La Mănăstirea Horezu – flori, pisici și liniște monahală deplină

De la Târgu Jiu, am pornit spre Râmnicu Vâlcea pe un drum nu prea lin, destul de anevoios din cauza camioanelor, bicicletelor, căruțelor cu fân care parcă se adunaseră atunci pe drum. Peisajul, plin cu case de țară, unele mai arătoase, altele mai prăpădite, dar toate aproape acoperite de viță-de-vie și înconjurate de pomi fructiferi s-a tot repetat de-a lungul drumului, când pe-o parte, când pe alta. Satele mici, populate cu mulți oameni în vârstă, așa cum am văzut stând pe la porți, fiind o zi de duminică, au un aspect rustic și patriarhal.

Puține cuvinte despre istoria așezării Horezu

Intrarea în orașul Horezu care se află așezat în partea centrală a județului Vâlcea, la jumătatea distanței dintre orașele Râmnicu Vâlcea și Târgu Jiu este aproape nebăgată în seamă. Localitate mică, Horezu, este atestată documentar pentru prima dată într-un hrisov aparținând domnitorului muntean Vlad Călugărul, din anul 1487, care pomenea de satul Hurez. Numele de hurez sau ciuhurez, care este o pasăre asemănătoare bufniței ce zboară noaptea în pădurile din jur, a dat numele satului. Numele de Hurezi a aparținut inițial actualei localități componente a satului Romani de Jos, pe valea râului cu același nume, despre care se fac mențiuni documentare în secolul al XV-lea. Două secole mai târziu, în documente, este menționată documentar cifra de 100 de locuitori rumâni în satul Romani de Jos. Satul era în posesia domnitorului Constantin Brâncoveanu de dinainte de a se urca pe tron. De aceea, acesta a târnosit o mănăstire cum nu a mai fost construită vreodată acolo, la 8 septembrie 1693, la poalele munților Căpățânii, între păduri liniștite și arbori seculari.

Mănăstirea lui Brâncoveanu, o mică bijuterie cu istorie faină

Mănăstirea reprezintă o sinteză a artei și măiestriei constructorilor și meșterilor români din acel timp, construcție ridicată între anii 1690-1693. Tot de atunci se bănuiește că datează și ceramica de la Hurezu. Cocoșul de Hurez, ca motiv popular, este simbolul întregii depresiuni și reprezintă geniul țăranulului român care a reînviat.

curtea horezu

Mănăstirea Hurezi sau Horezu, cea mai de seamă ctitorie a domnitorului cărturar Constantin Brâncoveanu, este o sinteză a artei românești din acel timp, începută, așa cum însuși domnitorul declară în însemnările sale, în al doilea an de domnie. Lucrările de construcție și decorare ale ansamblului au fost date spre supraveghere lui Pârvu Cantacuzino, vărul primar al domnitorului care însă a murit, iar în anul 1691 este numit ispravnic Cernica Știrbei, armaș al domnitorului. Meșterii geniali care au fost, de fapt, realizatorii construcției sunt oameni simpli ca Istrate lemnarul, Vucașin Caragea pietrarul și Manea, vătaful zidarilor, toți pictați pe perete în pridvorul bisericii mari. Pictorii sunt artiștii locali Constantin Ioan, Andrei, Stan, Neagoe și Ichim. Ei imortalizează în pronaosul bisericii mari chipurile celor două familii, familia Brâncoveanu și familia Cantacuzino. Pictura în frescă, executată între anii 1705-1706 se păstrează în condiții excelente. Întreaga lucrare s-a terminat în toamna anului 1697, dar deja biserica mare fusese terminată în anul 1693.

Din ce se compune complexul monahal

Complexul de la Hurezu, cel mai mare ansamblu medieval din Țara Românească, este format din biserica ctitorită de marele domnitor și cărturar Brâncoveanu, la care s-au adăugat: Biserica Bolniței, ctitorită de doamna Maria, soția domnitorului, în anul 1696; Schitul Sfinților Apostoli, ctitorit de starețul mănăstirii de la acea vreme, Ioan Arhimandritul, în anul 1698; Schitul Sfântului Ștefan, ctitorit de fiul cel mare al domnitorului în anul 1703, aflat peste râu, la marginea pădurii; chiliile maicilor; Casele Domnești (sau Muzeul Mănăstirii); unul dintre primele muzee de mănăstire din țară, Trapeza (sau sala de mese), decorată la interior cu fresce originale, fiind singura din țară care a păstrat o pictură atât de veche; Foișorul lui Dionisie (ridicat în anul 1753 de către Dionisie Bălăcescu), ce împrumută din stilul baroc și se remarcă prin coloana centrală spiralată, dar și prin faptul că la baza coloanei, în colțul din dreapta, se află stema Țării Românești, lângă cea a Moldovei, conturând ideea unirii principatelor, înainte cu mult timp de înfăptuire; Cuhnia; Biserica Sfinții Îngeri care se află înainte de intrarea pe teritoriul lăcașului monahal Hurezi, pe partea stângă.

Citește și:  Crișan – jertfă și sfințenie la un loc

horezu poarta

Lăcașul de cult, în întregime, este o remarcabilă oglindire a artei brâncovenești care se distinge prin elemente de originalitate, prin măiestria liniilor și a culorilor. Pătrunzând în interiorul zidurilor fortificate, ești cuprins de un sentiment de liniște deplină.

panou

Mănăstirea Hurezi are două incinte, ca multe alte mănăstiri medievale. În cea dintâi, cea exterioară, construită din ziduri puternice de cărămidă, se află prima poartă de incintă și o clădire cu etaj în dreapta. Deasupra intrării se înalță turnul clopotniței care adăpostește patru clopote mari, între 300 și 1000 kg, cu numele voievodului inscripționat. Curtea interioară este o grădină, plină de flori și pisici care mai de care, îngrijite cu sârg de măicuțe. Mănăstirea Hurez a avut călugări până în anul 1872 când a devenit populată de călugărițe, păstrându-se, până acum, la fel.

chilii

A doua incintă are formă dreptunghiulară, închisă pe trei laturi cu clădiri, având parter și etaj cu chiliile măicuțelor. La mijlocul acestei incinte fortificate se află biserica mare, lungă de 32 de metri și înaltă de 14 metri.

Mănăstirea Hurezu și colecția de cărți

Planul mănăstirii este treflat cu o împărțire clasică cu altar, naos, pronaos și pridvor. Paraclisul, situat la mijlocul laturii de apus al incintei, în fața bisericii, ridicat în anul 1697, este unul din cele mai delicate monumente din această epocă. Planul lui constă dintr-un naos pătrat, dominat de turla octogonală proporționată, cu opt ferestre. Tâmpla din lemn este fin sculptată și decorată cu aur și culori aproape tot așa de vii, cum a fost inițial.
Sub paraclis, la parter, se află trapeza mănăstirii, frumos boltită printr-o calotă sferică, sprijinită pe arcuri joase și puternice.

interior

Pronaosul ne amintește de rostul bisericii de a fi necropola familiei domnitorului. Mormântul din marmură încă îi mai așteaptă rămășitele pamântești de mai bine de două secole şi jumătate. Tot aici se află, pe lângă alte morminte, și cel al lui Ioan arhimandritul, care a participat și la multe alte ctitorii brâncovenești. În interiorul bisericii, se află scaunul domnesc frumos sculptat, de asemenea în lemn de tei, purtând stema Cantacuzino, stranele şi un bogat policandru din vremea ctitorului, restaurat  între anii 2002-2005. Pictura mânăstirii a fost restaurată între anii 2001-2005 de către pictorița Teodora Ianculești. Catapeteasma cea mare, sculptată în lemn de tei și suflată cu aur, este donată de doamna Maria Brâncoveanu, soția domnitorului.

De subliniat este amplul tablou votiv din pronaos, veritabilă galerie de portrete de mare valoare artistică, înfățișând pe Constantin Brâncoveanu cu familia sa, în care se distinge chipul doamnei Maria, de asemenea și pe înaintașii săi direcți, rudele din neamul Basarabilor şi Cantacuzino. Măicuța care ne-a întâmpinat și ne-a povestit atâtea despre istoria mănăstirii, cât și despre domnitorul Constantin Brâncoveanu, ne-a spus că i se mai spunea Prințul Aurului. Fiind foarte bogat, a inițiat o școală de pictură și de arhitectură ce a dat naștere stilului brâncovenesc (sau neo românesc),o simbioză a elementelor autohtone îmbinate cu elemente orientale și occidentale, de exemplu deschiderea în acoladă de la uși.

cupola

Alături de mănăstire, aici există o bibliotecă umanistă, unică în Europa de sud-est care datează de la începutul secolului al XVIII-lea, lăsată de domnitorul cărturar care este semnificativă ca valoare istorică. Atât ctitorul, cât şi cărturarii din acele vremuri au adunat manuscrise și cărți de valoare. Aici exista și un centru de copiat manuscrise ale vremii, dintre care savantul Grigore A. Tocilescu a găsit şi dus la București în anul 1885, pentru Muzeul Național, 38 de manuscrise și 393 de cărți tipărite în diferite limbi. Tot aici s-au păstrat vestitele calendare ale lui Brâncoveanu din anii 1693, 1695, 1701 şi 1703, precum şi un frumos pomelnic.

pisi

Mănăstirea Hurezi este inclusă în Patrimoniul UNESCO din anul 1993. Pe aleile care păstrează încă urmele pașilor familiei domnitorului, s-a plimbat și prințul Charles care a vizitat locul în 2005 și care a rămas impresionat de monumentele din zonă.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.