Empire State Building este o clădire de birouri emblematică a orașului New York, cunoscută și sub numele de „cel mai faimos zgârie-nori din lume”. Construcția a început în 1930, iar marea deschidere a avut loc pe 1 mai 1931. Până în 1967 a fost cea mai înaltă structură de sine stătătoare și mai mult de 40 de ani a fost cel mai înalt zgârie-nori din lume. A pierdut acest statut în 1972, prin construirea celor două turnuri World Trade Center. Astăzi este cea mai înaltă clădire din New York și o reamintire a tragediei de pe 11 septembrie 2001.

Empire State
Empire State

Zona pe care acum o ocupă Empire State Building a fost ocupată inițial de o vilă a membrilor familiei Waldorf Astor. Construită în 1856, vila a fost dărâmată pentru a face loc la două hoteluri ce aveau sǎ creeze legendarul Waldorf-Astoria. Chiar dacă a fost un simbol al stilului și eleganței în 1897, doar câțiva zeci de ani l-au făcut să nu mai fie la modă.

În 1929 a fost cumpărat cu 15 milioane de dolari și programat pentru demolare în favoarea unei clădiri de birouri. La acea vreme, noile tehnologii permiteau dezvoltării imobiliare să atingă noi culmi. Structurile de oțel au făcut posibilă construcția unor clădiri mult mai înalte. De asemenea, inventarea ascensorului a permis accesul ușor la etajele superioare. În 1930, clădirea Chrysler lua recordul pentru cel mai înalt zgârie-nori din lume, cu nu mai puțin de 77 de etaje.

Un fost director executiv al General Motors, John Jacob Raskob, nu era mulțumit de cum fusese realizată clădirea Chrysler. Printr-un parteneriat cu guvernatorul New York-ului, Al Smit, Raskob și-a propus să ridice o construcție ce avea să o depășească pe cealaltă.

Întreaga aventură a fost una de noroc din moment ce nici unul din spațiile de birouri nu fusese închiriat înainte de începerea efectivă a construcției. Raskob spera că odată cu finalizarea proiectului chiriașii se vor înghesui pentru un loc.

Pentru a dezvolta întreg proiectul, Raskob a alocat doar un an jumătate. Arhitecții Shreve, Lamb și Harmon au reușit să conceapă o clădire funcțională cu puține accente decorative. Frumusețea lui Empire State Building a venit din eficiența acesteia. Interiorul prezintă mai multe tipuri de marmură importată și încorporează stilul Art Deco.

Procesul de construcție a fost un model al eficienței. Pentru a face față programului strict, unele piese erau pregătite în afara șantierului, iar mai apoi livrate pentru a fi direct montate de către muncitori.

Chiar dacă proiectul a fost considerat foarte sigur, având în vedere epoca și complexitatea sa, șase oameni au murit. Câteodată, 3500 de muncitori se aflau pe șantier. Cum era imposibil ca toți să coboare și apoi să urce pentru a lua pauza de masă fără a pierde mult timp, la fiecare câteva etaje erau amplasate locuri speciale pentru luat masa.

Inițial, turla făcea parte a unui plan radical. Ar fi trebuit să servească drept post de încărcare și descărcare de persoane și mărfuri. Ar fi trebuit să existe și birouri vamale. Cu toate acestea, în urma mai multor teste, s-a demonstrat că vântul nu ar fi permis condiții sigure pentru aterizare. În cele din urmă, turla a fost folosită drept antenă de televiziune pentru mai multe posturi din New York.

Construită la începutul Marii Depresiuni, clădirea s-a luptat pentru a-și găsi chiriași; proprietarii au fost foarte aproape de faliment. Nici măcar eforturile de promovare, precum apariția clădirii în filmul clasic „King Kong” din 1931 nu a putut să schimbe norocul lui Empire State Building.

Cu toate acestea, în anii de după cel de-al Doilea Război Mondial, economia și-a revenit și a făcut din Empire State Building una din cele mai profitabile investiții imobiliare din Statele Unite ale Americii, cu o rată a ocupării ce depășea în mod constant 95%.

Empire State1

Construcția clădirii a durat doar 1 an și 45 de zile și a costat sub bugetul stabilit. Din cauza Marii Depresiuni, forța de muncă era ieftină, iar costul total s-a ridicat la aproape 41 de milioane de dolari, cu 9 milioane de dolari mai puțin decât se stabilise inițial.

Empire State Building a fost deschisă oficial pe 1 mai 1931, bucurându-se de prezența multor personalități. Panglica a fost tăiată iar primarul New York-ului, Jimmy Walker, a ținut un discurs. Președintele Herbert Hoover, aflat la Washington, a luminat clădirea printr-o singură apăsare de buton. Gestul lui Hoover a fost unul simbolic din moment ce altcineva, ce se afla în New York, apăsase cu adevărat butonul.

În ziua de astăzi, vizitatorii pot urca până la cele două observatoare, primul la etajul 86 și cel de-al doilea la etajul 102; trebuie să plătească între 18 și 33 de dolari, în funcție de cât de sus vor să meargă. Cu toate acestea, există și varianta gratuită pentru a putea vedea priveliștea New York-ului, prin intermediul camerelor video amplasate pe clădire.

Chiar dacă și-a pierdut locul de cea mai înaltă clădire din lume, Empire State Building rămâne unul din simbolurile New York-ului.

https://www.youtube.com/watch?v=5dqvb1SoOZQ

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.