Constelatia Sagitta este una dintre constelatiile originale cartografiate de Ptolemeu, care a fost apoi adoptata drept una dintre cele 88 de constelatii moderne de catre Uniunea Astronomica Internationala. Situata la nord de planul ecliptic, aceasta constelatie se afla pe locul 86 in topul constelatiilor, ocupand o regiune de 80 de grade patrate. Sagitta contine 4 stele principale in asterismul sau si 19 stele desemnate Bayer Flamsteed. Constelatiile cu care se invecineaza Sagitta sunt: Aquila, Delphinus, Hercules si Vulpecula. Sagitta este vizibila pentru toti observatorii aflati la latitudini cuprinse intre +90 si -70 de grade, si poate fi vazuta cel mai bine la punctul culminant in timpul lunii august.
In istoria antica, Sagitta era cunoscuta sub numele Sham – acest nume se aplica astazi stelei sale Alpha. Romanii au fost cei care i-au pus numele Sagitta acestei constelatii (Sagitta inseamna “sageata”). In mitologia greaca, aceasta reprezenta arma pe care a folosit-o Hercule pentru a ucide vulturul Aquila – sau poate pasarile stimfaliene. Sau ar putea fi sageata lui Cupidon, sau cea care l-a ranit pe Chiron. Indiferent de mitul pe care il alegeti, forma sa inconfundabila era clara pentru toate culturile, inclusiv pentru persi, greci, evrei si romani. Doar Johann Bayer a parut sa aiba probleme cu ea. Sagitta este una dintre constelatiile in care Bayer a numit stelele stralucitoare intr-o ordine gresita.
Stele si alte obiecte importante din constelatie
Sham (Alpha Sagittae) nu este cea mai stralucitoare stea din constelatie. Sham este o giganta galbena situata la aproximativ 475 de ani lumina distanta de Pamant. Aceasta are luminozitatea de 340 de ori mai puternica decat a soarelui si este de aproape 20 de ori mai mare decat acesta. Sham se incadreaza in “intervalul Hertzsprung”, un perimetru de temperatura si luminozitate stelara in care se potrivesc putine stele. Din punctul sau de evolutie stelara, aceasta ar fi trebuit sa se opreasca din fuzionarea hidrogenului in heliu si ar fi trebuit sa inceapa sa straluceasca mai tare. Insa, nu este cazul. Pentru un anumit motiv, suprafata stelei Sham prezinta o abundenta de azot – o stare care ar putea sa apara numai din fuziunea heliului in interior. Ar putea aceasta stea sa fie o variabila Cefeida in devenire?
Beta Sagittae este o stea galbena de tip G, la fel ca soarele nostru. Aceasta se afla la aproximativ 467 ani lumina distanta de sistemul solar. Delta Sagittae este o binara spectroscopica situata in in centrul sagetii. Aceasta consta intr-o giganta de clasa M si o pitica linistita ce fuzioneaza hidrogen. Cele doua stele se afla la distanta de 448 de ani lumina de noi, iar distanta dintre ele este de sub 9 unitati astronomice. Gamma Sagittae este o giganta rosie situata la 275 de ani lumina distanta. Aceasta straluceste de 640 de ori mai puternic decat soarele nostru. Gamma Sagittae este inconjurata de un invelis si este pe cale sa devina o variabila de tip Mira, iar la final va deveni o pitica alba de marimea Pamantului.
Messier 71 este un cluster globular de magnitudinea 8, ce poate fi vazut cu un binoclu mare sau un telescop mic. Acesta a fost descoperit initial de Philippe Loys de Cheseaux in 1746 si inclus ulterior in catalogul lui Messier in 1780. Messier 71 este situat la aproximativ 12 000 de ani lumina distanta si se intinde pe o regiune de 27 de ani lumina. Oamenii de stiinta au dezbatut indelung daca Messier 71 este un cluster globular sau un cluster galactic concentrat de stele. Multumita fotometriei moderne, astronomii au detectat o “ramura orizontala” scurta in diagrama Hertzsprung-Russel a lui Messier 71, care este caracteristica unui cluster globular. Continutul scazut de metalicitate al acestuia dezvaluie faptul ca este vorba de un cluster globular “tinerel”, iar lipsa de variabile RR Lyrae ii confera varsta de 9-10 miliarde de ani.
NGC 6879 este o nebuloasa planetara de magnitudinea 13. Pentru a vedea aceasta nebuloasa aveti nevoie de o marire puternica si de o aliniere atenta. Totusi, nu trebuie sa fiti descurajati, intrucat nebuloasa in sine este destul de luminoasa si vizibila. NGC 6886 este o alta provocare. Aceasta nebuloasa are o stea centrala de magnitudinea 12. Compozitia sa chimica este neobisnuita, iar un filtru OIII va poate ajuta s-o gasiti.
