În limba română, verbele, în funcție de terminația de la modul infinitiv (forma în care sunt consemnate în dicționare), se grupează în patru conjugări.

Conjugarea I cuprinde verbele care formează infinitivul cu sufixul -a (a cânta, a lega, a lucra, a tăia etc.), conjugarea a II-a formează infinitivul cu –ea (a plăcea, a vedea, a cădea etc.), conjugarea a III-a, în –e (a cere, a bate, a face, a râde etc.), conjugarea a IV-a, în –i sau –î (a citi, a veni, a primi, a hotărî, a izvorî etc.).

Adesea, ne întâlnim cu dilema: este corect să spunem mi-ar plăcea sau mi-ar place? În limba română, forma corectă este mi-ar plăcea, provenind de la infinitivul verbului a plăcea. Acesta este un caz specific verbelor care la infinitiv se termină în -ea, o particularitate importantă de reținut pentru a evita greșelile comune în exprimare.

Dintre acestea, conjugările I și a IV-a sunt, încă, foarte bogate și productive, în sensul că, în cele două, se încadrează multe verbe create, de-a lungul timpului, în limba română, sau împrumutate din alte limbi (adică altele decât cele moștenite direct din latină): „a declara”, „a anunța”, „a înfățișa”, „a bolî”, „se sinchisi”, „a (se) plictisi” etc. Conjugarea a II-a este cea mai neproductivă dintre toate, acesteia aparținându-i aproximativ 20 de verbe provenite din limba latină și vreo câteva neologisme.

Pentru a înțelege mai bine, iată câteva exemple care ilustrează utilizarea corectă:

  • Mi-ar plăcea să călătoresc mai mult.
  • Sper că ți-ar plăcea această carte.

Aceste fraze subliniază importanța formei corecte mi-ar plăcea pentru a exprima dorințe sau ipoteze în mod adecvat.

Verbul „a plăcea” (din latinescul placere) aparține conjugării a II-a (având sufixul de infinitiv –ea). În flexiune (adică în totalitatea formelor pe care le ia verbul, în funcție de diverse categorii gramaticale, care îi sunt specifice, precum persoana, numărul, modul, timpul, diateza), intervin diverse reguli, care indică varianta corectă.

Citește și:  Cum este corect – aşi/a-şi/aş (da, spune, oferi etc.)?

Astfel, modul condițional-optativ (în care se încadrează exemplele din titlul articolului) se formează cu auxiliarele aș, ai, ar, am, ați, ar, urmate de infinitivul verbului de conjugat, adică: „eu aș plăcea”, „tu ai plăcea”, „el ar plăcea”, „noi am plăcea”, „voi ați plăcea”, „ei ar plăcea”.

Prin urmare, varianta corectă este (mi)-ar plăcea, niciodată (mi)-ar place. La alte moduri și timpuri care ar putea ridica probleme unor vorbitori de limba română, a plăcea se conjugă în felul următor: la indicativ, imperfect – „eu plăceam”, „tu plăceai”, „el/ea plăcea” etc., la persoana a III-a, singular, putându-se observa, cu ușurință, diferența față de indicativul prezent – „eu plac”, „tu placi”, „el/ea place”, „noi plăcem” „voi plăceti”, „ei/ele plac”. Modul indicativ, timpul viitor se formează dintr-un auxiliar, urmat (ca și la condițional-optativ) de infinitivul verbului de conjugat, adică – eu voi plăcea, tu vei plăcea, el/ea va plăcea etc.

O modalitate simplă de a ține minte forma corectă, pentru cei care au ezitări, este să se gândească la infinitivul lung, care este plăcere și nu placere, și cum nimanui nu i-ar trece prin minte să spună mi-ar face placere, în loc de mi-ar face plăcere, nu se poate spune nici mi-ar place, în loc de mi-ar plăcea.

Pentru a-ți lărgi cunoștințele despre acordul subiectului cu predicatul, în special în cazul substantivelor colective, citește și: Cum este corect – majoritatea oamenilor a înțeles sau majoritatea oamenilor au înțeles?, unde vei găsi explicații detaliate despre cum se realizează acordul în astfel de situații. Această informație te va ajuta să îți îmbunătățești abilitățile de scriere și să eviți greșelile comune.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.