simbolic, creierul roşu, creierul verde, creierul albastru, creierul galben, fiecare având o funcţie specifică – creierul roșu (supraviețuire), verde (emoții și atașament), albastru (gândire și memorie) și galben (intuiție si creativitate).

Creierul roşu

Cele patru creiere, metoda Herrmann
Cele patru creiere, metoda Herrmann

Creierul roşu ține de zona de la baza creierului, menirea acestuia fiind de a veghea la supravieţuirea persoanei. Ori de câte ori viața noastră este în pericol, răspunsurile de luptă, fugă sau blocare sunt activate inconștient și automat. Este un “creier” pentru “aici” şi “acum”, fără capacitatea de anticipare. Este sinele “simţit”.

Creierul verde

Creierul verde corespunde regiunii de deasupra creierului roşu, este numit şi “creier emoţional”, deoarece funcțiile sale de bază vizează emoția, memoria de lungă durată, învățarea asociativă, sociabilitatea și relația de atașament. Ori de câte ori simțim o emoție precum frică, tristețe, furie etc., creierul este activat prin amigdala cerebrală, parte a sistemului limbic, situată adânc în lobul temporal. Aceasta “evaluează” semnificaţia emoţională a experienţelor pe care le trăim şi “decide” dacă informaţiile pe care le primeşte creierul sunt importante sau nesemnificative. Este sinele “prudent”.

Creierul albastru

Creierul albastru se află în neocortex (în timp ce creierul roşu şi cel verde sunt în subcortex). Creierul albastru este creierul gândirii, este activ în orice moment, chiar şi în timpul somnului. În această zonă albastră a creierului, sunt stocate gândurile, cognițiile și orice este legat de amintirile pe termen lung. Este sinele “raţional”.

Creierul galben

Creierul galben, spre deosebire de cel roșu, cel verde și cel albastru, este reponsabil de actele voluntare, de conștiinciozitate, perseverență, concentrare, controlul impulsurilor, planificare, autoreglare emoţională, este orientat spre viitor și spre învățare. O funcţie importantă a acestuia este şi aceea de a fi atent și conștient de nevoile creierului roșu, verde și albastru, pentru a lua cea mai potrivită decizie. Creierul galben este situat în cortexul prefrontal, chiar în spatele frunții. Este sinele “proiectiv”.

Citește și:  Controlul viselor este posibil? Beneficiile viselor lucide, în lumina cercetărilor recente

Un cunoscut neuropsiholog, Elkhonon Goldberg, pentru a explica modul în care se coordonează cele patru creiere, făcea apel la metafora “dirijorului” – pentru ca o orchestră să interpreteze armonios o simfonie, munca dirijorului este la fel de importantă ca și cea a instrumentiştilor (percuție, suflat, coarde etc.). Dacă un singur instrumentist nu este concentrat sau este obosit, oricât de bine ar cânta ceilalţi, rezultatul final nu va fi bun. Muzicienii au nevoie de un dirijor, iar dirijorul are nevoie de muzicienii lui. Același lucru este valabil și pentru funcția creierului.

Sau dacă, de exemplu, emoția (creierul verde) este mult mai intensă decât capacitatea cortexului prefrontal (creierul galben) de a o controla și gestiona, atunci este nevoie şi de un ajutor “extern” pentru canalizarea emoţiei respective.

Metoda “cele patru creiere” – cum poate fi valorificata?

Cele patru creiere, metoda Herrmann
Cele patru creiere, metoda Herrmann

Dacă ne aflăm, de pildă, în faţa unui proiect important (de orice natură) şi se întâmplă să nu avem puterea, hotărârea de a acţiona sau dacă avem tendinţa de a amâna luarea unei decizii, înseamnă că este vorba de un blocaj, de un “conflict” între “cele patru creiere”, intre emoţie şi raţiune, intre amintirea unor experienţe trecute similare şi proiecţia asupra viitorului.

De asemenea, când obiectivul de atins nu este clar, inconștientul nostru implementează strategii care împiedică trecerea la acțiune, astfel încât motivația nu trebuie să fie doar o chestiune de „a dori”, ci mai degrabă de “a vedea” cu ochii minţii încotro mergem. Apoi, când avem dubii, în lipsa unui proiect clar, creierul nostru ne va „încetini”, pentru a evita durerea eșecului, teama de necunoscut.

În schimb, clarificarea scopului, a mijloacelor prin care să fie atins, va creşte motivaţia şi obiectivul respectiv va fi acceptat şi dorit de toate “cele patru creiere”. Ce paşi ar trebui făcuţi în acest sens?

În primul rând, alungarea sentimentului de frică de eşec (pentru creierul roşu), o formulare clară, în cuvinte, a obiectivului şi a etapelor, recursul la amintiri plăcute legate de experienţe similare (pentru creierul albastru) şi o imaginare a momentului în care obiectivul a fost realizat, care să determine “creierul galben” să accepte ceea ce îi propui. Pentru “creierul verde”, trebuie armonizate emoţiile – exprimate în cuvinte, imaginate şi “simţite” (emoţii pozitive – fericire, mândrie, încredere, mulţumire etc.) ca si cum totul s-ar fi intâmplat deja.

Dacă cineva nu simte nicio emoţie la perspectiva atingerii unui obiectiv, probabil că acesta nu este suficient de motivant şi nici “dirijorul” nu a reuşit să armonizeze orchestra celor “patru creiere”. În acest caz, este de preferat reevaluarea respectivului obiectiv sau abandonarea lui.

Metoda “cele patru creiere” şi emisferele cerebrale

Cele patru creiere
Cele patru creiere

Ned Herrmann, pe lângă importanţa armonizării celor “patru creiere”, subliniază şi faptul că personalitatea, modul de acţiune şi reuşita fiecărei persoane sunt condiţionate şi de predominanţa uneia dintre emisfere cerebrale – așa-numitul mod “stânga” (asociat cu emisfera stângă a creierului ), pentru persoanele care apelează mai mult la raţiune şi metodă, şi așa-numitul mod “dreapta” (asociat cu emisfera dreaptă a creierului), pentru persoanele care mizează mai mult pe emoţie şi imaginaţie.

Pentru prima categorie de persoane (mod “stânga”), punctele forte sunt: capacitatea de analiză, de argumentare raţională, de rezolvare logică a problemelor, precizia, abordarea practică a situaţiilor, elaborarea de planuri detaliate, planificarea etc.

Pentru a doua categorie (mod “dreapta”), punctele forte sunt: anticiparea sentimentelor şi reacţiilor celorlalţi, intuiţia, capacitatea de a se entuziasma, de a convinge, de a integra idei şi concepte inedite, de a inventa noi soluţii etc.

Capacitatea noastră de autoperfecţionare este nelimitată

Creierul, orchestra si dirijorul
Creierul, orchestra si dirijorul

Creierul nostru are, aşadar, patru “instrumente” care interpretează sau ar trebui să “interpreteze” aceeaşi “partitură” (care este viaţa noastră) şi pentru care fiecare dintre noi este dirijorul, dator să facă în aşa fel, încât, prin antrenament, fiecare “instrument” să se armonizeze cu celelalte.

Avem “patru creiere”, altfel spus, patru ipostaze ale eului/ sinelui – instinctual, raţional, emoţional, creativ, pe care trebuie să învăţăm să le combinăm, să le “dirijăm”, pentru a face faţă unor situaţii diferite, pentru a ne spori capacităţile intelectuale, abilităţile şi pentru a ne atinge obiectivele, fără stres (pentru că acum se ştie, stresul conduce la micşorarea volumului cerebral şi generează probleme de memorie şi emotivitate).

Cu siguranţă, studiile din domeniul neurostiintelor vor descifra şi alte mecanisme subtile ale creierului uman, unele doar intuite până la acest moment. Neuroplasticitatea creierului (tot o descoperire recentă) indică faptul că acest organ “genial” din corpul nostru se schimbă de-a lungul întregii vieţi, iar calitatea schimbărilor depinde de cât de bine ne cunoaştem, de felul în care ne stimulăm posibilităţile afective, creative, intelectuale. Numai cunoscând aceste mecanisme putem depăşi aparentele neputinţe, vulnerabilităţile, limitele, inerţiile.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.