Efectul uşii, denumit ştiinţific “Efectul Doorway”, este un fenomen ciudat, care ţine de funcţionarea memoriei, pe care oricare dintre noi, probabil, l-a experimentat măcar o dată şi ale cărui mecanisme au fost, în sfârşit, elucidate de ştiinţă.

“Efectul uşii” (“Doorway Effect”) se referă la acea situaţie în care, trecând dintr-o încăpere în alta, se poate întâmpla ca memoria să “refuze” să funcţioneze ca de obicei, să se producă un fel de “blocaj mental” şi să “uităm”, pur şi simplu, de ce am intrat în acea încăpere, ce căutăm, care era scopul. “De ce am venit aici?”, “Ce voiam să fac?”, “Care era obiectul de care aveam nevoie?” etc.

Chiar şi cei cu o memorie imbatabilă şi riguroşi în acţiunile cotidiene se pot confrunta cu o astfel de situaţie, în care trecerea unui prag (in sens propriu) să determine o sincopă în funcţionarea memoriei şi care, potrivit celor mai recente cercetări, nu are nimic de-a face cu declinul cognitiv, nici cu oboseala sau stresul pe care dăm vina de obicei.

Memoria umană – un mecanism complex, parţial descifrat

Memoria umană – un mecanism complex
Memoria umană – un mecanism complex

Memoria, alături deinteligenţă, conştiinţă, limbaj, emoţii, conferă specificitate fiinţei umane, iar creierul este, indiscutabil, cel mai complex rezultat al evoluţiei. Nu există proces de cunoaştere fără memorie. Mai mult, aceasta este “identitatea” noastră, suntem ceea ce ne “amintim”, ceea ce nu putem sau nu vrem să uităm, iar amintirea, oricare ar fi, este însoţită întotdeauna de imagini mentale, de anumite sentimente, care reflectă reprezentarea personală a evenimentelor trăite.

Capacitatea de “stocare” a memoriei noastre este uriaşă, este ca şi cum, spun specialiştii, am lăsa televizorul să funcţioneze, fără întrerupere, 300 de ani. Nu se ştie încă sigur unde sunt “înmagazinate” amintirile şi nimeni nu poate explica exact cum se imprimă în creier o amintire, dar cercetările au arătat că memorarea lasă, în mintea noastră, nişte “urme mnezice”, care generează noi sinapse (legături) între neuroni, de ordinul miilor de miliarde, precum şi modificarea structurii biochimice a acestora.

Fiecare dintre noi are, de asemenea, o memorie implicită sau procedurală, fără de care nu am putea învăţa, nu am putea reţine gesturile, mişcările, obiceiurile s.a.m.d, şi o memorie explicită, care conduce la conştiinţa de sine, pentru că vizează maniera personală în care interpretăm evenimentele. Există apoi o memorie de scurtă durată (sau “memorie de lucru”), care are o capacitate limitată, eliberându-se mereu pentru a face loc altor informaţii, şi memoria de lungă durată, care face posibilă actualizarea evenimentelor din trecut, ori de câte ori este nevoie.

Evident că şi uitarea este un fenomen firesc şi continuu, util pentru starea noastră de sănătate. În sens larg, uitarea se referă la estomparea informaţiilor (percepute sau învăţate), la pierderea progresivă sau imediată a acestora, şi funcţionează diferit, în funcţie de tipul de memorie la care ne raportăm (de scurtă sau de lungă durată).

Memoria şi “Efectul uşii”

“Efectul uşii”/ “Doorway Effect”
“Efectul uşii”/ “Doorway Effect”

“Efectul uşii”, prin urmare, este o scurtă pierdere de memorie, care poate interveni în momentul când trecem peste un prag şi intrăm într-o altă încăpere, ceea ce, la prima vedere, poate să pară ciudat, pentru că un asemenea fapt nu se supune niciunei explicaţii logice.

Studii şi experimente recente, efectuate, în paralel, de specialişti de la Indiana University Bloomington şi de la Universitatea Notre Dame, din Franţa, arată că, într-adevăr, “Efectul uşii” există, nu este doar o impresie sau o falsă asociaţie între o sincopă a memoriei şi faptul că trecem peste un prag.

Intrarea sau ieşirea pe o uşă, spun cercetătorii, este percepută de creier ca o graniţă între evenimente, un fel de “marcator de graniţă”, pentru a segmenta informaţiile continue. Creierul separă activităţile în episoade distincte, le clasifică şi devine mai dificil să ne amintim o deicizie luată într-o altă încăpere, pentru că respectiva decizie/ informaţie a fost compartimentată de creier după regulile lui, aşa cum, în timpul trecerii peste prag, sunt înregistrate noi informaţii, care se substituie celor anterioare. Cu cât lucrul de făcut sau de căutat (pe care îl “uităm”) este mai banal, cu atât ne scapă mai mult.

Citește și:  Imaginile mentale şi afantazia. Poate funcţiona creierul nostru fără capacitatea de vizualizare cu “ochii minţii”?

Evident, “Efectul uşii” nu se manifestă în fiecare zi şi nicidecum de fiecare dată când trecem un prag. Este vorba de experienţe ocazionale, care se intensifică mai ales când facem multe lucruri în acelaşi timp şi când nu avem exerciţiul concentrării, când orele de odihnă nu sunt suficiente etc.

“Efectul uşii” – câteva experimente

Efectul Doorway
Efectul Doorway

În anii 2000, în cadrul unor experimente, s-a putut măsura “Efectul uşii”, cu ajutorul unor camere virtuale. Voluntarilor participanţi la experiment li s-a cerut mai întâi să numere invers de la o sută, ca să li se “încarce” memoria (în sensul de a o solicita mai mult) şi, în acelaşi timp, să observe diversele obiecte din jur, pe care, apoi, să le enumere. S-a constatat că majoritatea voluntarilor şi-au amintit mai puţine obiecte din prima încăpere şi mai multe după ce au trecut pragurile celorlalte încăperi.

Unul dintre psihologii coordonatori ai experimentului sublinia că “Efectul uşii” apare deoarece creierul stochează informaţiile pe “categorii”, în funcţie de mediul din care au fost preluate, astfel că, atunci când memoria trebuie să le actualizeze, mai “uită” câte ceva. Aşa se întâmplă, de pildă, şi când, într-un mall, trecem dintr-un raion în altul, de la jucării, la alimente, să spunem – creierul ştie exact la ce jucării s-a uitat, dar “Efectul uşii” va face, uneori, să nu ne mai amintim exact ce alimente intenţionam să cumpărăm.

Deşi am fi tentaţi să credem că “Efectul Doorway” apare mai ales la vârste mai înaintate, studiile au pus în evidenţă că fenomenul este frecvent la cei cu vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani, jumătate din voluntarii din această categorie recunoscând că li se întâmplă să uite de ce au intrat într-o anumită încăpere cel puţin o dată pe săptămână.

De vină, în astfel de cazuri, pe lângă “Efectul uşii”, ar putea să fie şi ceea ce, în limbajul de specialitate, se numeşte “Human multitasking” – conceptul potrivit căruia cineva îşi poate împărţi atenţia (sau crede că poate face acest lucru) între mai multe sarcini/ activităţi (vorbitul la telefon, simultan cu completarea unor documente, acte, cu lucrul la calculator etc.).

Cum poate fi evitat “Efectul uşii”?

Efectul uşii, Sursa Tech Explorist
Efectul uşii, Sursa Tech Explorist

Pentru a evita “Efectul uşii” sau, mai ales, repetarea acestuia şi pentru ca un astfel de comportament să nu devină obişnuinţă, cea mai bună metodă este sporirea concentrării şi a atenţiei asupra lucrului de făcut sau a obiectului de căutat “peste prag”, ignorând alte alte aspecte legate de obiectele din jur, de conversaţii etc., care pot distorsiona procesul de consolidare a ceea ce avem în minte.

Experimentele au mai arătat că informaţiile se organizează în creier în funcţie de ierarhii. Creierul consideră că anumite date sunt mai importante decât altele şi tinde, în mod constant, să suprime vechile informaţii sau să le păstreze numai pe unele dintre ele, pentru a face loc altora noi.

De exemplu, suntem în situaţia în care pregătim bagajele pentru o plecare în excursie şi, dintr-o dată, ne amintim că trebuie luat şi încărcătorul telefonului care este la bucătărie. Totuşi, când ajungem în bucătărie, mintea se concentrează pe noul spaţiu şi pe alte “scenarii” – trebuie puse vasele în maşina de spălat, sucul de pe masă trebuie pus în frigider etc. Fără să ne dăm seama, nu ne mai amintim de ce am mers la bucătărie.

Se crede că “Efectul uşii” este o reminiscenţă a trecutului evolutiv al omului, de pe vremea începuturilor, când era obligat să acorde toată atenţia fiecărei situaţii în care se afla, pentru a putea înfrunta pericole de tot felul şi pentru a se apăra. Trecând pragul într-o altă încăpere, creierul poate uita ce urma să facem, pentru că nu consideră că era important, acordând prioritate noului spaţiu, restartându-se şi reorientându-se.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.