Deşi puţini ştiu de ea, Cetatea Piatra Şoimului este una dintre cele mai importante monumente istorice din judeţul Bihor. Cetatea, astăzi în stadiu de ruină, a fost ridicată pe o stâncă, la altitudinea de 484 de metri, la aproximativ cinci kilometri de oraşul Aleşd.

Accesul la cetate nu este tocmai uşor, pentru că se poate ajunge la ea numai de pe latura din est, acolo unde era şanţul de apărare. Din oraşul Aleşd, drumul poate fi parcurs pe jos în aproximativ două ore – din oraş, se porneşte spre satul Pestiș şi apoi se urmează un drum pietruit, până la stânca pe care se află ruinele cetăţii.

Cetatea Piatra Şoimului este cunoscută în documentele oficiale sub mai multe denumiri, cum ar fi Zolmuskyu, Solyomko, Solunkeu sau castrum Solyomkev. Specialiştii au stabilit că numele ei vine, cel mai probabil, de la faptul că, între stâncile pe care s-a ridicat cetatea, au fost descoperite mai multe cuiburi de şoimi. Unele documente o menţionează şi sub numele de Şinteu, acesta fiind şi numele unei localităţi aflate la o distanţă de 20 de kilometri de ea. Deşi nu pare să aibă o legătură strânsă cu localitatea, istoricii au ajuns la concluzia că o zonă mult mai mare, din care făcea parte şi cetatea, se numea aşa.

Cetatea Piatra Şoimului a fost construită undeva în a doua jumătate a secolului al XIII-lea, de către judele regal Paul sau fiul său, Nicolae, care făceau parte din familia nobiliară Geregye. Aceasta era originară din vestul Ungariei şi se înrudea cu voievozii din Transilvania. Nicolae este cel care a ridicat şi cetăţile Almaş, Sebeş, Adrian şi Valcău. Prima atestare documentară a cetăţii a venit abia în anul 1306.

Familia Geregye a participat la răscoala nobililor împotriva regelui Ladislav al IV-lea Cumanul, în timpul căreia a pierdut domeniul pe care se afla Cetatea Piatra Şoimului. Zona a fost, ulterior, dăruită familiei Borşa, care l-a ajutat pe rege când a asediat Cetatea Adrian. La scurt timp, şi familia Borşa pierde domeniul şi cetatea, care sunt preluate de coroana maghiară. În anul 1389, banul de Severin şi judele regal Ioan, băiatul lui Benedict de Kapolya, primeşte cetatea chiar de la Sigismund de Luxemburg. Tot Sigismund este cel care donează cetatea, în anul 1406, lui Iacob şi David Lackfi, acesta fiind anul în care au fost consemnate, într-un registru, toate aşezările domeniului, în număr de şaizeci.

Cetatea Piatra Şoimului a fost deţinută când de coroana maghiară, când de diverşi nobili. În anul 1413, ajunge din nou în posesia coroanei, douăzeci de ani mai târziu este preluată de Ştefan Banfi de Losonc şi Ladislau Kusaly de Jakcs, iar, în 1456, este stăpânită de Ioan Vitez de Zredna care era episcop catolic la Oradea. Pe măsură ce timpul trecea, cele 60 de aşezări ale domeniului începeau să se piardă, intrând în posesia mai multor familii din zonă. După ce este luată de Sigismund Bathory, în anul 1586, cetatea ajunge în proprietatea lui Ştefan Bocskai, în 1599, care era cel mai influent nobil din Bihor şi care a ajuns principe. El a fost cel care a renovat cetatea pentru prima dată şi a transformat-o într-una dintre cele mai puternice fortăreţe din Transilvania de Vest.

Moartea principelui aduce alţi proprietari pentru Cetatea Piatra Şoimului. Dacă cei mai mulţi dintre ei au fost de origine maghiară, în anul 1658, cetatea este preluată de domnitorul Constantin Şerban Basarab. Acesta i-a luat locul în Țara Românească lui Rakoczi al II-lea, precum şi bunurile şi locurile care aparţineau cetăţii. Doi ani mai târziu, Bihorul este stăpânit de otomani, iar cetatea nu scapă de jafuri. Mai mult, devine unul din centrele turcilor, până când zona trece sub administrarea Cămării de la Buda. Această perioadă a fost una deloc prielnică pentru Bihor, luptele date aici lăsând o puternică amprenta în urma lor: multe domenii au dispărut, în timp ce altele au rămas pustii.

Anul 1711 este anul în care istoria Cetăţii Piatra Șoimului a luat sfârşit – în acest an s-a semnat Tratatul de Pace de la Satu Mare, în urma căruia răscoalele nobililor maghiari împotriva habsburgilor au luat sfârşit. Trupele imperiale austriece au distrus cetatea, iar zona a fost reorganizată.

Cetatea a fost ridicată în stilul secolului al XIII-lea: avea un singur turn interior, împrejmuit de ziduri şi era realizată din piatră. Forma planului nu a fost stabilită cu exactitate, pentru că ruinele au fost, în mare parte, acoperite de pământ. Se ştie însă faptul ca stânca pe care a fost ridicată a fost folosită pentru a îngloba masa de zidărie. Partea superioară încă mai păstrează câteva uşi, dar, din păcate, sunt în paragină. Cetatea Piatra Şoimului a avut o importanţă strategică deosebită, protejând nord-vestul Transilvaniei. Pe aici, încercau să intre atât Imperiul Otoman, cât şi cel Habsburgic. Poziţia sa geografică îi permitea să controleze calea de acces spre Transilvania, prin punctul valea Crișului Repede, dar şi calea spre Satmar, aflat în nord.

Din păcate, autorităţile române nu dau semne că ar vrea să reabiliteze această cetate, aşa că este foarte posibil ca, peste câţiva zeci de ani, ea să nu mai existe deloc, dacă nu intervine cineva rapid.

cetatea-piatra-soimului.jpg

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ