Una dintre cele mai tulburătoare vacanțe ale mele din ultimii 5 ani s-a petrecut în Transilvania. Tulburător a fost amestecul de construcții istorice, peisaje naturale de-o frumusețe emoționantă și… serviciile hoteliere de care am avut parte. Pe cât de minunate sunt obiectivele turistice religioase, istorice și culturale, pe atât de năucitor este comportamentul celor care oferă cazare în această zonă a României. Parcă locurile și oamenii s-au întâlnit aici întâmplător, accidental, fără a avea nimic în comun. E adevărat, anii trec și risipesc detaliile cele mai neplăcute ale amintirilor. Rămâne doar bucuria de a fi văzut locuri de vis.

iancu priveliste de sus

Cetatea lui Iancu de Hunedoara m-a impresionat prin simplitatea ei plină de eleganță și atmosferă medievală. O văzusem și în copilărie, dar mi-o aminteam cu totul altfel, plină de forfotă, un strop modernă, trezită la viață. De data asta însă am găsit-o într-o zi ploioasă și rece, învăluită în ceață, parcă pustie, înghețată undeva în secole trecute. Am sesizat detalii pe care nu le sesizasem anterior – salonul solemn al tronurilor, curtea interioară, priveliștea copleșitoare din spatele zidurilor înalte sau șanțul cu apă ce clocotea în jurul fundației ei.

iancu castel

Salonul tronurilor te invită la o minunată incursiune în istoria românească și spiritul lui Iancu de Hunedoara încă poate fi resimțit acolo. Salonul are tavan extrem de înalt, este rece, cu podele din piatră, jilțuri de lemn ce impun respect și unele nișe amenajate ca spațiu de reculegere, în fața ferestrelor.

iancu sala tronurilor iancu sala tron

Aceste spații, cu băncuțe de piatră mi s-au părut de un romantism care nu cred că le caracterizează totuși, în realitate. Dar nu e greu să îți închipui domnițe în rochii vaporoase primind declarații pătimașe de la cavaleri în armură, stând fiecare de-o parte și alta a ferestrei.

iancu fereastra romantica

Curtea interioară arată ca o poză înfrumusețată în photoshop. Lumina zilei, crăpăturile pietrelor, verdele ierbii și arhitectura scărilor exterioare m-au lăsat fără cuvinte.

iancu curte

De sus, de pe terasă, din spatele zidurilor de cetate poți privi în jos, la străzile orașului în depărtare, la podul rezistent din lemn și la vegetația verde crescută la baza castelului Huniazilor.

iancu iancu acoperis iancu pod

Evident, prezența umană actuală face notă discordantă cu spiritul solemn al castelului. Am întâlnit personal ce asigura curățenia și vânzători de suvenire cu priviri dușmănoase. Toți ne priveau cu un soi de iritare, ca și cum le-am fi invadat spațiul privat. Motivul? Făcusem unele comentarii legate de faptul că, în mod MISTERIOS, în castelul lui Iancu de Hunedoara se vindeau numai cărți, albume și hărți locale în limba… maghiară.

O altă cetate misterioasă a Transilvaniei este cetatea Colț. O cetate învăluită în cel mai mare secret posibil. A fost construită în secolul al XIV-lea de către o familie de cnezi români care au trecut apoi în rândurile maghiarimii, schimbându-și numele. Se spune că cetatea Colț ar fi, în realitate, castelul din Carpați, cel menționat de Jules Verne în romanul cu același nume. Dar asta nu e tot: Jules Verne pare să fi vizitat el însuși interiorul acestei cetăți, trăind aici o poveste de dragoste fulminantă cu o româncă din Brașov.

colt

Scriitorul nu a recunoscut niciodată că ar fi văzut cu ochii lui cetatea Colț, dar pe de altă parte nici nu ar fi avut de unde să cunoască toate detaliile descrise în celebrul său roman. Cel mai teribil mister al cetății Colț este însă cel de azi – cum se ajunge până la ea? Cetatea este vizibilă de pe șosea, iar plăcuțele de semnalizare te îndrumă spre mănăstirea Densuș. De acolo… pauză! Nu mai există niciun indicator înspre cetatea Colț, iar oamenii locului ridică din umeri – habar nu au care e drumul spre cetate. Deci, n-am ajuns s-o vedem decât de la depărtare.

Citește și:  Soartă incertă pentru palatul Ghika Comănești

cetatea colt

O cetate la fel de misterioasă mi s-a părut cetatea Bisericii Evanghelice din Valea Viilor. Este deschisă (culmea!) doar în timpul săptămânii, cu program redus, mi se pare că până în orele 14:00. Deci pentru noi și-a păstrat porțile ferecate.

valea viilor1

valea viilor

Fortificația se întinde ca un braț protector în jurul unei biserici ridicate în secolul al XV-lea, în stil gotic. Zidurile cetății sunt impresionant de înalte. Măsoară în jur de 7 metri și sunt prevăzute cu metereze. Intrarea principală este străjuită de porți mari, dar undeva, în spate, există o intrare secundară, mereu deschisă.

valea viilor2

Ne-am furișat pe acolo, dar ne-am simțit destul de vinovați. Am aruncat un ochi curios în jurul intrării și am plecat. Pe peretele cetății din Valea Viilor cineva a scrijelit la scară mare o cifră misterioasă: 707.

valea viilor 3

Totuși, cred că cel mai mare mister planează asupra cetății Sarmisegetuza Regia, cea din perioada preromană. O construcție fascinantă, cu intrări fortificate, ziduri de cetate, sanctuare și drumuri asfaltate a cărei completă semnificație nu o cunoaștem. Am vizitat Sarmisegetuza Regia într-o zi cu soare și numai drumul până sus, la porțile ei, ni s-a părut dificil. Ne-am întrebat cum oare au reușit dacii, cu peste 2000 de ani în urmă, să urce în vârf de munte, pe platou, adică la o înălțime de 1200 metri, toate materialele de construcție, pe drumuri pe care astăzi nici mașinile nu pot urca?

sarmi drum

Zidurile sunt încă în picioare, în mod misterios. Au o grosime record, de 3 metri! Te trec fiorii văzând blocuri de piatră enorme, îmbrăcate în mușchi așezate unele peste altele într-o desăvârșită ordine, înfruntând trecerea mileniilor.

sami poarta sarmi zid sarmi ziduri

Poteca spre sanctuare trece printr-o poieniță și mai multe arcade verzi, naturale, realizate prin aplecarea crengilor îmbrățișate ale copacilor. Undeva, în partea stângă, s-a păstrat intactă o mostră de drum asfaltat cu mii de ani în urmă, drum construit special pentru călăreți și trăsuri. Mister total: nicio șosea din România modernă nu arată așa de bine ca drumul construit de daci.

sarmi astfalt2 sarmi asfalt sarmi asfalt1

Sanctuarul de pe platoul muntelui e spectaculos și plin de enigme. Calendarul circular continuă să dețină secrete pe cât de vechi, pe atât de numeroase. Se crede, dar nu se garantează, că dacii ar fi avut un calendar al lor propriu, cu cicluri de câte 13 ani.

sarmi sancutar sarmi sanctuar

Soarele de andezit continuă să ardă de secrete pe care nimeni nu se mai deranjează măcar să le înțeleagă. Se spune că ar fi replica dacică a calendarului Maya.

sarmi soare andezit sarmi soare

Mănăstirea de la Densuș ar fi, la origine, o construcție fortificată, extrem de veche, datând de pe vremea dacilor și romanilor. Biserica ortodoxă este deschisă chiar în interiorul unui fost templu al zeului Marte. Aici, s-ar fi aflat însă anterior un templu dacic, închinat lui Zalmoxe. Printre materialele de construcție ale acestei mănăstiri cu aspect de fortificație, s-au regăsit bucăți de ziduri provenind de la Sarmisegetuza lui Traian.

densus3

densus

Înăuntru, biserica este extrem de mică, abia dacă pot încăpea 8 persoane. Este, în schimb, extrem de înaltă, cu un turn pe trei niveluri și înconjurată de ziduri de fortificație. Reprezintă una dintre cele mai misterioase construcții ale Transilvaniei, fiind cea mai veche biserică creștină în piatră, de pe întinsul țării și dispunând de unele picturi ciudate care Îl reprezintă pe Iisus Hristos în straie populare românești.

densus4 densus2

Bineînțeles, enigmele Transilvaniei nu se opresc aici. Sunt mult mai numeroase și abia aștept să le descopăr.

 

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.