Dinozaurul Parasaurolophus walkeri, un erbivor de dimensiuni impresionante, este recunoscut pentru creasta sa unică, care îl diferenția de alte specii din Cretacicul superior.
Descoperirea fosilelor și contribuția lor la înțelegerea speciei
Parasaurolophusul face parte din categoria dinozaurilor cu cioc de rata si a trait in era Mezozoica, in perioada Cretacicului superior, cu aproximativ 75 de milioane de ani in urma. Ramasitele sale fosile au fost descoperite in Alberta (Canada) si descrise pentru prima data in anul 1923, de catre paleontologul William Park. Specia a fost numita stiintific Parasaurolophus walkeri.
Conform cercetatorilor, lungimea acestui dinozaur era de aproximativ 10 m si greutatea de 4,5-5 tone. Particularitatea acestui animal preistoric consta in podoaba capilara, mare, de deasupra capului. Oasele nazale ale craniului se transformasera intr-un tub alungit, gol pe dinauntru, care avea lungimea de 1,8 m si care la adulti se intindea peste cap si ajungea pana la ochi.
Caracteristicile unice ale crestei lui Parasaurolophus
La animalele tinere creasta nu era inca suficient de bine dezvoltata, iar la femele era mai mica comparativ cu cea de la masculi. Datorita acestui tub care forma creasta, dinozaurul Parasaurolophus putea sa stea sub apa suficient de mult timp, cat tinea aerul depozitat in interiorul ei. De asemenea, paleontologii credeau ca acest animal stia si sa inoate.
Habitatul și stilul de viață al unui erbivor impresionant
Dinozaurul Parasaurolophus traia in turme in zonele impadurite, in apropierea malurilor apelor, iar hrana sa era formata in special din plante, frunze si ace de conifere. La fel ca toate erbivorele pasnice si el era lipsit de protectie impotriva dinozaurilor de prada. Singurul element care ii asigura supravietuirea era aceasta podoaba capilara care il ajuta sa respire atunci cand se regudia in apa, din fata pradatorilor.
Dinozaurul avea si simtul olfactiv foarte dezvoltat, reusea sa simta imediat animalele de prada de la distante mari. Mirosul fin era oferit de suprafata interioara a crestei care era acoperita cu piele, alcatuita din celule receptoare olfactive.
Rolul crestei în supraviețuirea și comunicarea turmei
De asemenea, aceasta creasta era si un element de recunoastere a speciei, de comunicare in cadrul turmei atat acustic cat si vizual, dar si o podoaba de atragere a femelei in perioada de imperechere.
Structura corpului și adaptările sale anatomice
Dinozaurul Parasaurolophus avea oasele puternice si solide, de aceea corpul sau parea masiv si robust. Oasele vertebrelor prezentau prelungiri verticale, membrele anterioare erau mai scurte decat cele posterioare, se terminau cu degete lungi, cu gheare ascutite si incovoiate. Mersul acestui dinozaur era atat biped cat si patruped, labele din fata erau folosite si pentru a apuca plantele, crengile cu frunze si a le aduce in apropierea botului.
Parasaurolophus avea capul alungit, ciocul lipsit de dinti dar prevazut cu margini taioase ce reuseau sa rupa manunchiurile de plante si frunzele de pe ramuri. Acestea erau apoi duse cu ajutorul limbii flexibile in zona bateriilor cu sute de dinti de pe partea laterala a maxilarelor, unde erau maruntite si apoi inghitite.
Dinozaurul Parasaurolophus face parte din ordinul Ornithischia, familia Hadrosauridae.
Descoperiri fosile și importanța lor pentru paleontologie
Fosilele lui Parasaurolophus, descoperite în Alberta și în alte părți din America de Nord, au oferit informații valoroase despre evoluția hadrozaurilor. Prima fosilă completă, identificată în 1923, a inclus creasta distinctivă, ceea ce a atras imediat atenția cercetătorilor. De-a lungul timpului, studiile comparative au arătat cum această creastă a evoluat pentru a îndeplini mai multe funcții. În plus, fosilele au permis paleontologilor să reconstruiască dieta, comportamentul și mediul în care trăia Parasaurolophus.
