Spre deosebire de tehnologii precum cea a telefoniei, Internetul nu are un singur inventator. În schimb, el a evoluat de-a lungul timpului. Internetul şi-a avut începutul ca armă a guvernului Statelor Unite ale Americii în timpul Războiului Rece.

Ani de zile a fost folosit de către oameni de ştiinţă şi cercetători pentru a face schimb de informaţii. În momentul de faţă, Internetul este folosit de toată lumea, iar pentru mulţi viaţa ar fi imposibil de imaginat fără acesta.

Înainte ca Internetul să fie public, a existat predecesorul său numit ARPAnet sau „Advanced Research Projects Agency Networks”. ARPAnet a fost finanţat de către armata Statelor Unite ale Americii cu scopul de a avea o comandǎ militară şi un centru de control care ar putea rezista unui atac nuclear. Ideea era de a distribui informaţii între calculatoare dispersate geografic.

ARPAnet a fost deschisă în 1969 şi a fost luată cu asalt în scurt timp de către pasionaţii de calculatoare civili care găsiserǎ o modalitate de a accesa cele câteva calculatoare mari care existau la acel moment.

La sfârşitul anilor 1969, doar 4 calculatoare erau conectate la ARPAnet, dar reţeaua a crescut constant în timpul anilor 1970. În 1971 a fost adăugat ALOHAnet al Universităţii din Hawaii; doi ani mai târziu, au fost adăugate reţelele unor universităţi din Anglia şi Norvegia. Odată cu înmulţirea calculatoarelor din reţea, a devenit mult mai dificilă integrarea într-un singur internet la nivel mondial.

Până la sfârşitul anilor 1970, un om de ştiinţă numit Vinton Cerf a început să rezolve această problemă prin dezvoltarea unei căi pentru ca toate calculatoarele din toate mini-reţelele din lume să poată comunica unele cu celelalte. El a numit invenţia sa „Transmition Control Protocol” sau TCP, căruia îi va adăuga mai târziu un protocol adiţional cunoscut sub numele de „Internet Protocol”. Acronimul pe care îl folosim în ziua de astăzi pentru a ne referi la aceste protocoale este TCP/IP. Protocolul lui Cerf poate fi explicat drept modalitatea prin care calculatoare din toate colţurile lumii pot să facă cunoştinţă unele cu celelalte într-un spaţiu virtual.

Protocolul dezvoltat de Cerf a ajutat la transformarea Internetului într-o reţea la nivel mondial. De-a lungul anilor 1980, Internetul era folosit de către oamenii de ştiinţă şi de către cercetători pentru a trimite date şi fişiere de la un calculator la altul.

Cu toate acestea, în 1991 Internetul a înregistrat încă o schimbare. În acel an, un programator din Elveţia numit Tim Berners-Lee a introdus World Wide Web (WWW). WWW-ul a fost mai mult decât un simplu Internet prin care se puteau trimite fişiere dintr-un loc în altul, el însuşi a reprezentat un „web” (o pânză de păianjen) de informaţii care putea fi accesat de către oricine se afla pe Internet. Tim Berners-Lee a fost cel care a creat Internetul aşa cum îl ştim cu toţii.

Din acel moment, Internetul s-a schimbat în mai multe moduri. În 1992, un grup de studenţi de la Universitatea din Illinois, Statele Unite ale Americii, a creat un browser sofisticat pe care l-au numit Mosaic. Acesta avea să se transforme mai târziu în Netscape. Mosaic a oferit o modalitate uşoară de căutare pe Internet pentru toţi utilizatorii. El permitea pentru prima dată utilizatorilor să vadă cuvintele şi imaginile pe aceeaşi pagină.

În acelaşi an, Congresul American a decis că Internetul ar putea fi folosit în scopuri comerciale. Ca rezultat, companiile de toate tipurile s-au grăbit să-şi înfiinţeze propriile site-uri iar antreprenorii comerţului electronic au început să folosească Internetul pentru a vinde bunuri direct către clienţi. În ultimii ani, reţele de socializare precum Facebook au devenit foarte populare pentru oamenii de toate vârstele, permiţându-le să păstreze legătura.

Dar ce vedem noi, utilizatorii obişnuiţi, este doar o mică parte a ceea ce înseamnă Internetul. Există o mare parte ascunsă, numitǎ Deep Web. Mike Bergman a comparat căutarea pe Internet cu aruncatul unei plase pe suprafaţa oceanului; se pot prinde în plasă multe informaţii, dar există o mulţime de informaţii care se află în adâncuri, deci este pierdută.

Deep Web-ul este locul în care întâlnim Darknet-ul. El poate fi accesat numai cu ajutorul unor software-uri special concepute pentru a asigura anonimatul. Darknet-ul este locul unde găsim activişti politici, denunţători sau pur şi simplu un spaţiu necenzurat de comunicare. De asemenea, este şi un loc periculos, unde au loc ilegalităţi.

Dacă majoritatea celor întâlnite în Deep Web sunt rămăşiţele neintenţionate ale motoarelor de căutare, Darknet-ul este ascuns în mod deliberat; se face aceasta prin utilizarea unor software-uri specializate ce garantează codificarea şi anonimatul între useri. Este foarte puţin probabil ca cineva care nu doreşte să ajungă acolo să găseascǎ drumul şi mai puţin probabil să găsească ceva în mod special dacă nu are pe cineva care să-i arate direcţia bună.

În concluzie, chiar dacă la o primă impresie Internetul este ceva comun şi care pare să nu ne rezerve multe surprize, este interesant de aflat că ceea ce majoritatea considerăm a fi Internetul este doar o mică parte a întregului.

answear.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ