Discuţii bizantine este o expresie care s-a născut într-un anumit context istoric, mai exact, în secolul al XV-lea, când Bizanţul sau Imperiul Roman de Răsărit, cu capitala la Constantinopol, era condus de Ioan al VIII-lea Paleologul. Epoca respectivă a fost extrem de tulbure, în sensul că Bizanţul sau ce mai rămăsese din puternicul imperiu se afla sub ameninţarea continuă a turcilor otomani, iar, în interior, conflictele dintre mişcările “ortodoxă” şi “latinofilă” erau tot mai accentuate.

Imperiul bizantin
Imperiul bizantin

Ortodocşii considerau că “închinarea” în fata papei, chiar şi pentru motivul apărării, prin alianţe, de pericolul musulman era o trădare a credinţei. Latinofilii, dimpotrivă erau adepţii alianţelor şi supunerii faţă de Occident. Mahomed înfipsese deja steagul de cuceritor în periferiile Constantinopolului, iar, în vremea aceasta, preoţii şi călugării pierdeau vremea în dispute inutile, pe subiecte lipsite de importanţă sau despre limba în care să se oficieze slujbele, în latină sau în greacă. Urmarea a fost, atunci, în secolul al XV-lea, că soarta Imperiului Roman de Răsărit a fost pecetluită in mod dramatic.

Din aceste împrejurări s-a născut expresia “discuţii bizantine”, care are sensul de discuţii/certuri absurde, sterile, nesemnificative, pentru lucruri mărunte, în momente în care sunt în joc probleme esenţiale, vitale.

Stil bizantin
Stil bizantin

Peste timp, expresia “discuţii bizantine” s-a consolidat în mentalul colectiv, fără a i se cunoaşte neapărat originea, având (ca orice expresie consacrată) capacitatea de a surprinde concis şi plastic o anumită realitate. Aşa s-a întâmplat, de exemplu, şi cu o altă expresie, cu înţeles asemănător – “Mult zgomot pentru nimic” – cu sensul de “multă zarvă pentru ceva lipsit de importanţă” şi despre care, probabil, puţini ştiu că este, la origine, titlul unei comedii shakespeariene.

Citește și:  Sensul şi originea expresiei “Secretul lui Polichinelle”

Realitatea de astăzi, cea românească în special, oferă multe ocazii pe care le-am putea descrie succint prin expresia “discuţii bizantine”. Am putea spune, de pildă: “Mai ales în momentele dificile, oamenii puternici ştiu să ia decizii, fără a se pierde în discuţii bizantine”. Probabil că, pe noi, românii, şi mentalitatea balcanică, bine consolidată de-a lungul veacurilor, ne predispune, adeseori, la discuţii bizantine.

Discuţii bizantine – sensul şi originea expesiei
Discuţii bizantine – sensul şi originea expesiei

Pe de altă parte, prin contaminare cu semnificaţia expresiei “discuţii bizantine”, şi substantivul “bizantinism” a dobândit, pe lângă sensul propriu, care face trimitere la istoria şi cultura bizantină, o serie de conotaţii negative, care converg spre acelaşi câmp semantic. Mai exact, acest înţeles peiorativ al cuvântului “bizantinism” se referă la: “1. Mod de a acționa în viața publică, politică, privată, prin intrigi, corupţie și viclenie. 2. (Fig) Subtilitate formală, fără substanță, tendință de a discuta chestiuni subtile, dar lipsite de rost. 3. (Fig) Duplicitate, viclenie”. (DEX).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.