De mai multe ori pe an, înaintea marilor posturi din calendarul creștin ortodox, auzim expresia „Lăsata secului” (inclusiv “Lăsata secului” pentru Postul Adormirii Maicii Domnului, care anul acesta, în 2026, a fost joi, 30 iulie, perioada de post fiind intre 31 iulie – 14 august). Pentru mulți, momentul este asociat cu o masă îmbelșugată în familie, care precedă începutul unui timp de cumpătare. Însă puțini cunosc adevăratul sens al acestei expresii și originea ei, care coboară adânc în tradiția religioasă și în evoluția limbii române.
Ce înseamnă „Lăsata secului”?
În limbajul popular, „Lăsata secului” desemnează ultima zi în care se consumă alimente „de dulce” înainte de începerea unui post important. Din ziua următoare începe perioada de post, caracterizată prin rigoare alimentară și pregătire sufletească. Expresia poate fi înțeleasă ca „ziua în care se lasă secul”, adică momentul în care se renunță la alimentația obișnuită și se intră într-o perioadă mai severă din acest punct de vedere.
În tradiția creștină, “Lăsata secului” nu este doar un prag culinar, marchează începutul unui răstimp de curățire spirituală, de rugăciune, împăcare și reflecție. De aceea, în multe sate românești, exista obiceiul ca, în această zi, rudele să se împace dacă avuseseră neînțelegeri, iar familia să se adune la o masă festivă. După aceea începea postul, privit ca o vreme a disciplinei și a echilibrului sufletesc.
Ce este, de fapt, „secul”?
Cand este vorba de etimilogia cuvantului “secul”, trebuie subliniat faptul ca există două explicații:
- una populară și tradițională, care leagă secul de „mâncarea seacă”;
- alta, întâlnită în lucrări de teologie și filologie, care îl pune în legătură cu latinescul “saeculum” („lume”, „veac”, „viață lumească”).
Tocmai pentru că expresia s-a transmis de secole în mediul religios și popular, este posibil ca sensurile să se fi influențat reciproc. Din punct de vedere cultural, această îmbinare este chiar unul dintre aspectele cele mai fascinante ale expresiei „Lăsata secului”.
Asadar, la prima vedere, mulți cred că „secul” are legătură cu adjectivul „sec”, care provine din latinescul “siccus”, care înseamnă „uscat”. În limba română veche, mâncarea de post era numită adesea „mâncare seacă”, deoarece nu conținea carne, untură, lapte sau alte produse de origine animală. Din această idee s-a format și substantivul „secul”, care desemna regimul alimentar specific postului. Astfel, „a lăsa secul” înseamnă literalmente „a începe regimul alimentar sec”, adică alimentația de post.
O altă explicație – „Lăsata secului” „secul” ca lume, nu ca „sec”
Există insă si o alta interpretare etimologică, susținută de numeroși cercetători ai limbii române și ai tradiției bisericești, potrivit căreia „secul” nu are legătură directă cu adjectivul „sec” („uscat”), ci provine din termenul latin “saeculum”, care înseamnă „veac”, „lume”, „viață lumească”.
În limbajul creștin, opoziția dintre viața lumească și viața duhovnicească este una fundamentală. Astfel, expresia „a lăsa secul” ar însemna, în sens simbolic, „a lăsa cele lumești” – plăcerile, desfătările și obiceiurile cotidiene – pentru a intra într-o perioadă de post, rugăciune și înnoire sufletească. Această interpretare se potrivește foarte bine cu semnificația religioasă a postului, care nu presupune doar renunțarea la anumite alimente, ci și o schimbare a modului de viață și o apropiere de Dumnezeu.
De-a lungul timpului, cele două explicații – cea legată de hrana „seacă” și cea legată de „lume” (saeculum) – au coexistat în cultura românească. Astăzi, mulți lingviști și teologi consideră că expresia „Lăsata secului” și-a îmbogățit sensul prin influența ambelor tradiții, motiv pentru care evocă atât începutul postului alimentar, cât și desprinderea simbolică de preocupările lumești.
Prin urmare, deși sensul originar al cuvântului „secul” s-a pierdut aproape complet din limba română actuală, expresia „Lăsata secului” a supraviețuit neschimbată de secole. Aceasta păstrează vie amintirea unei lumi în care postul era privit nu doar ca o schimbare a alimentației, ci și ca începutul unei pregătiri sufletești pentru marile sărbători creștine. În spatele acestor două cuvinte se ascunde o întreagă moștenire culturală: credință, tradiție, viață de familie și respect pentru ritmul marilor sărbători creștine.
