Decembrie, în limbajul popular, “Undrea”/ “Îndrea” (cuvânt cu etimologie incertă, probabil un derivat din numele Sfântului Andrei/ Andreiu – “Andrea, cap de iarnă”), vine cu toată încărcătura emoţională şi simbolică a sfârşitului de an calendaristic, cu bucuria sărbătorilor şi cu bogăţia de tradiţii, reflex peste timp al gândirii magice, fără de care existenţa noastră ar fi mai ternă şi mai săracă.
Universul vine să dea şi mai multă strălucire acestei perioade, pentru că, din punct de vedere astronomic, decembrie este luna cu cele mai multe ploi de stele căzătoare de peste an şi, dacă vom ridica privirea spre stele, vom avea şansa să ne bucurăm de spectacolul lor, să ne întrebăm, poate, din ce abisuri vin şi încotro se îndreaptă, amplificând frumuseţea și semnificația acestei perioade unice.
Geminidele şi Ursidele vor fi cele mai spectaculoase ploi de stele căzătoare (ploi de meteori) din decembrie, dar acestora li se adaugă Andromedidele, Canis-Minoridele, Berenicidele (Comae Berenicids/ Părul Berenicei), Delta Cancridele, Monocerotidele, Fenicidele, Quadrantidele, Hidrarele Sigma.
Ploi de stele căzătoare în decembrie – Andromedidele
Andromedidele, al căror nume provine de la Constelația Andromeda (vizibilă pe cerul nordic, lângă Constelațiile Pegas și Cassiopeia), unde se află radiantul (punctul de pe cer de unde par să provină meteorii), este prima ploaie de stele căzătoare care poate fi observată în decembrie (se produce, în mod obișnuit, între finalul lunii noiembrie și începutul lunii decembrie, cu un vârf variabil în funcție de an, de obicei în jurul datei de 6 decembrie).
Este un fenomen astronomic interesant, deși în prezent este mai puțin spectaculos decât în trecut. Aceasta este legată de resturile cometei 3D/Biela, o cometă celebră pentru faptul că s-a dezintegrat în anii 1840. Această dezintegrare a generat o cantitate mare de material, care formează curentul meteoric al Andromedidelor.
În trecut, Andromedidele erau cunoscute pentru ploi spectaculoase, cu mii de meteori pe oră. De exemplu, în 1872 și 1885, au fost raportate adevărate „furtuni de meteori”. Furtuna din 1872 a fost una dintre cele mai impresionante ploi de meteori din istorie, având loc după dezintegrarea cometei 3D/Biela. Observatorii din Europa au raportat mii de meteori care păreau să radieze din Andromeda. În 1885, a fost un alt eveniment remarcabil, când Andromedidele au produs o rată impresionantă de meteori, confirmând legătura cu cometa Biela.
În prezent, activitatea Andromedidelor este mai redusă, cu o rată de câțiva meteori pe oră, deoarece materialul rezidual al cometei s-a dispersat. Totuși, pot apărea izbucniri ocazionale neașteptate.
Cum pot fi observate Andromedidele?
Deși activitatea Andromedidelor este acum redusă, pentru a observa această ploaie de stele căzătoare, în jurul datei de 6 decembrie (când este vârful), Constelația Andromeda, aflată aproape de steaua Alpheratz (pe directia nordului), care face parte și din Constelația Pegas şi din Constelația Cassiopeia, cu forma sa de „W”, pot fi bune puncte de orientare (dacă cerul este întunecat şi într-o zonă fără poluare luminoasă).
Ploi de stele căzătoare în decembrie – Geminidele
Ploaia de meteori Geminide, cea mai frumoasă şi intensă de peste an, va putea fi admirată aproximativ între 4 şi 17 decembrie, cu un vârf în jurul datei de 13-14 decembrie (când se va putea observa panta ascendentă a activității de maximum a acestei ploi de stele), iar în noaptea următoare, partea descendentă. În acest răstimp, luminozitatea meteorilor este accentuată şi, în condiţii de cer senin, vor putea fi văzuţi peste 120 de meteori pe oră, cu atât mai mult cu cât aceşti meteori sunt lenti şi, prin urmare, mai uşor de observat.
Ploaia de stele căzătoare Geminide este unică nu numai prin bogăţia şi spectaculozitatea meteorilor, ci şi pentru că este produsă de resturile asteroidului 3200 Phaethon, majoritatea ploilor de meteori provenind din comete.
Asteroidul 3200 Phaethon (numit aşa după numele fiului zeului Soare, din mitologia greacă), descoperit în 1983, de către satelitul astronomic în infraroșu (IRAS), cu un diametru de 5,8 kilometri, are o orbită mai apropiată de Soare decât alţi asteroizi, iar cea mai mică distanţă de apropiere de Pământ este de aproximativ 3 milioane de kilometri. Este, aşadar, corpul părinte, multă vreme căutat, al ploii de meteori Geminide.
Meteorii par să radieze din constelația Gemeni (de unde și numele), în apropiere de steaua Castor, o constelaţie foarte vizibilă în lunile de iarnă (mai ales decembrie şi ianuarie), care poate fi uşor identificată pe cerul nopţii, pentru că apare ca siluetele a doi oameni care stau unul lângă altul.
Viteza meteorilor, după ce intră în atmosfera terestră, este de circa 40 000 kilometri/oră, dezintegrarea lor producându-se la aproximativ 80 – 120 de kilometri altitudine faţă de sol, deşi unele stele căzătoare, mai strălucitoare, pot fi văzute şi când sunt la 400 – 600 kilometri distanţă de Pământ.
Cum pot fi observate Geminidele?
Geminidele sunt vizibile pe tot parcursul nopții, dar cel mai bine pot fi observate după miezul nopții, când radiantul Constelației Gemeni este mai sus pe cer. Deși meteorii par să provină din constelația corespunzătoare, ei pot apărea oriunde pe cer, de aceea un câmp vizual larg este mai potrivit.
Nu este nevoie de echipament special pentru a le vedea, deoarece ar putea îngusta câmpul vizual, ochiul liber este cel mai bun “instrument”, pentru că Geminidele pot apărea în orice parte a cerului și pot fi destul de rapide.
Ploi de stele căzătoare în decembrie – Ursidele
Ploaia de meteori Ursidele este activă între 17 şi 26 decembrie, cu vârful în perioada 22 – 23 decembrie, cu o rată maximă de aproximativ 5-10 meteori pe oră, dar uneori pot avea izbucniri neașteptate, atingând chiar 30 de meteori pe oră. În 1945 şi 1986, de pildă, s-au putut vedea în jur de 120 și, respectiv, 90 de meteori pe oră.
Deşi sunt mai puțin spectaculoase decât Geminidele, Ursidele reprezintă totuşi un eveniment astral minunat pentru cei care locuiesc în emisfera nordică.
Ursidele, identificate pentru prima dată în 1916 şi recunoscute de comunitatea astronomilor în 1945, par să radieze din constelația Ursa Mică (Ursa Minor), în apropierea stelei Polaris (Steaua Polară), dar sursa lor este Cometa 8P/Tuttle, descoperită în 1858, o cometă periodică având o orbită eliptică de 13,5 ani în jurul Soarelui.
Ursidele se văd cel mai bine în orele târzii ale nopții sau dimineața devreme. Nu trebuie să privim spre radiant (Ursa Mică), ci spre constelaţiile din apropiere şi este necesar să avem răbdare în jur de 30 de minute, pentru ca ochii să se adapteze la întuneric.
Alte ploi de meteori din decembrie
Ploaia de meteori Canis-Minoridele
Ploaia de meteori Canis-Minoridele este un curent meteoric mai puțin cunoscut, dar fascinant, care are loc în luna decembrie, aproximativ între 4 și 15 decembrie, cu un vârf în jurul datei de 10 decembrie. Aceasta este asociată cu constelația Canis Minor („Câinele Mic”, vizibilă pe cerul sudic, în timpul iernii, în emisfera nordică), de unde își trage și numele. Radiantul – Constelația Canis Minor – se află în apropierea stelei strălucitoare Procyon, care este una dintre cele mai luminoase stele de pe cer ( de două ori mai mare decât Soarele şi a șaptea cea mai luminoasă de pe cerul nopții).
Canis-Minoridele au fost descoperite în 1964, dar sursa lor este necunoscută, astronomii nereuşind deocamdată să identifice cu certitudine cometa sau asteroidul care generează acest curent.
Rata de meteori este relativ modestă, de aproximativ 3-5 meteori pe oră, în condiții ideale (cer întunecat, fără poluare luminoasă), dar meteorii din acest curent sunt destul de rapizi, având o viteză de intrare în atmosfera terestră de aproximativ 65 km/s, ceea ce îi face să apară ca niște dâre luminoase și rapide pe cer.
Ploaia de meteori Comae Berenicids
Ploaia de meteori Comae Berenicids (Părul Berenicei) este un curent meteoric mai puțin cunoscut, dar interesant, activ între 12 decembrie și 23 ianuarie, cu un vârf în jurul datei de 20-21 decembrie.
Sursele acestei ploi de meteori nu sunt pe deplin cunoscute, dar s-a sugerat că este legată de un obiect necunoscut, probabil o cometă sau un asteroid care a lăsat în urmă resturi ce traversează orbita Pământului.
În condiții ideale, rata maximă este modestă, cu aproximativ 3-5 meteori pe oră, cu o viteză de intrare în atmosfera Pământului de aproximativ 65 km/s, ceea ce o face o ploaie relativ slabă în comparație cu altele mai cunoscute, cum ar fi Geminidele.
Denumirea ploii de stele căzătoare vine de la radiant – Constelaţia “Părul Berenicei” – făcând referire la regina Berenice a II-a, a Egiptului, despre care legenda spune că și-a sacrificat minunatul păr lung, ca jertfă votivă (făgăduită Divinităţii), pentru ca Ptolemeu al III-lea să se întoarcă în siguranță din luptă, în timpul celui de-al treilea război sirian.
Ploaia de meteori Delta Cancrids
Delta Cancrids este un curent meteoric observabil în perioada 14 decembrie – 14 februarie, cu vârful la începutul lunii ianuarie.
Descoperit în 1872 (dar cu prima dovadă a acestui fenomen adusă abia în 1971), această ploaie de stele căzătoare este asociată cu Constelația Racului (unde se află radiantul), în apropierea stelei Delta Cancri, care dă numele curentului, dar fără a se cunoaşte sursa – un obiect cosmic necunoscut, probabil o cometă sau un asteroid.
Meteorii Delta Cancrids au o viteză medie, intrând în atmosferă, de aproximativ 28 km/s. Aceasta este o ploaie mai lentă în comparație cu altele, ceea ce face meteorii mai ușor de urmărit.
Monocerotidele din decembrie
Monocerotidele, active în fiecare an între 15 și 25 decembrie, cu un vârf în jurul datei de 21-22 decembrie, este o ploaie de meteori care pare să radieze din Constelația Monoceros (Unicornul), situată lângă constelația mai strălucitoare Orion. Deși Monoceros nu conține stele foarte luminoase, este ușor de localizat pe cerul nopții datorită poziției sale între Orion, Gemini și Canis Major.
Această ploaie de meteori este asociată cu particulele lăsate de cometa C/1917 F1 (Mellish), pe măsură ce aceasta a traversat orbita Pământului.
În anii obișnuiți, Monocerotidele produc o rată scăzută de 3-5 meteori pe oră. Totuși, au existat cazuri (rare) de izbucniri intense, cum ar fi cele din 1925, 1935, 1985 și 1995, când s-au observat sute de meteori pe oră pentru scurte perioade. În anii de intensitate mare, ele pot deveni un spectacol ceresc impresionant, chiar dacă durata de vârf este scurtă.
Constelația Monoceros este legendară și fascinantă datorită legendei Unicornului, iar ploaia de meteori adaugă o notă magică acestei regiuni de pe cer.
Quadrantidele
Quadrantidele reprezintă unul dintre cele mai spectaculoase curente meteorice ale anului, active între 28 decembrie și 12 ianuarie, cu un vârf intens în jurul datei de 3-4 ianuarie.
Pot produce până la 120 meteori pe oră, în condiții ideale. Totuși, vârful lor de activitate este foarte scurt, de aproximativ 6 ore, ceea ce face ca momentul observării să fie urmărit cu atenţie, pentru a putea fi admirate.
Originea acestor meteori se află într-un obiect cosmic denumit 2003 EH1, care este considerat a fi un asteroid inactiv sau o cometă stinsă. Sursa aparentă este un punct din constelația Bootes (Boarul/ Văcarul), aproape de granița cu constelația Draco. Această zonă corespunde unei foste constelații numite Quadrans Muralis (care nu mai este recunoscută oficial), de unde provine numele Quadrantidelor.
Pentru a observa Quadrantidele, trebuie găsită mai întâi Constelaţia Bootes (Boarul), ușor de localizat prin steaua strălucitoare Arcturus (aflată în prelungirea cozii Ursei Mari/ Carul Mare), şi privit apoi în apropiere, spre nord-est de Bootes.
Luna decembrie vine, aşadar, cu cel mai generos spectacol ceresc, ca şi cum ar pune o pecete de străluciri astrale pe sfârşitul de an, când timpul “cumpăneşte”, parcă indemnându-ne să-l întâmpinăm cu bucurie şi speranţă pe cel ce va să vină.