Euristic, -ă, în limba română, este un neologism, un împrumut din limba franceză (fr. euristique), un termen care se foloseşte cu valoare adjectivală/substantivală, în funcţie de context, ca in sintagmele următoare: conversaţie euristică, metodă euristică, analiza euristică, învăţare euristică, logică euristică, metodele euristicii etc.

Potrivit DEX, euristic, -ă înseamnă: “(Despre procedee metodologice) Care serveşte la descoperirea unor cunoştinte noi 2. S. f. Metodă de studiu şi de cercetare bazată pe descoperirea de fapte noi; arta de a duce o dispută cu scopul de a descoperi adevărul”.

Etimonul cuvântului euristic este grecescul “heuriskein”, cu sensul “a căuta”/”a descoperi”, înţeles care s-a păstrat şi în limbile moderne, pentru a desemna procedeele de a găsi o soluţie sau a lua o decizie, fără a analiza toată cantitatea de informaţie disponibilă.

Principala caracteristică a metodelor euristice de învăţare/de cercetare este aceea de a “sări” peste anumite informaţii sau etape, ajungându-se astfel mult mai rapid la un rezultat sau la rezolvarea unei probleme.

Euristica, metoda socratica

Euristica, în limbajul actual, corespunde vechii metode socraticemaieuticade a ajunge la adevăr pe baza discuţiilor şi a dialogului. Socrate, cunoscutul filosof al antichităţii, pornind de la un deliberat principiu al ignorantei – “Știu că nu știu nimic” – îşi punea interlocutorul în situaţia de a descoperi adevărul sau răspunsul la problemele care îl frământau, adresându-i întrebări inteligente, fiind rezervat adesea faţă de unele răspunsuri, subliniind inadvertenţele, atunci când era cazul, astfel încât să dea impresia celuilalt că el singur a reuşit să ajungă la rezolvarea pe care o căuta.

Citește și:  Cum este corect – bacnotă sau bancnotă, îndemnizaţie sau indemnizaţie, runumeratie sau remuneraţie, ştat (de plată) sau stat (de plată)?

În învăţământ, în prezent, de exemplu, una dintre metodele moderne de predare-invătare este (sau ar trebui să fie) conversaţia euristică, adică un dialog profesor-elev/student, prin care elevul/studentul să fie pus în situaţia de a găsi singur soluţii la probleme noi, adresându-şi întrebări, apelând la logică, la creativitate, la independenţă în gândire. Elevii/studentii sunt îndrumaţi astfel să găsească diverse conexiuni între lucruri ştiute/învăţate deja şi să (re)facă, într-o manieră personală, un drum al cunoaşterii.

Socrate, metoda euristica

În psihologie, euristica de judecată este un concept care se referă la operaţii mentale intuitive şi rapide, în anumite contexte personale sau sociale, în luarea deciziilor, în estimarea probabilităţii şi predicţia valorii. De pildă, oamenii tind să estimeze timpul necesar pentru găsirea unui loc de muncă prin comparaţie cu persoanele care au fost angajate recent şi nu cu timpul mediu de căutare rezulat din statistici. Si, in general, există tentaţia de a judeca o mulţime de situatii in funcţie de opinia comună, după idei primite de-a gata.

În mod similar se poate vorbi de o euristică a disponibilităţii, care desemnează un raţionament bazat exclusiv pe informaţii existente/stereotipe/generalizatoare, fără a se încerca aprofundarea problemei respective. Acesta este unul dintre motivele pentru care euristica, deşi ajuta frecvent la raţionamente de calitate, uneori poate conduce şi la erori/biasuri cognitive.

La euristică se apelează, ca metodă, şi în inteligenţa artificială, în tehnologia antivirus, în teoria grafurilor, în teoria complexităţii (ca ramură a informaticii) si in orice domeniu al cercetării si al invătării.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.