Efectul oglindă, aşa cum este definit în psihologie, ne ajută să înţelegem cine suntem cu adevărat, graţie celor din jurul nostru. Celebrul medic, psihiatru şi psiholog Carl Gustav Jung, fondatorul psihologiei analitice, spunea că “Tot ce vedem la alții este doar o reflectare a noastră, toate faptele și gesturile pe care le facem, cei din jur ni le trimit înapoi. Prin urmare, acestea ne permit să învățăm mai multe despre noi înșine”.
Cine este “oglinda”? Cealaltă persoană – un prieten, un membru al familiei, o cunoştinţă, un coleg de serviciu etc. – căreia îi atribuim sentimente, intenții, gânduri pe care le considerăm acceptabile / inacceptabile, pozitive / negative, importante / neimportante etc.
Motivul pentru care apreciem pe cineva este că recunoaştem în acea persoană valori și calități pe care le avem şi noi sau la care aspirăm, aşa cum respingem sau nu avem toleranţă pentru alţii, pentru că “simţim” că şi o parte din noi poate fi aşa, dar nu suntem dispuşi să recunoaştem acest lucru.
Empatizăm, în permanentele interacţiuni în care suntem implicaţi, cu cei din jur, sau, dimpotrivă, condamnăm atitudini, comportamente, în funcţie de afinităţi, aversiuni, convingeri s.a.m.d. Şi, în astfel de contexte, de multe ori se spune că “vedem paiul din ochiul altuia, nu şi bârna din ochiul nostru”, în sensul că manifestăm o exigenţă exagerată faţă de neajunsurile mărunte ale cuiva și suntem prea indulgenţi cu propria persoană.
Pe de altă parte, efectul oglindă explică acel comportament care ne face să imităm, fără să vrem, cuvintele, gesturile și atitudinile celor dragi sau, în viaţa publică, profesională, efectul de oglindă poate fi o tehnică de negociere și chiar de obținere a unor avantaje, a unei promovări etc.
Efectul oglindă şi mimetismul social
Efectul oglindă mai este cunoscut şi sub denumirea de “mimetism social” sau “efectul cameleon” sau, după cum spun neurolingviștii, “sincronizare” – un comportament spontan, care ne face uneori să imităm / “oglindim”, inconştient, reacţiile interlocutorului – zâmbetul, încruntarea, postura, felul de a vorbi etc. – în ideea că, în acest fel, se poate intra mai uşor în contact cu acea persoană, care, la rândul ei, va reacţiona similar. Se întâmplă adesea ca oameni care manifestă reacţii asemănătoare să creadă că împărtășesc atitudini și idei comune.
“Oglindirea” este diferită de imitația conștientă, aceasta din urmă presupunând un efort voit, controlat, de a copia o altă persoană. Neuronii oglindă reacționează și provoacă imitaţia spontană, permițând indivizilor să aibă un sentiment mai puternic de implicare și apartenență la situație.
Pentru a „măsura” acest fenomen, al mimetismului social, cercetătorii au realizat diverse experimente la locul de muncă, observând candidații la interviurile de angajare, ospătarii în timpul serviciului, dar și prin chestionarea angajaților cu privire la codul vestimentar al companiei la care lucrau.
De exemplu, pentru un interviu de angajare, au fost implicate în experiment două grupuri de voluntari – candidaţii din primul grup au fost instruiţi să arate distanță față de intervievatorul lor, evitând să-l privească în ochi și să aibă o atitudine cât mai rece (brațele încrucișate, fără zâmbet).
Cei din al doilea grup au fost sfătuiţi, dimpotrivă, să aibă o atitudine caldă – să zâmbească, să apeleze la gesturi relevante pentru a-și susține cuvintele. Efectul oglindă a acționat în ambele cazuri: recrutorii au început să reflecte atitudinea candidaților. Cei care păreau mai puțin plăcuți au înregistrat şi cele mai multe eşecuri.
Să te îmbraci ca “şeful” tău pentru a avea mai mult succes?
Un studiu britanic, din 2013, arată că a te îmbrăca în stilul “șefului” tău ajută în carieră, poate să aducă o promovare mai rapidă, chiar dacă, în mod firesc, ne gândim că succesul ar trebui să se bazeze pe competență, în primul rând. Se pare că cei care se îmbracă imitându-şi superiorul sunt mai apreciați, pentru că ar exprima apartenenţa la „matrița” companiei / instituţiei.
“Oamenii sunt atrași de oameni care sunt ca ei, iar diferențele pot fi considerate amenințătoare”, sublinia coordonatorul experimentului, un psiholog de la Universitatea din Hertfordshire. „A te îmbrăca precum șeful – spunea acesta – poate evidenția (cel puţin aparent) potenţialul de conducător al unei persoane”, este un mod de a fi remarcat și acceptat. Conform aceluiaşi studiu, 60% dintre persoanele chestionate cred că a fi îmbrăcat într-un anumit fel în afaceri promovează spiritul de echipă și crește productivitatea – aspecte puse pe seama efectului oglindă.
Determinaţi-i pe interlocutori să repete ce spuneţi, pentru a obţine ceea ce vă doriţi, pentru a negocia mai bine!
O strategie care se bazează tot pe efectul oglindă a fost popularizată de un fost negociator FBI, Chris Voss, prin cartea sa “Never Split The Difference”. El explică modul în care efectul oglindă poate ajuta, ca un adevărat “truc magic”, într-o negociere de orice fel – creștere de salariu, promovare, modificare de contract, negociere cu un client etc.
Când cineva are ceva de negociat, spune Chris Voss, este indicat ca persoana respectivă, în faţa interlocutorului său, să repete ultimele trei – patru cuvinte ale celui cu care negociază, cu o tonalitate mai scăzută, simplu și pentru cel puțin 4 secunde. Celălalt se va simți obligat să se apropie și să reformuleze lucrurile, oferind informații suplimentare.
Chris Voss asigură că această strategie funcționează cu siguranță, la locul de muncă și în viața privată. Trebuie avut grijă însă să nu se confunde efectul de oglindă cu “ecolalia”, o tulburare de comportament care se manifestă prin repetarea ca un ecou a cuvintelor interlocutorului.
Un alt studiu, olandez de data aceasta, a scos în evidență, pe baza aceluiaşi efect oglindă, că la un restaurant, de pildă, chelnerii care au repetat în mod constant comenzile clienților în loc să spună doar „Bine!” sau „Am înţeles!” au primit bacşişuri mai bune.
Efectul oglindă – ce aflăm de la alţii despre noi înşine / însene?
Efectul de oglindă ne permite să învățăm despre noi înșine / însene datorită celor din jurul nostru, mai ales de la cei pe care nu-i admirăm. Se spune că ceea ce ne enervează cel mai mult la alții sunt propriile noastre defecte, dar este dificil, când greșelile altora ne irită și ne înfurie, să ne spunem că avem de-a face, de fapt, cu propriile greșeli.
Și totuși, interlocutorul ne trimite imaginea noastră înapoi, dar nu suntem conștienți de acest lucru. Preferăm să încercăm să-l schimbăm pe celălalt decât să o luăm ca pe o modalitate de a ne îmbunătăți propriile reacții si convingeri..
Intră în joc, în acest caz, un mecanism de apărare psihologică sau de negare (în sensul de refuz de a lămuri ce este şi în interioritatea noastră), neconstientizat, prin care atribuim altora sentimente, intenții, gânduri pe care le considerăm inacceptabile.
Când avem o atitudine critică faţă de ceea ce spune sau face o altă persoană, s-ar putea, în unele situaţii, spune japonezul Noguchi Yonejirō, în cartea “Legea oglinzii”, să exprimăm ceva ce nu ne convine la noi înşine / însene, chiar dacă, de obicei, negăm o astfel de realitate. Dacă vom înţelege acest mecanism, consideră Noguchi Yonejirō, vom învăţa să nu ne mai “victimizăm” în diverse contexte de viaţă, să nu mai avem sentimente de nesiguranţă şi frustrare, să fim oneşti faţă de noi şi să corectăm din mers ceea ce ne împiedică să progresăm.
Efectul oglindă, unul dintre cele mai practice instrumente de dezvoltare personală
Pentru a realiza cunoaşterea de sine prin efectul oglindă, adică prin ceea ce constatăm (şi nu ne convine) la cei cu care interacţionăm, este nevoie de sinceritate (să acceptăm că avem anumite atitudini tocmai pentru că este greu să ne recunoaştem defectele), de spirit de observaţie şi de atitudine obiectivă (să nu ne idealizăm comportamentul în fața celorlalți).
Toți avem calități și defecte, dar cu cât ne lăudăm mai mult calitățile, cu atât incercăm să ne mascăm defectele. Și dacă ascundem aceste defecte este pentru că avem impresia că aşa părem mai buni. Credem că a merge împotriva naturii noastre este benefic, dar, în realitate, negarea interiorității este semnul că nu ne iubim pe deplin. De aceea nu acceptăm greșelile pe care le vedem la alții, acestea ne trimit înapoi la ceea ce vrem să ascundem. Ne este frică să nu fim judecați, excluşi, să nu fim ridicoli, dar a te accepta înseamnă și a învăța să depășești aceste temeri, să trăiești mai liniștit, să te dezvolți.
Descoperă-te prin celălalt!
Pentru a ajunge la o cunoaştere de sine autentică, prin efectul oglinzii, putem să parcurgem câţiva paşi:
- să realizăm o listă cu tot ceea ce ne poate deranja la oamenii din jurul nostru; datorită acestui fapt, putem vedea dacă, într-adevăr, persoanele respective sunt un fel de “oglindă” a noastră;
- să ne limpezim valorile – văzând ce prețuim la alții și ce nu, putem analiza dacă se întâmplă acele lucruri şi în viața noastră de zi cu zi;
- să ne schimbăm perspectiva asupra lucrurilor pe care nu le putem controla, dar şi propriul mod de abţine ceea ce ne dorim, să întoarcem “oglinda” spre noi;
- să încercăm să identificăm şi să eliminăm temerile şi incertitudinile, să sporim cunoaşterea şi stima de sine; schimbându-ne perspectiva, vom putea să ajungem la o interpretare diferită a ceea ce trăim și, în cele din urmă, să reacționăm într-un mod diferit, să atragem către noi oamenii, evenimentele și situațiile pe care vrem să le primim în viața noastră.
Oglinda – invenţia care a schimbat fundamental percepţia omului despre sine
Oglinda, de la un obiect cu destinaţie practică, la care apelăm din necesitate sau din cochetărie, a devenit, treptat, o formă de cunoaştere prin care s-a schimbat fundamental percepţia omului despre sine. I s-au asociat oglinzii, în funcţie de epocă, de culturi, semnificaţii simbolice, superstiţii, practici magice etc.
Când ne privim în oglindă, dincolo de imagine, vom percepe, vrând-nevrând, şi o reflectare a ego-ului nostru, a stării de spirit, a emoţiilor de la acel moment – vesel(ă), trist(ă), entuziast(ă), nefericit(ă) etc. şi, în pofida eforturilor de a ne “deghiza”, oglinda întoarce şi o imagine tăcută a ceea ce vrem să ascundem, să reprimăm, rezultat al privirii “cu ochii minţii”.
Mutatis mutandi, efectul oglindă funcţionează după aceleaşi principiu (al reflectării), cu deosebirea că imaginea noastră este reflectată de ceilalţi – un chip mai adevărat, poate, pentru că “returnează”, fără a ascunde, defectele şi calităţile pe care cei care ne privesc le văd.
La începutul secolului trecut, psihiatrul şi psihanalistul Jacques Lacan spunea că identitatea noastră se construieşte din suma reprezentărilor pe care cei din jur o au despre noi. Interacţiunea cu ceilalţi implică proiecţii ale personalităţii noastre, ca într-o oglindă, favorabile sau nefavorabile şi faţă de care nu rămânem indiferenţi.
“„Viața, în ansamblul ei, este o oglindă în care omul este doar o reflectare a lui însuși” (Charles Baudelaire) sau, cum spunea Michel de Montaigne, unul dintre cei mai mari filosofi ai Renaşterii, „Această lume mare este oglinda în care trebuie să ne uităm pentru a ne cunoaște pe noi înșine în modul corect”.
http://www.youtube.com/watch?v=OQkG078O4XI