Făurar, cuvânt derivat de la “faur”/ “făuritor”/ “fierar” (meşter priceput în realizarea uneltelor agricole, pregătite mai ales în această perioadă, pentru lucrările agricole din primăvară) este denumirea populară a lunii februarie, izvorâtă din legătura autentică a omului cu ritmurile repetabile ale naturii şi păstrată prin tradiţie, din timpuri imemoriale.
Denumirea din limbajul cult/ literar (varianta îngrijită a limbii) a acestei luni – februarie – îşi are originea în latinescul “februarius”, cu înţelesul de “ofrandă”, “mijloc/ obiect utilizat în ritualul purificării”, termen provenit din “Februus” (“Purificatorul”), zeu din mitologia etruscă (populație care trăia, în mileniul I î.Hr., în Etruria, în nord-vestul Italiei, romanizată complet până în secolul I î.Hr).
Mai târziu, după cucerirea etruscilor de către romani, corespondentul, în mitologie, al lui “Februus” a fost Dis Pater, ulterior identificat cu Pluton, zeul lumii subpământene, al bogăţiilor, al morţii şi renaşterii (asimilat şi de mitologia greacă), diferenţa constând în faptul că, în timp ce Februus se lega de purificare şi reînnoire, Pluton era, mai degrabă, un suveran al lumii subterane.
Luna februarie (Făurar) este cea mai scurtă din an, singura care poate avea 28 sau 29 de zile (29, în anii bisecţi, cu 366 de zile), datorită ajustărilor făcute în calendarul iulian (folosit în timpul lui Iulius Caesar, în Roma antică) și apoi în cel gregorian (varianta de calendar utilizată astăzi în majoritatea ţărilor).
Introducerea anilor bisecţi a fost determinată de necesitatea de a se compensa diferenţa între anul calendaristic de 365 de zile şi “anul tropic” sau “anul solar”, care reprezintă timpul de care Terra are nevoie pentru a face o rotaţie completă în jurul Soarelui (mişcarea de revoluţie), care durează 365 de zile, 6 ore, 9 minute, 9 secunde. Fără o astfel de corecţie, anotimpurile, în calendar, s-ar fi decalat progresiv.
Simboluri, mituri, sărbători asociate lunii februarie (Făurar)
O serie de simboluri, mituri, sărbători au fost asociate lunii februarie, de-a lungul timpului. În multe culturi, februarie este “Luna cumpenei anotimpurilor”, cu semnificaţii ezoterice, deoarece este momentul tranziţiei dintre iarnă şi primăvară.
“Imbolc”, de exemplu, este un festival celtic străvechi, celebrat pe 1-2 februarie, marcând sfârșitul iernii, trecerea de la întuneric la lumină și începutul unei noi etape a anului, revenirea forței vitale a pământului. Este dedicat zeiței Brigid, protectoarea focului, fertilității, artei și vindecării. Acest festival simbolizează lumina în creștere, renașterea naturii și pregătirea pentru primăvară.
Odată cu răspândirea creștinismului, Brigid a fost asimilată ca “Sf. Brigita”, o sfântă irlandeză asociată cu aceleași teme de purificare și îngrijire a focului sacru. Cu acest prilej, al celebrării Sfintei Brigita, se desfăşurau o serie de ritualuri (încă se mai păstrează o parte dintre aceste obiceiuri, la popoarele nordice) – aprinderea lumânărilor și a focurilor, simbol al luminii crescânde, curăţenia și reînnoirea casei – similară conceptului de „curățenie de primăvară”, pregătind spațiul pentru energia noului an, ritualuri pentru fertilitate și protecție – femeile și agricultorii cereau binecuvântare pentru culturi și animale, divinație și previziuni – oamenii observau semnele din natură, pentru a prezice cum va fi primăvara și restul anului.
Festivalul Imbolc a influențat sărbători populare, precum “Ziua Ursului” (2 februarie) și “Ziua Lumânărilor” (Candlemas), în creștinism. “Ziua Ursului” este un vechi obicei european, similar cu “Groundhog Day” (Ziua Marmotei), marcat regional, în Canada şi SUA, legat de predicțiile meteorologice pentru sfârșitul iernii. Dacă ursul (sau marmota) iese din vizuină, în această zi, şi îşi vede umbra, se va retrage în bârlog și iarna va continua încă șase săptămâni, iar dacă nu-și vede umbra, primăvara va sosi devreme.
Februarie (Făurar), Lupercaliile şi Sfântul Valentin
În Roma antică, la jumătatea lunii februarie (15 februarie) se țineau “Lupercaliile”, un festival păgân, orgiastic, al fertilității și al iubirii, care a influențat ulterior “Ziua Îndrăgostiților”. Lupercus, căruia îi era dedicată sărbătoarea, era un zeu asociat cu lupii și cu protecția turmelor (posibil o variantă a lui Faunus, echivalentul roman al zeului Pan).
Preoții, numiți “Luperci”, sacrificau un un ţap (cum se făcea şi în cadrul Sărbătorilor dionisiace, la greci) și un câine, într-un altar din Peștera Lupercal, de la poalele Muntelui Palatin (una dintre cele şapte coline ale Romei), locul unde, se spunea, că Romulus și Remus, fondatorii legendari ai Romei, fuseseră crescuți de o lupoaică.
Se confecţionau, cu această ocazie, “flageluri” din pielea animalelor sacrificate, numite “februa”, care erau tăiate în fâșii și folosite pentru ritualul următor, când “Lupercii” alergau pe străzile Romei și loveau simbolic femeile cu fâșiile din piele de animal. Se credea că acest gest le aducea femeilor fertilitate și nașteri ușoare.
Valentine’s Day – o sărbătoare cu origine incertă
Lupercaliile au fost desființate în secolul al V-lea d.Hr. de papa Gelasius I, care a instituit în schimb “Ziua Sfântului Valentin” (14 februarie). Obiceiurile legate de fertilitate și alegerea perechilor au rămas vii în diverse tradiții medievale, evoluând în ceea ce este astăzi “Ziua Îndrăgostiților”.
Despre originea “Zilei Îndrăgostiților” (“Valentine’s Day”) există însă şi alte variante. Unele legende spun că Valentin din Terni, preot sau călugăr, martir al creştinilor romano-catolici, din secolul al III-lea, ar fi cununat în secret mai multe cupluri de îndrăgostiți, în pofida legii celibatului pentru soldați, dată în timpul împăratului Claudius al II-lea (268 – 270), motiv pentru care preotul ar fi fost condamnat la moarte și executat în ziua de 14 februarie, anul 269, fiind recunoscut, mult mai târziu, ca protector al îndrăgostiților.
Alţi istorici consideră că declararea Zilei Sfântului Valentin, ca “Ziua Îndrăgostiților” s-a făcut mult mai târziu, în secolul al XVI-lea, când, în Marea Britanie catolică, ziua de 14 februarie era marcată ca începutul perioadei de împerechere a păsărilor. De altfel, având în vedere confuziile legate de originea sărbătorii religioase a Sfântului Valentin, Papa Paul al VI-lea a șters-o din calendarul liturgic roman, în 1969, rămânând însă în calendarele regionale şi dobândind popularitate (astăzi) mai degrabă ca un moment aproape în totalitate laicizat, care transcende culturile, religiile, devenind un simbol universal al iubirii.
Februarie – Anul Nou Chinezesc, Anul Şarpelui de Lemn
Calendarul chinezesc, un calendar lunisolar (în care timpul se măsoară după fazele Lunii şi după mişcarea aparentă a Soarelui pe bolta cerească), datează, după cum indică “oasele oracolului Shang”, aproximativ din anii 2000 i.Hr. şi este folosit şi astăzi.
Data Anului Nou Chinezesc variază, dar cade întotdeauna între 21 ianuarie şi 20 februarie, fiind determinată de Luna Nouă cea mai apropiată de începutul primăverii, cunoscută drept “Lichun”. Ceremoniile care marchează acest moment festiv încep în seara care precedă prima zi a anului (şi chiar mai devreme) şi durează până la “Festivalul Lampioanelor”, care se desfășoară în a 15-a zi a noului an.
Potrivit mitologiei chineze, calendarul chinezesc este bazat pe un ciclu de 12 animale și un ciclu de 5 elemente (Metal, Apă, Lemn, Foc, Pământ), fiecare combinație revenind o dată la 60 de ani. Anul acesta, 2025, care a început la data de 29 ianuarie, este Anul Șarpelui de Lemn, ocazie, pentru chinezi, de reiterare a unor tradiţii şi simboluri milenare.
Şarpele, simbol universal, este asociat cu gândirea profundă, planificarea, protecţia, cunoaşterea ezoterică şi intuiţia. Pentru că şarpele îşi schimbă “pielea”, este şi simbol al transformării personale şi al unui nou început.
Când Șarpele este combinat cu elementul “Lemn”, spun astrologii, se pune accent pe creativitate și adaptabilitate (Lemnul este un element care simbolizează creșterea, flexibilitatea și inovația), diplomație și persuasiune (Șarpele de Lemn este reprezentarea simbolică a unui lider carismatic, capabil să influențeze subtil și să rezolve conflicte), pe evoluție spirituală (acest an favorizează dezvoltarea interioară și găsirea unor noi căi de cunoaștere).
Făurar în tradiţiile româneşti
În satul arhaic românesc, exista obiceiul ca, în prima zi de Făurar, livezile să fie stropite cu agheazmă, pentru a nu-l mânia pe “Trif cel Nebun”, considerat protectorul omizilor, al lăcustelor și altor insecte dăunătoare, care puteau afecta recoltele.
La data de 2 februarie, creștinismul marchează sărbătoarea „Întâmpinarea Domnului”, numită popular “Stretenie” (din slavonescul “strĕtenije” – “întâmpinare”). Această zi este cunoscută, în tradiția populară de la noi (ca si in alte părți), şi ca “Ziua Ursului”, bazată pe credința că, dacă ursul iese din bârlog și își vede umbra, se va speria, va reveni la hibernare, iar iarna va continua. Dacă nu își vede umbra, primăvara este aproape.
24 februarie este ziua unei sărbători autohtone, precreştine – “Dragobetele”/ “Cap de primăvară” sau „Sânt Ion de primăvară” – care anunță primele semne ale renașterii naturii. Această sărbătoare precreștină a devenit, în vremurile moderne, un echivalent autohton al “Valentine’s Day”, însă o astfel de conexiune nu reflectă pe deplin sensul originar al Dragobetelui. În spiritualitatea dacică, perioada din apropierea zilelor “Babei Dochia” simboliza triumful luminii, iubirii și vieții.
Originea numelui “Dragobete” este incertă, dar majoritatea lingviștilor îl leagă de slavonescul “drag”/ “dragu”, la care s-ar fi adăugat sufixul -bete, ceea ce, în graiul oltenesc, semnifică “mulțime” sau “adunare”, ori de expresia slavonă “dragu-biti” – “a fi drag”.
Aflată la granița dintre iarnă și primăvară, luna februarie (Făurar), deși capricioasă, alternând zile friguroase cu zile mai blânde, este un simbol al speranței și al nerăbdării. Soarele va triumfa, natura se va trezi la viață, iar un nou ciclu al existenței va începe cu forță și bucurie.
Februarie 2025, din perspectiva astronomică
Luna Plină din februarie (Făurar) atinge nivelul maxim de luminozitate miercuri, 12 februarie 2025. I se mai spune şi “Luna Zăpezii” (în unele regiuni din SUA, dar şi în Europa), pentru că se întâmplă adesea să coincidă cu ninsori abundente.
Luna Nouă va putea fi admirată în noaptea de 28 februarie. La aceeaşi dată se va produce şi o spectaculoasă “paradă planetară” (după cea din ianuarie) – şapte planete, Mercur, Venus, Marte, Jupiter și Saturn (cele mai strălucitoare), cărora li se adaugă Uranus şi Neptun (acestea din urmă vizibile cu un binoclu sau cu un telescop) vor forma pe cer un arc strălucitor.
Iar dacă se spune că Luna Plină, Luna Nouă şi, în general, spectacolul celest ne influenţează starea de spirit, starea fizică şi somnul, cu atât mai mult ar trebui să conştientizăm ceea ce se întâmplă în lumea nesfârşită de deasupra noastră şi, oricum, să admirăm ceea ce Universul ne dăruieşte cu atâta generozitate.
Luna Februarie (Făurar) – flori simbolice şi piatra preţioasă reprezentativă
Florile simbolice pentru Făurar sunt violetele (Viola) şi primula (Primula vulgaris). Violetele, asociate, în mitologia greacă, cu Afrodita, zeiţa iubirii, simbolizează sentimente curate, loialitate, modestie și credință. În epoca victoriană, oferirea unei violete era un gest de discreție și devotament.
Primulele, unele dintre primele flori care apar la sfârșitul iernii, anunţând venirea primăverii, sunt semnul tinereţii, speranţei şi renaşterii. În tradițiile populare europene, primula era considerată o floare aducătoare de noroc și protecție împotriva spiritelor rele.
Piatra preţioasă reprezentativă pentru luna februarie este ametistul, apreciat pentru frumusețea sa, dar și pentru simbolismul său profund. Se spune că ametistul ajută la echilibrarea emoțiilor, alungă energiile negative și stimulează concentrarea şi claritatea mentală.
Folosit din cele mai vechi timpuri în meditație și practici mistice, ametistul este considerat o piatră a iluminării și a conexiunii cu divinul. Legenda spune că piatra s-a format din lacrimile zeiței Artemis, care a transformat o tânără pe nume Amethystos în cristal, pentru a o proteja de furia zeului Dionisos.
În epoca modernă, ametistul se oferă adesea drept cadou pentru cei născuți în februarie sau la aniversarea a șase ani de căsătorie. Este purtat ca amuletă pentru protecție, calm interior și echilibru emoțional.
