„Declarația de Independență” este documentul fondator al tradiției politice americane. El articulează ideile fundamentale care formează națiunea americană: toți oamenii sunt creați liberi și egali și posedă aceleași drepturi inerente, naturale. Prin urmare, guvernele legitime trebuie să se bazeze pe consimțământul celor guvernați și trebuie să existe pentru asigura aceste drepturi.
Ca o chestiune pur practică, „Declarația de Independență” anunța întregii lumi decizia unanimă a celor 13 colonii de a se separa de Marea Britanie. Cu toate acestea adevărata semnificație revoluționară este declarația unei noi baze pentru legitimitatea politică în suveranitatea poporului. Actul a fost o modalitate de a legitima drepturile inerente deținute de către toți oamenii. Aceste drepturi sunt fondate pe legile naturii și legile lui Dumnezeu. Așa se face că Declarația transcende anumite timpuri și circumstanțe.
Circumstanțele în care a fost scrisă „Declarația de Independență” ne fac să apreciem și mai mult ideile sale. Războiul cu Marea Britanie era deja în desfășurare de mai mult de doi ani, atunci când Congresul Continental a numit o comisie pentru a explora independența coloniilor de Marea Britanie.
John Adams, Benjamin Franklin, Roger Sherman și Robert Livingstone au apelat la colegului lor Thomas Jefferson pentru a elabora o declarație oficială pe care apoi au trimis-o, cu unele corecturi, Congresului.
Pe 2 iulie 1776, Congresul a votat pentru independență și a început să dezbată modul de redactare al Declarației care, cu eliminarea notabilă a condamnării vehemente al lui Jefferson a sclaviei, a fost aprobată în unanimitate în seara zilei de 4 iulie 1776. În fiecare an pe data de 4 iulie, americanii nu sărbătoresc actul de independență ci mai degrabă proclamarea publică a principiilor din spatele actului.
Declarația este formată din trei părți: faimosul preambul, o listă de acuzații împotriva Regelui George al III-lea și o concluzie.
Preambulul rezumă principiile fundamentale ale autonomiei americane. Chiar dacă este un document ce justifică un război revoluționar, „Declarația de Independență” susține că baza rațiunii universale este respectul față de opiniile celorlalți și apelul la legile naturii și ale lui Dumnezeu.
Declarația prezintă adevăruri evidente precum egalitatea umană și drepturile inalienabile. Aceste drepturi sunt recunoscute și considerate libertăți inerente ale oamenilor și nu se limitează la o anumită perioadă sau națiune. Egalitatea este baza pe care este fondată guvernarea americană, nimeni nu este născut pentru a conduce sau pentru a fi condus. Scopul unei astfel de guvernări este de a proteja anumite drepturi inalienabile precum viața, libertatea și căutarea fericirii (o viață trăită la întregul său potențial).
Din punct de vedere politic, cel mai important drept este cel de auto-guvernare atât în teorie cât și în practică. Astfel că dacă o conducere distruge acele drepturi, este de datoria poporului să se ridice și să o îndepărteze și să instituie o nouă conducere care le va aduce mai multă siguranță și fericire. De-a lungul întregii Declarații, se acordă o mare atenție atât necesităților vieții cât și celor mai înalte aspirații.
Cele 27 de acuzațiile aduse Regelui George al III-lea listează violarea drepturilor civile, politice și naturale ale coloniștilor americani. Declarația enunță o listă lungă de abuzuri ce culmina cu tirania absolută. Revoluțiile legitime, cele care aveau ca scop protejarea drepturilor naturale ale oamenilor, erau necesare pentru a asigura liberatate, viața și dreptul la fericire.
În concluzie, se afirma că regele este un tiran, nepotrivit pentru a fi conducătorul unui popor liber, surd la rugămințile de justiție și umanitate. Astfel, Congresul este obligat să proclame coloniile state libere și independente iar delegații își promit unul altuia viața, averea și onoare.
Aproape 50 de ani mai târziu, Jefferson a descris „Declarația de Independență” ca o expresie a conștiinței americane. Declarația țese împreună filozofie, teologie și istorie politică. Un document laic, Declarația are nevoie de Dumnezeu pentru a-i da autoritate. Așa se face că numele lui Dumnezeu este menționat sau se face referire la el de 4 ori în 3 capacități: legiuitor (legile naturii și ale lui Dumnezeu), Judecător Suprem al Lumii și gardian (providența divină).
Prima dintre cele 4 legi organice ale Statelor Unite ale Americe poate duce lipsă de forță juridică dar totuși rămâne sursa întregii autorității politice legitime. Nu este de mirare că Abraham Lincoln se referă la Declarație ca la mai mult decât un simplu document revoluționar. Pentru prima dată o națiune s-a constituit pe ceea ce are în comun cu alte popoare din întreaga lume și astfel a dat inspirație și speranță întregii omeniri. „Declarația de Independență” a creat America și odată cu ea și o „nouă ordine a veacurilor” în istoria auto-guvernării umane.
În plus față de importanța sa în soarta națiunii americane, a exercitat o influență extraordinară în afara Americii, cel mai memorabil în Franța în timpul Revoluției Franceze. Împreună cu „Constituția” și „Declarația Drepturilor Omului”, „Declarația de Independență” poate fi considerată unul dintre cele 3 documente fondatoare ale guvernului Statelor Unite.
