A ridicat mereu un semn de intrebare, mereu s-au pornit dispute, tot timpul s-au creat controverse si inca se varsa sange … un fundament religios, o baza temeinica de absolutizare a existentei nimeni nu va gasi. Intr-adevar, este vorba despre geneza umana, despre modul in care ne-am adunat ca sa populam aceasta planeta si despre faptul ca trebuie sau nu, sa ne purtam intr-un anume fel. Nimeni nu mai stie ce sa creada, multi tind catre fanatism, formand din propriile convingeri (cu mici sau mari influente) o adevarata calamnitate, si mai multi isi creeaza spatii de destindere spirituala, raman ei cu ei, altii sar in fata cu stiinta, demonstratii si tot asa. Teoriile conform carora planeta aceasta e fost populata sunt arhicunoscute si genereaza o continua polemica: creationism vs evolutionism. Fiecare dintre ele are argumente bine sustinute cu puncte forte, prin care o poate combate pe cealalta.
Evolutionismul, si incep cu aceasta teorie deoarece este ceva mai tanara, cunoscuta si sub numele de darwinism, fiind bineinteles teoria lui Charles Darwin care sustine ca tot ceea ce exista, pamantul si tot ce tine de el, oamenii, universul, a evoluat si este intr-o continua evolutie si dezvoltare, incluzand aici si teoria big bang-ului: haosul s-a privit in oglinda si a gasit ordinea fizica, asternandu-se la loc de cinste, ironic vorbind desigur. Aici cele mai cunoscute sunt imaginile creionate in mintea umana chiar asupra propriei geneze: cum a ajuns din maimuta, un maimutoi mai mare, adica om.
Evolutionismul a venit odata cu ura multora, destramand mentalitati, religii, oameni. Insa Darwin nu trebuie blamat pentru acest haos si pentru aceasta conjunctura nefericita care a dereglat sau chiar doborat convingerile multora. Suntem oameni, trebuie sa credem in ceva, suntem suflete, trebuie sa ne fie frica, suntem trupuri, trebuie sa ne protejam. Tocmai de aceea omul s-a divizat, omul… impropriu spus; o parte din el a mers spre evolutionism, tocmai pentru protectie, o parte din el a mers spre creationism, tocmai din frica. Cum spuneam putin mai devreme, Darwin nu trebuie blamat, el fiind doar cel care e concretizat aceasta teorie.
Vechea gandire indiana a creat un nucleu precedent in acest sens: ei credeau profund in evolutie, insa totul fiind mitologizat desigur; zoologul indian Spurway vede in Vishnu (zeul erotismului) – simbolul evolutiei vertebratelor, in zeita Laksmi (iubita cea adorata a lui Vishnu) – simbolul selectiei sexuale, iar in Siva (stapanul tenebrelor, focul creator) – discontinuitatea in evolutie, desi chiar si aici se resimtea o oarecare influenta a ideii creationism vs evolutionism. Darwin este doar cel care a creat conjunctura potrivita prin care s-a si acceptat finalmente ca evolutionismul (nu de toata lumea bineinteles) este palpabil, dovezile fiind certe, la fel de palpabile.
Pe de alta parte, creationismul a adus aceleasi dovezi palpabile, pornindu-se astfel un razboi intre bine si rau, fiecare parte vazand raul in partea opusa, evolutionismul devine diavolul pe pamant pentru creationism, iar creationismul era deja maimuta nevertebrata din care s-a trezit la ratiune omul, pentru teoria evolutionista. Cel mai probabil, primul gand care a misunat prin mintea tuturor, argument pentru a combate creationismul, a fost lipsa de obiectivism. Ca si istoria de altfel, Biblia a fost scrisa de oameni, condusi de anumite regimuri, de anumite mentalitati, aflati sub anumite influente si la randul lor condusi mai departe de puteri inimaginabile.
Se spune ca atunci cand Dumnezeu a dat marele potop, l-a indemnat pe Noe sa-si ia cate-o pereche din fiecare specie de animale pe arca sa. Cu siguranta s-a gandit si ca acestea vor evolua, daca ar fi sa luam un banal exemplu, cel al animalelor de casa: cainii, in sute de rase in ziua de azi si pisicile deasemenea, pe langa acestea incluzandu-se numeroase altii specii. Creationismul deasemenea spune ca Dumnezeu a creat barbatul iar din coasta lui, i-a creat femeia. Mai tarziu i-a dat omului ideea, prin liberul arbitru (puterea omului de a lua propriile decizii) cu care l-a inzestrat, de a face o lege prin care sa pedepseasca juridic si moral incestul sau relatiile sexuale intre rude de grade apropiate sau indepartate. Dar oare cum s-au inmultit Adam si Eva?
Ca doar daca… sa zicem, s-au reprodus la nesfarsit, copii lor tot au trebuit sa recurga la ceva, asta daca nu cumva din sarpe a evoluat vreo zeita fermecata care sa ii dreaga pe feciorii lui Adam, iar din marul sarpelui o fi evoluat vreun luptator care sa tina fraul tuturor copilitelor Evei. Creationismul are si el nucleul sau plin de veridicitate, dar un lucru e cert, oamenii exagereaza, iar mai ales atunci cand este vorba de religie, sau cand le sunt periclitate convingerile, acestia sunt in stare sa verse sange. Dar oare nu Dumnezeu ne-a spus sa fim toleranti prin legile si fericile pe care ni le-a dat?!
In concluzie nu ajungem la nici o concluzie, ramanem setati pe creationism vs evolutionism si cine stie cate carti se vor mai scrie despre aceste fenomene. De secole, omenirea se cearta cu omenirea. Mereu vor fi doua tabere sau mai multe, mereu va fi pericol de sfarsit, atat a lumii, atat a universului, cat si a acelor teorii. Se spune in creationism ca la judecata de apoi, cea finala, cand vor participa toti oamenii, in univers vor fi doar pamantul, apa si cerul, totul haotic ca la inceput, totul alandala, oamenii vor capata viata vesnica si vor umbla liberi, fiind prea multi desigur si neincapand se vor lua la harta pana nu mai ramane nici unul si totul o va lua de la inceput….creatie si altele. In evolutionism, mintile rationale afirma ca datorita factorilor de erodare masiva a planetei, acesti factori fiind oamenii in principiu, se va produce la un moment dat un alt bing bang, si va mai dura cateva miliarde de ani sa evolueze o alta planeta pe care vor evolua la randul lor niste specii cerebrale, numite poate la vremea ce va veni inemao, adica totul, scris invers.
Sa zicem totusi asa, o parere umila a unui biet ganditor, cum ma gasesc eu a fi cate-odata: nu exista creationism, nu exista evolutionism, nu exista conflictul. Oamenii din teama de a nu se putea agata de ceva prin care sa-si explice existenta si mai ales moartea, de frica de necunoscut, inventeaza si se prostesc pe sine, asa s-a nascut ideea asta agresiva creationism vs evolutionism. Eu am un singur gand, ceva acolo sus, in aer, in noi, ceva mare exista, un barbos sau un duh, o entitate simpla, cu inima buna, care ne-a lasat sa sadem pe tinuturile lui, lasandu-ne sa evoluam din maimuta, ca sa rada putin de noi, mirandu-se de minunatiile pe care le mai nascocim si aprobandu-ne evolutia. Ceva – ceva tot a fost la inceput…iar evolutia a ajutat acel ceva sa devina un ceva util.
