Talentul este înnăscut sau dobândit? Ar trebui să atribuim abilitățile extraordinare ale unei persoane geneticii, hazardului sau sunt rezultatul unui efort susţinut? Suntem toți talentați la ceva? Este talentul în mod inerent “nedrept”, deoarece nu este distribuit echitabil între indivizi?

Celebrul pictor spaniol Pablo Picasso, considerat a fi “cea mai strălucită personalitate artistică a secolului al XX-lea”, considera că “Talentul este 10% inspirație și 90% transpirație”, Montequieu, una din cele mai complexe figuri ale Iluminismului european, era convins că “Talentul este un dar pe care Dumnezeu ni l-a dăruit în secret și pe care fiecare îl dezvăluie spontan”. Alţii cred că este manifestarea unei energii care face posibilă reuşita cu mai multă uşurinţă, acolo unde alţii muncesc din greu, o tendinţă naturală, o înclinaţie înrădăcinată în personalitate. Statisticile, pe de altă parte, arată că doar 3 – 5% dintre oameni excelează (prin talent) într-un anumit domeniu – ştiinţă, arte, sport etc. Un paradox ciudat!

Talentul – etimologia cuvântului, de la sensul propriu, la sensul figurat

Manifestarea talentului
Manifestarea talentului

Talantul” (în latină, “talentum”, din grecescul “talanton”), în Grecia antică, era o unitate de măsură folosită pentru a cântări cantități de argint sau de aur. Trecerea de la sensul propriu (unitate de măsură) la cel figurat al cuvântului (“dar”/ “aptitudine”) se asociază cu “pilda talanţilor”, din “Evanghelia după Matei”, care spune că un stăpân, înainte de plecarea într-o călătorie, a împărţit servitorilor săi cinci talanţi, doi și un „talant” de aur, în funcție de nivelul lor de responsabilitate și de pricepere.

După șase luni, stăpânul s-a întors și i-a întrebat pe toți ce au făcut cu banii încredințați. Primul a spus: „Am investit și am câștigat dublu, îți aduc înapoi zece talanţi”. Al doilea a dublat și el talanţii, iar cel care primise un singur talant a preferat să-l pună deoparte, de teamă să nu eșueze și să nu provoace mânia stăpânului său. După ce i-a lăudat pe primii doi servitori, stăpânul l-a alungat pe al treilea.

Această pildă marchează începutul unei discuții de secole despre natura “talentului” – este un “dar” pe care-l primeşte cineva? Este suma capacităților intelectuale sau a abilităților fizice ale unui individ? Este măsurabil? Se poate compensa lipsa de talent prin muncă asiduă?

Talentul – teorii clasice

Talentul, înnăscut sau dobândit?
Talentul, înnăscut sau dobândit?

De-a lungul timpului, originea talentului, ca aptitudine, înclinare spre un anumit domeniu, capacitate deosebită a unei persoane, care favorizează o activitate creativă într-o ramură de activitate, a fost subiectul multor controverse. În general, există trei teorii cu privire la originea talentului:

Teoria ereditară afirmă că talentul este determinat, în esenţă, de genetica indivizilor. Potrivit acestei teorii, oamenii se nasc cu anumite abilități/ talente care sunt transmise de la părinți la copii, prin intermediul genelor. Această teorie sugerează că mediul are un impact minim asupra dezvoltării talentului și că predispoziția genetică este cea care primează.

Teoria mediului susţine că talentul este determinat de mediul în care trăiește individul, că oamenii dobândesc abilități și talente prin experiențele lor de viață și prin expunerea la diferite influențe culturale și sociale. Prin urmare, dacă un om este expus la oportunități și experiențe care îi permit să își dezvolte abilitățile, poate să devină talentat într-un anumit domeniu.

Teoria interacțiunii dintre ereditate și mediu afirmă că talentul este rezultatul unei combinații între factorii ereditari și cei de mediu, că talentele unui individ sunt determinate de predispoziția genetică, dar și de experiențele și influențele din mediul în care trăieşte, că o persoană poate avea o predispoziție genetică pentru un anumit talent, dar acest talent poate fi dezvoltat prin practică și experiență.

Talentul şi regula celor 10 000 de ore

Pictor
Pictor

Jurnalistul canadian Malcolm Gladwell, într-o carte intitulată “Excepţionalii – Povestea succesului”, publicată în 2008 (tradusă şi în româneşte), prezintă şi analizează o serie de personalităţi, considerate a fi unele dintre cele mai talentate în domeniul lor – de la Mozart, la Beatles, de la sportivi, la oameni de ştiinţă, de la pictori, la antreprenori s.a.m.d.

Cercetarea lui Gladwell l-a condus la concluzia că este nevoie de minimum 10.000 de ore de practică deliberată (singura care face diferenţa) pentru a deveni un expert de clasă mondială într-un anumit domeniu, ceea ce ar însemna, de pildă, 20 de ore de muncă săptămânal, timp de zece ani.

Impresionat de cartea lui Malcolm Gladwell, în 2010, un anume Dan McLaughlin, un fotograf american, hotărăşte să renunţe la jobul său pentru a deveni jucător profesionist de golf, prin 10 000 de ore de antrenament, investindu-şi toţi banii şi propunându-şi să intre cu succes in celebrul Turneu de calificare PGA Tour.

Proiectul este cunoscut ca “The Dan Plan” şi a atras atenţia opiniei publice nu prin succesul lui, ci prin faptul că, după aproximativ 6 000 de ore de antrenament, Dan McLaughlin a trebuit să renunţe, din pricina unei hernii de disc – semnul că organismul său nu a rezistat ambiţiosului program şi că, uneori, voinţa, timpul, antrenamentul nu sunt de ajuns, că talentul poate să însemne mai mult de atât, iar manifestarea lui să depindă de mai mulţi factori.

Alţi factori determinanţi pentru manifestarea talentului

Creativitate
Creativitate

Mulţi oameni de ştiinţă care au analizat acest aspect al personalităţii umane – talentul – consideră că, pentru manifestarea acestuia, este decisivă vârsta de la care se începe o activitate. Până la 12 ani, copiii se bucură de hiperplasticitate cerebrală, conexiunile neuronale și sinaptice sunt extrem de dinamice, ceea ce le permite să învețe rapid și eficient. După această vârstă, efortul de învățare este mult mai mare.

Apoi, este necesar, spun alţii, un mediu familial care să încurajeze talentul și o bună stimă de sine. Se spune că tatăl lui Mozart a cheltuit un milion de guldeni (ca adult, Mozart câștiga între 2.000 și 6.000 de guldeni pe an) pentru călătorii, camere de hotel și diverse instrumente muzicale pentru fiul său. Mozart nu împlinise încă 14 ani când, însoţit de tatăl său, a întreprins un lung turneu, concertând în fața familiei imperiale, apoi la Bruxelles, Paris, Versailles etc.

Celebrul tenismen Roger Federer, contemporanul nostru, mărturisea într-un inteviu că, în jurul vârstei de 20 de ani, a avut o perioadă în care nu a reuşit să mai obţină niciun progres, în ciuda antrenamentelor asidue, mărturisind că abia mai târziu a înţeles că “Singurul lucru care contează este ceea ce se întâmplă în capul tău. Mintea ta este cea care îți face viața, nu mușchii”.

În anii 2000, o echipă de neurobiologi de la Universitatea din San Francisco a demonstrat, analizând cu raze X diverse zone ale creierului, că sportivi, artişti, oameni de ştiinţă, consideraţi a fi foarte talentaţi şi cu performanţe, au folosit mai mult decât alții memoria de lungă durată, această memorie fiind foarte importantă, pentru că le permite să-și amintească tiparele care au stat la originea succeselor lor, dar, mai ales, a eșecurilor. Prin urmare, rareori se întâmplă ca astfel de oameni să facă aceeași greșeală de două ori.

Citește și:  Află ce reprezintă picturile rupestre din Africa

Talentul nu aduce automat succesul

Oamenii talentați nu cunosc toți faima sau succesul, spunea Fernand Gobet, un cunoscut profesor de psihologie cognitivă şi cercetător la London School of Economics. “Pentru recunoaşterea talentului, sublinia cercetătorul, este necesar ca ceilalți (societatea) să perceapă respectivele persoane ca atare. Uneori un discurs public mai bun, o înfățișare ceva mai atractivă sau mai carismatică sunt elementele care pot face diferența, mai ales în domeniile intelectuale”.

Talentul din perspectiva cercetărilor recente

Dans, talent
Dans, talent

Dacă studiile de până acum nu au ajuns să explice suficient de clar ce este talentul şi nici originile acestuia, dacă linia de demarcaţie intre talent şi competenţă rămâne, de asemenea, destul de neclară, cercetări recente din domeniul neurologiei aduc o perspectivă cu totul nouă asupra acestui aspect.

Este vorba de mielină (teaca ce învelește fibra nervoasă, constituită din colesterol, fosfolipide, acizi grași), care pare a oferi un răspuns la întrebarea dacă talentul este înnăscut sau dobândit.

Toate abilitățile umane urmează același model, spun neurologii, acest model bazându-se pe mici impulsuri electrice purtate de lanțuri de fibre nervoase. Rolul mielinei este de a înveli aceste fibre nervoase și, prin urmare, acționează ca un izolator în jurul acestui semnal. Mielina previne, aşadar, orice pierdere a impulsurilor electrice și face semnalul mai puternic și mai rapid.

Cu cât cineva petrece mai mult timp trimițând semnalele potrivite prin circuitele nervoase, cu atât dobândește mai multe abilități. Cu alte cuvinte, cu cât exersează mai mult, într-un domeniu care-l interesează, cu atât dezvoltă mai multă mielină.

Deoarece nu suntem egali când vine vorba de producția de mielină, acest lucru ar putea explica de ce unii ajung la performanţă mai repede decât alții.

Pe de altă parte, dacă mielina joacă un rol major în învățare, se pune întrebarea ce se petrece în cazul copiilor care demonstrează un talent imens de la o vârstă fragedă, care nu se explică prin exersare, cu atât mai puţin prin regula celor 10 000 de ore.

La această întrebare, aceleaşi studii recente răspund subliniind că există două tipuri de copii precoci – pe de o parte “geniile” legate de raționament/ memorare (care se disting, de exemplu, la șah, matematică etc.) şi copii al căror talent este legat de inteligenţa emoţională şi care se exprimă prin creativitate (arte, în general).

Talent şi genialitate – un experiment care ar trebui să ne pună pe gânduri

Talentul si educatia
Talentul si educatia

În general, talentul este indisolubil legat de creativitate şi originalitate şi invers, iar semnele acestor calităţi se manifestă încă de la vârsta copilăriei, aşa cum genialitatea este considerată gradul cel mai înalt al talentului şi al creativităţii, care se exprimă prin realizări semnificative pentru viaţă şi pentru evoluţia societăţii, a ştiinţei, culturii etc.

Un experiment NASA şi alte studii recente au pus în evidenţă un adevăr care ar trebui să ne pună pe gânduri, în sensul de a reevalua provocările lumii moderne, felul în care este gândit sistemul educaţional şi principiile pe care se fundamentează propriile concepţii despre dezvoltarea personalităţii.

Mai exact, experimentul NASA, care a implicat mii de voluntari, oameni maturi, specialişti în diferite domenii, dar şi copii, a pus în evidenţă faptul că, în jurul vârstei de 4 – 5 ani, potenţialul creativ se manifestă aproape 100% (98% dintre copii dovedindu-se a fi chiar geniali). Când copiii au împlinit zece ani, testul a indicat o scădere la 30% a creativităţii, la 15 ani, scăderea a fost până la 12%, dintre adulţi numai 2% manifestând o creativitate prodigioasă.

Analizându-se cauzele unei astfel de realităţi, s-a ajuns la concluzia că principalele motive pentru care geniul creator al omului scade drastic de-a lungul vieţii sunt: sistemul educaţional, familia, mediul în care un om creşte şi se maturizează.

Paradoxal, şcoala, aşa cum este concepută astăzi, familia cu standardele rigide adeseori, realitatea în care trăim, mentalităţile, ideile preconcepute, teama de eşec, autocenzura – toate învăţându-ne că nu trebuie să “ieşim din rând”, că “aşa este corect” să procedăm, ca să ne fie bine, că multe lucruri sunt “imposibile” – ne privează de beneficiile geniului nostru creator, sunt cele care “înăbuşă” talentul, acest miracol al fiinţei.

Copii cu talente excepţionale, care au marcat istoria

Mozart copil, Tomson Highway
Mozart copil, Tomson Highway

Când este vorba de copii cu talente excepţionale, manifestate la o vârstă fragedă, este inutil să ne mai punem întrebări referitoare la originea “harului” lor. Ei au impresionat lumea cu realizările lor deosebite, fiecare dintre ei aducând o contribuție importantă la lumea noastră și influenţând modul în care gândim și trăim astăzi. Iată câteva exemple:

Wolfgang Amadeus Mozart

Wolfgang Amadeus Mozart este, cu siguranţă, cel mai popular exemplu. La numai 4 ani, a interpretat o sonată, la 5 ani, înainte de a învăţa să scrie, a compus mai multe piese pentru pian (transcrise de tatăl său), la 6 ani a compus primul său concert.

Giacomo Mayerbeer

Giacomo Mayerbeer a fost un compozitor evreu-german, care și-a petrecut o mare parte din viață în Franța şi a susţinut primele sale concerte la vârsta de şase ani.

Pépito Ariola

Pépito Ariola, un copil minune spaniol, a improvizat şi a interpretat diverse melodii la pian la vârsta de 3 ani și jumătate, în cadrul Congresului de psihologie din 1900.

Karl Friedrich Gauss

Karl Friedrich Gauss (1777 – 1855), cel care a devenit unul dintre cei mai mari oameni de ştiinţă germani, matematician, fizician, astronom, cu o mamă analfabetă, care nici măcar nu i-a înregistrat data de naştere (“enigma” fiind “calculată” mai târziu de fiul său) rezolva probleme complicate de matematică încă de vârstă de trei ani.

William James Sidis

William James Sidis (1898 – 1944) este copilul minune american, unul dintre cei mai inteligenți oameni din istorie, cu abilităţi matematice şi lingvistice excepţionale. La vârsta de un an şi jumătate citea New York Times, la doi ani studia latina, până la patru ani învăţase patru limbi, a intrat la Harvard la vârsta de 11 ani.

Blaise Pascal

Blaise Pascal, matematician, fizician și filosof (cel care considera că “a paria pe existența lui Dumnezeu este cel mai bun pariu”), a fost un copil genial, care a început să studieze geometria la vârsta de 11 ani, la 16 ani a formulat prima sa teoremă (“Triunghiul lui Pascal”). A inventat o mașină de calcul și a dezvoltat teoria probabilităților etc.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.