Echinocţiul de toamnă 2022, data de la care începe toamna astronomică, în emisfera nordică, are loc in ziua de 23 septembrie, la ora 4:04, ora României. Începând cu această dată, durata zilei va fi în scădere continuă, până la solstiţiul de iarnă (la data de 21 decembrie), când va fi ziua cu cea mai scurtă perioadă de lumină şi cea mai lungă noapte a anului. La momentul echinocţiului (de primăvara sau de toamnă) ziua şi noaptea sunt egale în orice loc de pe Terra.
Echinocţiul este fenomenul astronomic care se produce atunci când Soarele, în mişcarea sa aparentă pe bolta cerului, se află pe ecuatorul ceresc (o proiecţie a ecuatorului terestru pe sfera cerească). Punctul în care ecliptica (traiectoria Soarelui, în mişcarea pe bolta cerească) intersectează ecuatorul ceresc se numeşte “punct echinocţial” sau “punct autumnal”.
Echinocţiul se produce de două ori pe an – echinocţiul de primăvară, în jurul datei de 21 martie, când Soarele trece din emisfera cerească sudică, în cea nordică, şi echinocţiul de toamnă, în jurul datei de 23 septembrie, când Soarele parcurge drumul invers, trecând din emisfera cerească nordică în cea sudică.
Etimologia cuvântului “echinocţiu”
Cuvântul “echinocţiu”, în limba română, este un împrumut din limba franceză (fr. equinoxe), etimologia cuvântului aflându-se în latinescul “aequinoctium” – din “aequus” – “egal” şi “nox, noctis” – “noapte”. Pluralul cuvântului “echinocţiu” este “echinocţii”.
Echinocţiul de toamnă – când şi cum a fost identificat acest fenomen astronomic?
De la începuturile civilizaţiei umane, oamenii au fost fascinaţi de spectacolul cerului, de tainele naturii, în care vedeau manifestări ale puterilor divine. Prin observaţie directă, cu ochiul liber, au început să sesizeze fenomene astronomice periodice, să le pună în relaţie cu succesiunea anotimpurilor şi, treptat, au aplicat matematica în previziuni, au întocmit calendare, au construit mecanisme care să-i ajute la realizarea unor cataloage ale stelelor etc.
Descoperirile arheologice arată că una dintre cele mai vechi structuri din piatră, care ar fi avut ca scop observaţia astronomică, este cea de la Stonehenge, din Anglia, a cărei construcţie a început în jurul anului 3 000 i.Hr. Felul în care este construit acest monument neolitic şi alinierea pietrei Heel Stone cu răsăritul Soarelui, în ziua solstițiului de vară, indică o funcție de observator ceresc, care ar fi permis predicții ale eclipselor, solstițiilor, echinocțiilor, menținerea unei evidențe a zilelor calendaristice, a fenomenelor astronomice.
Cercul de piatră din Nabta Playa, din sudul Egiptului, vechi de peste 6 000 de ani, este orientat în aşa fel încât să marcheze răsăritul soarelui la solstițiu.
În Mesopotamia, considerată a fi leagănul astronomiei antice, a fost întocmit primul calendar cu 12 luni şi săptămâni de şapte zile, toate calculate pe baza ciclurilor Lunii şi care includeau şi cunoştinţe despre anotimpuri, echinocţii şi solstiţii.
În vechiul calendar hindus, echinocţiul de primăvară marca începutul unui an nou, iar echinocţiul de toamnă, din septembrie, începutul acestui anotimp. Calendarele grecești antice aveau și ele începutul anului fie la echinocțiul de toamnă, fie la cel de primăvară.
Spectaculosul mecanism Antikythera, al cărui mister nu a fost lămurit pe deplin nici în prezent, putea calcula, de asemenea, echinocţiile şi solstitiile.
Tradiţii legate de echinocţiul de toamnă
În mentalul colectiv, dar si în calendarul popular şi în cel creştin, perioada din preajma echinocţiului de toamnă se leagă de amintirea unor vechi ritualuri şi sărbători, care se desfăşurau în funcţie de ritmurile eterne ale naturii, în afara cărora nu ar fi putut fi gândită nici existenţa oamenilor.
Sfânta Maria Mică/ Naşterea Maicii Domnului, eveniment care nu este consemnat în canonul biblic (8 septembrie), de exemplu, s-a suprapus peste alte sărbători, precreştine, care celebrau renaşterea Zeiţei Mamă, a zeiţei primordiale, un cult primitiv al fertilității, care ar fi fost practicat universal, la sfârșitul preistoriei.
Peste amintirea celebrării unui străvechi început de an s-a suprapus, încă din secolul al IV-lea, şi Ziua Crucii (14 septembrie), moment în care şi astăzi se duc flori la biserică şi se împodobeşte Crucea.
Echinocţiul de toamnă marchează şi încheierea muncilor agricole, este perioada în care oamenii se bucură de recolte, de proviziile pentru iarnă, pe care, în timpurile mai vechi, mai puţin astăzi, obişnuiau să le sfinţească. Acum se prepară şi mustul, se adună merele, gutuile şi nucile. Se mai crede că, în fiecare pom care a rodit, trebuie lăsate câteva fructe pentru Mama Natură.
Echinocţiul de toamnă înseamnă şi începutul unei perioade în care omul (ca şi natura) se bucură de odihnă, îşi face planuri, îşi adună forţele pentru un nou început. Este un timp propice pentru refacerea resurselor interioare.
Tradiţiile mai spun că aşa cum va fi vremea la echinocţiul de toamnă, aşa va fi şi în anul următor – dimineaţa zilei de echinocţiu ar putea transmite un mesaj despre primăvara următoare, amiaza, despre recolte. Dacă va ploua, toamna următoare va fi rece, cu soare puţin.
Echinocţiul de toamnă în anii următori
În 2023, 2026, 2027, echinocţiul de toamnă va fi la data de 23 septembrie, iar in 2024, 2028, în ziua de 22 septembrie.
