Corythosaurus (Corythosaurus casuarius) apartine grupului de dinozauri cu cioc de rata, care a trait in era Mezozoica, in Cretacicul superior, cu aproximativ 75 de milioane de ani in urma. Ramasitele sale fosile au fost descoperite in anul 1914, de catre paleontologul american Barnum Brown, in Alberta (Canada) si Montana (SUA).
Anatomia unică a lui Corythosaurus
Acest dinozaur prezenta pe cap, in loc de corn o creasta in forma de evantai, inalta de aproximativ 30 cm, care pornea din zona dintre cei doi ochi si se termina in zona cefei. Aceasta creasta reprezenta o prelungire a foselor nazale, iar invelisul nazal senzitiv era si el prelungit fapt ce ne face sa credem ca era dotat cu un simt olfactiv foarte bine dezvoltat.
In interiorul crestei se afla un labirint al cailor nazale, care probabil servea animalului la respirat atunci cand dorea sa intre in apa in cautarea hranei. Alti paleontologi au considerat ca prin aceste tuburi indivizii comunicau intre ei, isi trimiteau mesaje de amenintare intre rivali, de ademenire a partenerului in perioada de imperechere, de grupare a turmei in timpul migrarii spre locurile cu hrana preferata sau de atentionare in cazul unui posibil atac al unor animale de prada.
Unii cercetatori americani au copiat exact acest sistem de tuburi al crestelor si au obtinut game de sunete foarte puternice, care se puteau auzi de la mare distanta. Exista si alte pareri care sustin teoria ca aceste spatii cu membrane mereu umede ar fi ajutat la mentinerea temperaturii constante a corpului.
Atunci cand animalele fugeau din calea pradatorilor, apa de la suprafata lor se evapora si astfel animalele supraincalzite se racoreau. De asemenea unii considera ca acest sistem avea rolul de sporire a mirosului, pentru depistarea unui dusman sau gasirea hranei.
Faptul ca unele specii erau raspandite in estul Asiei, iar altele in regiunile vestice ale Americii de Nord, arata ca in perioada Cretacicului superior, aceste doua continente nu erau separate, ele formau un continent – Laurasia.
Scheletul acestui dinozaur arata ca avea gatul incovoiat, in forma literei U, vertebrele aveau niste prelungiri foarte lungi in forma de ghimpi, membrele anterioare erau mai scurte, cu oase mai subtiri, iar membrele posterioare erau mai mari, cu oase masive. Lungimea unui exemplar adult ajungea la 8-10 m, iar greutatea la aproximativ 4 tone.
Habitatul și alimentația Corythosaurusului
Fiind animale erbivore, traiau mai mult in zone impadurite, in apropierea apelor si se hraneau cu diferite specii de plante, crengi, radacini, frunze, ace de conifere si seminte dure. Corythosaurusul avea botul lung si scurt, maxilarele prevazute cu sute de dinti, foarte apropiati intre ei, formand astfel un fel de razatoare cu zimti ascutiti, cu care macina cu usurinta chiar si plantele cele mai tari.v
Creasta acustică – funcții și semnificație
Creasta reprezenta si un semn de recunostere, fiecare membru din turma putea fi observat si de la o distanta mai mare dupa marimea si forma acesteia. Intre femela si mascul existau diferente de marime a crestei, iar puiul prezenta si el inca de mic o asemenea creasta, dar desigur mult mai mica. Dupa marimea crestei se putea recunoaste un animal adult dintr-o turma si se putea stabili varsta aproximativa a fiecarui individ.
Corythosaurus face parte din ordinul Ornithischia si familia Hadrosauridae.
Rolul crestei în termoreglare și recunoașterea socială
Creasta complexă a lui Corythosaurus nu avea doar roluri acustice și olfactive. Studiile asupra structurii sale sugerează că aceasta ar fi contribuit și la termoreglarea dinozaurului. Sistemul de tuburi nazale cu membrane umede permitea o evaporare rapidă a apei, răcorind astfel corpul în zilele toride din Cretacicul superior. Acest mecanism de răcire era o adaptare valoroasă pentru un animal de talie mare, care petrecea mult timp în spații deschise.
Creasta era de asemenea un mijloc vizual de identificare. Din observațiile asupra fosilelor, cercetătorii au dedus că există diferențe subtile între mărimea și forma crestelor la masculi, femele și pui. Acest aspect vizual ajuta indivizii din turmă să își recunoască rapid partenerii și membrii familiei, contribuind astfel la coeziunea socială în timpul migrațiilor și în momentele de pericol.