Cetatea Giurgiu reprezintă o importantă fortificaţie ridicată la graniţa cu bizantinii, otomanii şi bulgarii, fiind în acelaşi timp şi punct de apărare, dar şi punct de frontieră.
Data ridicării acestei cetăţi nu este exactă. Unii istorici credeau că a fost ridicată de genovezi în secolul al XIV-lea, datorită legăturii între numele patronului Genovei, San Giorgio şi numele oraşului. N. A. Constantinescu stabileşte, ulterior, în cartea sa, „Cetatea Giurgiu – originile şi trecutul ei”, faptul că această teorie nu este valabilă, afirmând faptul că numele cetăţii, respectiv oraşului revine dintr-un anume „întemeietor de sat cu numele de Jurj, Giurge sau Giurgiu”.
Alţii bănuiesc că cetatea ar fi fost construită înainte de atacul învingător al otomanilor din anii 1388 – 1289, deoarece pare imposibilă dezvoltarea unei asemenea fortificaţii în condiţiile în care există deja o graniţă cu Imperiul Otoman, în urma luptei menţionate.
Nicolae Iorga spune, în „Scrieri istorice asupra Chiliei şi Cetăţii Albe”, că, într-adevăr, printre locurile cucerite de turci în 1388 se numără şi Giurgiu, care pe atunci se numea Jurcova, conform cronicilor otomane ale lui Leunclavius.
În schimb, prima menţiune istorică a acestei cetăţii se face în secolul al XV-lea şi se află în Codex Latinus Parisinus MSS 7239. Este numită fortificaţia Zorio cu specificaţia luogo deserto, ceea ce înseamnă loc pustiu. În urma acestei surse, se poate admite faptul că această cetate a fost cel mai probabil construită înainte de cucerirea otomană, în secolul al XV-lea fiind distrusă.
Cercetariile lui Dan Căpăţâna pot confirma asta (deşi sunt nesigure). În urma dovezilor arheologice de la cetatea din Giurgiu, se poate bănui că aici a existat o fortificaţie de piatră încă de pe vremea „primilor basarabi” sau de la sfârşitul secolului al XIII-lea.
În orice caz, istoricii cred că o foarte mare implicare în construirea/refacerea ei a avut-o domnitorul Mircea cel Bătrân. Cel mai probabil, el ar fi fost responsabil pentru reparaţiile cetăţii de la începutul secolului al XV-lea, după cucerirea otomanilor, deoarece în Documentele privitoare la istoria romanilor, Hurmazaki-Densusianu afirma că cetatea era funcţională, însemnând că a fost reparată în urma bătăliei din 1388.
De-a lungul istoriei atât de tumultoase a ţării, cetatea Giurgiu a fost asediată de aproximativ douăzeci de ori. Ultimul conflict în care ar fi putut fi afectată a fost în anul 1659, când domnitorul Mihnea III a vrut să cucerească cetatea. Aceasta reprezintă ultima încercare a românilor de a cuceri Giurgul.
Deşi astăzi cetatea se află în ruine, importanţa ei în apărarea ţării este incontestabilă. Cu toate că nu era o construcţie foarte mare, ci una destul de mică făcută din piatră şi lemn, în ea se puteau adăposti în jur de 300 de oameni. De aici, se putea supraveghea linia Dunării, ce despărţea românii de vecinii asupritori.
Pe lângă funcția sa militară, Cetatea Giurgiu a fost și un centru vibrant de comerț și diplomație, un loc unde diferite culturi și imperii au interacționat, fie în conflict, fie în comerț. Ruinele cetății, cu structurile sale rezistente și turnurile care încă mai domină peisajul, sunt mărturii ale importanței sale istorice.
Astăzi, Cetatea Giurgiu atrage vizitatori interesați de istoria și arhitectura militară, oferind o perspectivă unică asupra modului în care fortificațiile au modelat istoria și geografia regiunii. Evenimentele și reconstituirile istorice organizate aici ajută la revigorarea și păstrarea vie a istoriei cetății pentru generațiile viitoare.
