Cutremurul din Turcia, din noaptea de duminică, 5 februarie, spre luni, de 7,8 pe scara Richter, produs la o adâncime de 10 kilometri, urmat de mai multe replici, una de 7,5 (produsă 9 ore mai târziu), alta de 5,7, apoi 5,8 şi încă vreo 70 de replici cu magnitudinea de circa 4 pe scara Richter, a fost un dezastru pentru această zonă din sudul şi centrul ţării, fără termen de comparaţie în ultima sută de ani.
Primul cutremur a avut loc în vestul oraşului Gaziantep (sau Antep), din Anatolia de Sud-Est, în apropierea granitei cu Siria, ţară unde, de asemenea, efectele cutremurului au avut consecinţe dramatice. Al doilea cutremur s-a produs în zona oraşului Kahramanmaras, la 95 de kilometri nord de epicentrul cutremurului principal şi la aproximativ şase kilometri de Elbistan, iar replicile au acoperit peste 300 de kilometri de-a lungul zonei de falie care s-a rupt în sudul Turciei.
Cutremurul din Turcia, din urmă cu câteva zile, pare a fi avut o magnitudine similară cu cel din anul 1939, de la Erzincan, şi este comparabil, prin efecte, cu cel din 1999, de la Izmit, care a avut magnitutdinea de 7,6 pe scara Richter şi care a avut loc la o adâncime de 15 kilometri.
Până la acest moment, se estimează că, în Turcia şi Siria, cutremurul a provocat moartea a peste 9 mii de oameni, sunt zeci de mii de răniţi şi în jur de 23 de milioane de oameni afectaţi într-un fel sau altul de teribilul eveniment seismic, iar bilanţul victimelor şi al pagubelor este în continuă creştere.
Cutremurul din Turcia a deplasat teritoriul Anatoliei cu trei metri
Carlo Doglioni, un expert italian în seismologie, președintele Institutului de geofizică şi vulcanologie, a dezvăluit, într-un interviu, detalii şocante despre Cutremurul din Turcia. Intensitatea cutremurului a fost atât de mare încât a “mutat” ţara cu trei metri, pe o distanţă a faliei seismice de aproximativ 150 de kilometri. “Este ca și cum Turcia s-ar fi mutat spre sud-vest, iar Arabia spre nord-est”, sublinia seismologul italian.
Cutremurul s-a produs într-o zonă seismică foarte activă, într-o regiune în care se întâlnesc mai multe plăci tectonice – placa anatoliană, placa arabă şi cea africană – prima fiind “zdrobită” de placa arabă şi împinsă spre vest, spre Marea Egee, totul petrecându-se în numai câteva zeci de secunde.
Tina Larsen, cercetător la National Geological Surveys of Denmark and Greenland (GEUS), a declarat, de asemenea, că seismul din Turcia şi Siria şi replica de 7,6 (in fapt, două cutremure succesive, extrem de puternice) s-au simţit până în Danemarca şi Groenlanda.
O placă tectonică este o bucată foarte mare a scoarţei terestre. Totalitatea plăcilor tectonice formează suprafaţa Terrei, iar deplasarea acestora generează cutremurele şi, parţial, activitatea vulcanică.
Controversata problemă a predicţiei seismice
Între 500.000 și 1 milion de cutremure lovesc planeta noastră în fiecare an. Și dacă majoritatea nu sunt resimțite de oameni, unele pot provoca dezastre, precum cutremurul din Turcia şi Siria, din data de 6 februarie.
Dacă explicaţiile seismologilor, după producerea unui cutremur, sunt relativ convergente, când este vorba de predicţia seismică – prezicerea magnitudinii, a locului și datei cutremurelor – opinia cvasiunanimă este că orice tentativă este sortită eşecului, în ciuda eforturilor oamenilor de ştiinţă.
În pofida faptului că unii specialişti susţin că pot anticipa probabilitatea unui cutremur mare și pot localiza epicentrul său potențial, fără a putea prezice data exactă, cutremurul din Turcia şi Siria este un memento dur al impredictibilității seismelor.
Un cercetător olandez a prezis cutremurul din Turcia?
A făcut mare vâlvă în mediul online, în aceste zile, o postare pe Twitter, din data de 3 februarie, a unui seismolog olandez, Frank Hoogerbeets, de la Solar System Geometry Survey (SSGEOS), care ar fi anticipat tragedia din Turcia – “Mai devreme sau mai târziu va avea loc un cutremur cu magnitudinea de aproximativ 7,5 în această regiune (sudul şi centrul Turciei, Iordania, Siria, Liban)”, a scris el pe Twitter, cu trei zile înainte de dezastru.
Duminică, 5 februarie, avertismentul lui Frank Hoogerbeets a fost susţinut de “Earthquake News Everyday”, pe Facebook, precizându-se că: “În următoarele 96 de ore sau după 15 – 20 de zile, aproximativ 50 de cutremure ușoare, 15 – 20 de cutremure moderate sau puternice, 5 – 6 cutremure puternice și cutremure mari (în special din 10 februarie, până pe 22 februarie) pot fi resimțite în respectiva zona”.
Evident că, post-factum, postarea cercetătorului olandez a devenit virală, unii internauţi apreciind-o, alţii contestând-o cu vehemenţă, cu atât mai mult cu cât predicţia lui Frank Hoogerbeets, potrivit spuselor sale, s-ar fi bazat pe corelaţii cu alinierea planetelor, marile cutremure fiind precedate, în opinia sa, de “o geometrie planetară critică”.
O supoziţie – miezul Pământului şi cutremurul din Turcia
Un studiu recent, din ianuarie 2023, aducea la cunoştinţa publicului larg o teorie potrivit căreia rotația miezului Pământului, adică nucleul intern al Terrei (aflat la o adâncime de peste 5000 de kilometri) şi care are aproximativ dimensiunea planetei Pluto, “aproape că s-a oprit, înainte de a începe mişcarea de rotaţie în direcția opusă”. Acest nucleu intern este protejat, potrivit simulărilor pe calculator, de nucleul extern al miezului Pământului, fluid, aflat la o adâncime cuprinsă între 2 900 și 5 100 de kilometri, agitat de mişcări de convecţie (pe verticală).
Potrivit cercetătorilor care au lansat această teorie, ar exista o legătură între mişcarea de rotaţie a miezului Pământului şi ceea ce se întâmplă în scoarţa terestră şi că nu trebuie exclusă posibilitatea unei legături cu teribilul seism din Turcia, care i-a şocat chiar şi pe seismologi prin violenţa manifestării.
O provocare majoră
Este evident că progresul ştiinţific şi tehnologic actual nu este de prea mare folos când este vorba de anticiparea acestor dezastre naturale – cutremurele. Nici studiul ciclicităţii marilor cutremure nu pare să fie de prea mare ajutor şi nici “precursorii” (semnele care ar putea avertiza în legătură cu producerea unui cutremur), precum un grup de cutremure mici, o creștere a nivelului de radon în apă, un comportament ciudat al animalelor, o creștere a magnitudinii evenimentelor seismice moderate sau un eveniment moderat, suficient de rar.
Lowell Miyagi, cercetător de la Universitatea Utah, SUA, a mai adus în ecuaţia cutremurelor încă o mare necunoscută – aceea că, în interiorul Terrei, există un fel de “manta”, la o adâncime de aproximativ 1 500 de kilometri, formată din roci extrem de dure, necunoscute, şi că niciodată plăcile tectonice (sau bucăţi din acestea), când alunecă în mantaua Pământului, nu trec dincolo de acest strat dur de roci.
“Se pare că ştim cu mult mai mult despre suprafaţa planetei Marte, decât despre interiorul Terrei”, spunea acelaşi Lowell Miyagi. Este evident că, în fata cutremurelor, omul este neputincios şi este puţin probabil ca în viitorul apropiat să se facă progrese semnificative legate de predicţiile acestor fenomene, deşi s-ar putea ca teritoriile neexplorate din adâncul planetei noastre să devină de maxim interes pentru viitorul nostru.
