Busola, atat de bine cotata in lista inventiilor importante, este cea care a revolutionat tentativa temerara a primilor navigatori de a descoperi noi continente. Inaintea aparitiei acestui dispozitiv, marinarii se bazau doar pe observarea soarelui, pentru a putea naviga, metoda care ducea, de cele mai multe ori, la intarzieri mari, in special din cauza vremii, care nu era intotdeauna favorabila. Este interesant de observat ca exista o diferenta de aproximativ 1400 de ani intre ideea de a realiza un astfel de dispozitiv, care putea fi folosit pentru indicarea directiei, si producerea lui efectiva.
Istoria busolei incepe cu mii de ani in urma, in secolul al IV-lea i.Hr., in China, primul dispozitiv fiind o simpla bucata de magnetita atasata unei bucati de pluta, in apa, iar istoricii atesta ca si vikingii foloseau astfel de metode rudimentare. In cultura asiatica, in Antichitate, bucatile foarte fine de fier, polarizate de magnetita, putand indica o directie de tip nord/sud, nu au fost destinate initial orientarii, ci aveau rolul de a oferi repere pentru armonizarea energiei ambientale dupa principiile Feng Shui si ale geomantiei (divinatie cu ajutorul pietrelor, nisipului sau al oricaror alte elemente de Pamant).
Prima mentiune despre un instrument magnetic de orientare “in bezna noptii” se gaseste intr-o carte din timpul dinastiei Song, datata 1040 – 1044, in care se descrie “un peste din fier”, pus intr-un bol cu apa si care indica sudul.
In Europa, dupa cum rezulta din unele documente, se pare ca un anume Flavio Gioja, italian din localitatea Amalfi, ar fi inventat un instrument asemanator busolei, in jurul anului 1300, dar istoricii inventicii pun sub semnul intrebarii veridicitatea acestei informatii. Mai plauzibila este varianta ca, in secolul al XII-lea, marinarii europeni afla de existenta busolei, prin intermediul arabilor, in contextul expansiunii acestora in zona Mediteranei. Pana la sfarsitul secolulul al XIV-lea, engelzii montasera deja acele pe o rotita care le permitea miscarea, punand astfel bazele dispozitivului modern de indicat directia, iar in anul 1745, englezul Gowin Knight este cel care produce primul mecanism care putea pastra gradul de magnetizare pentru un timp mai indelungat.
Roza vanturilor este reprezentarea grafica prin care se descrie orientarea si directia si care apare in interiorul hartilor, al tabelelor maritime si al compasului maritim. Aceasta se prezinta sub forma unui cerc cu 32 de puncte situate la intervale egale, marcand cele patru directii cardinale – nord, sud, est si vest (N, S, E, V), cele patru directii intercardinale (NE, SE, SV, NV) si celelalte saisprezece directii intercardinale secundare. Initial, aceste 32 de puncte erau folosite pentru a indica directia vantului si erau utilizate de catre marinari pentru navigatie, reprezentand cele opt vanturi majore, opt vanturi medii si saisprezece vanturi mici.
Prima busola avea cele opt vanturi majore notate cu o litera deasupra fiecarui marcaj, in functie de numele fiecaruia. Roza vanturilor de mai tarziu, cea din perioada explorarilor portugheze si a explorarilor lui Cristofor Columb, avea inlocuita litera T (de la numele vantului Tramontana) cu o floare de crin, care marca nordul, si o cruce care inlocuia litera L (de la Levant), care marca estul.
Aceste insemne mai sunt si astazi prezente in cazul compasului modern, insa pot exista si variante in care sunt prezentate doar literele care arata directiile cardinale. In general, cartografii profesionisti folosesc o multitudine de culori si simboluri pentru a facilita distingerea multiplelor puncte si linii din cadrul unei busole. Majoritatea dispozitivelor moderne apeleaza la un sistem de tip 360 de grade, pentru a indica directia, cu valorile 0 si 360 reprezentand nordul, 90 de grade reprezentand estul, 180 de grade, sudul si 270 de grade reprezentand vestul.
Prin folosirea acestei metode, navigarea se face mult mai usor si mult mai precis, decat orientarea dupa roza vanturilor. De altfel, busola este folosita ca echipament standard in navigatia maritima, dispozitivele contemporane fiind umplute cu lichid si avand articulatii cardanice pentru a compensa eventualele pendulari ale navei. Se pot instala intr-un binoclu, pentru a corecta deviatia, in cazul in care apar interferente magnetice si sunt prevazute cu o linie speciala pentru a determina cursul.
Persoanele pasionate de drumetii sau excursii folosesc busola in varianta sa simplificata, pentru a fi usor de citit. Aceste tipuri de busole sunt utilizate mai ales in cazul distantelor mici, pentru care nu sunt necesare cunostinte aprofundate in ceea ce priveste manevrarea lor si interpretarea datelor.
Tipuri de busole
Cea mai ieftina versiune de busola este cea de tip ”bushcraft”, aceasta fiind umpluta cu lichid si montata de o placa de baza din plastic, care include o lentila maritoare pentru citirea hartilor, are componente fluorescente pentru conditii de iluminare scazuta si diferite scale folosite la nivel international.
Busola maritima are un card de citire, in loc de ace magnetice, motiv pentru care este mult mai usor de citit in cazul miscarilor accelerate ale valurilor. Dispozitivele de navigare care se monteaza pe deget – busola de deget – se utilizeaza, in special, in cazul competitiilor sportive, permitand utilizatorului sa urmareasca, in acelasi timp, si harta, indiferent daca merge pe jos, pe bicicleta sau cu barca.
Tipul special de dispozitive de mars, cu stabilirea directiei prin vizare in oglinda are trei parti componente – baza formeaza corpul busolei si are in componenta sa acul magnetic, cadranul gradat si sageata, toate prevazute cu un capac cu rol protector. Busola prismatica este extrem de sofisticata, conceputa pentru o navigatie precisa, profesionista, iar busola electronica are o serie de functii suplimentare – capacitatea de a stoca in memorie trasee si de a seta o alarma vocala, cu scopul avertizarii utilizatorului, in cazul in care acesta deviaza de la traseu.
