Eryops este unul dintre cei mai mari amfibieni care au trăit în Permian, acum aproximativ 270 de milioane de ani, înainte de apariția dinozaurilor. Acest animal uriaș, descoperit în anul 1906 în SUA, se remarcă prin trăsăturile sale adaptate pentru viața atât pe uscat, cât și în apă. Cu un craniu mare și un corp robust, Eryops era un prădător eficient, capabil să vâneze pești, reptile mici și alți amfibieni. Forma sa unică și adaptările fiziologice îl fac una dintre cele mai fascinante creaturi din epoca preistorică.
Unul dintre cei mai mari amfibieni, care traiau in Permian, in urma cu 270 de milioane de ani, este Eryops, ale carui schelete fosile au fost descoperite in anul 1906, in SUA, de catre paleontologul Ermine Case.
Caracteristicile fizice ale amfibianului Eryops
Acesta era un amfibian foarte obisnuit, care traia in ape intinse sau in mlastini si se hranea cu pesti, reptile mici sau amfibieni. Era unul dintre cele mai mari animale terestre din acea perioada, corpul sau masura intre 1 -2 metri, iar picioarele erau scurte si puternice, aflandu-se foarte aproape de pamant atunci cand se deplasa.
Foarte interesant la amfibianul Eryops era craniul mare si plat, de 60 de centimetri, care care semana cu cel al unei salamandre. Datorita faptului ca avea maxilarele prevazute cu muschi foarte slabi, se crede ca doar in apa isi putea deschide botul greu, dotat anterior cu incisivi si lateral cu dinti ascutiti. Astfel, din cauza faptului ca avea gura foarte mare, se considera ca acest animal putea sa manance doar in apa. Totodata, dintii ascutiti au fost o dovada a faptului ca era carnivor.
Modul in care amfibianul Eryops a pastrat trasaturile pestilor pe care ii mosteneste, dar s-a si adaptat la viata terestra, este impresionant. El se putea deplasa chiar si in cele mai uscate zone ale malurilor, cu ajutorul picioarelor sale puternice.
Cu toate acestea, se misca incet pe uscat si nu este cunoscut precum un amfibian foarte activ, iar coada scurta pe care o detinea, sugereaza ca nu era un inotator excelent. Orbitele lui erau mari si orientate in sus, iar narile erau pozitionate in varful capului.
Cum și unde trăia Eryops?
Modul in care amfibianul Eryops statea linistit in apa si isi pandea prada, cu ochii si narile deasupra apei, aminteste de crocodilii din zilele noastre. Astfel, el vana, ademenindu-si prada in apa, iar carapacea osoasa cu care era dotat avea un mare rol in a-l proteja de pradatori.
De altfel, el nu prea avea pradatori, aproape singurul animal care l-ar fi putut vana fiind pelicozaurul Dimetrodon, care era un carnivor capabil sa doboare chiar si animale ce aveau dimensiuni mai mari decat ale lui.
Strategiile de vânătoare ale lui Eryops
In consecinta, amfibianul Eryops era lipsit de pradatori, avea un organism solid, cu o coloana vertebrala puternica, coaste bine dezvoltate, craniu mare si alungit, cu multi dinti, beneficiind si de hrana destula, motiv pentru care putem crede ca a avut o viata linistita.
Desi se adaptase foarte bine la viata terestra, era necesar sa se afle mereu in apropierea unei surse de apa, pentru a-si depune ouale, deoarece acestea erau lipsite de membrana protectoare, numita amnios, iar pe uscat nu se puteau dezvolta.
In urma descoperirilor oamenilor de stiinta cu privire la existenta amfibianului Eryops, care a trait cel putin cu 70 de milioane de ani inainte de aparitia dinozaurilor, s-a constatat ca acesta a vietuit mai mult in mediul terestru, cu toate ca putea supravietui la fel de bine si in cel acvatic.
Maniera in care s-a adaptat la ambele medii de viata il transforma intr-un amfibian extrem de interesant si este o dovada a faptului ca animalele s-au acomodat cu cerintele climatice, pentru a supravietui.
Strategii de supraviețuire și adaptări la mediul din Permian
Eryops a dezvoltat o serie de strategii pentru a supraviețui în mediul său din Permian, o perioadă marcată de schimbări climatice și de diversificarea faunei. În apa mlastinoasă, Eryops folosea capul său mare și ochii poziționați în partea superioară a craniului pentru a-și pândi prada, asemănător cu modul în care crocodilii de astăzi vânează. Așezat la marginea apei, Eryops rămânea nemișcat, folosind narile și ochii pentru a detecta prada, pe care o apuca rapid cu dinții săi ascuțiți.
Pe uscat, Eryops se baza pe picioarele sale puternice pentru a se deplasa încet, dar sigur, către surse de apă. Cu toate acestea, succesul său ca prădător terestru era limitat, motiv pentru care prefera să își petreacă majoritatea timpului în mediul acvatic, unde putea să vâneze cu mai multă eficiență. Datorită adaptării sale la ambele medii, Eryops a fost un exemplu excelent al tranziției amfibienilor între viața acvatică și cea terestră.
