Februarie (Făurar) – semnificaţii, simboluri, tradiţii

Februarie (“Făurar”), deși este cea mai scurtă lună a anului, ocupă un loc distinct în istorie, mitologie și în tradițiile populare. Situată la granița dintre iarnă și primăvară, această lună concentrează semnificații legate de purificare, reînnoire, iubire și echilibru, reflectând atât ritmurile naturii, cât și nevoile interioare ale omului.

Denumirea lunii februarie provine din latinescul “februarius”, derivat din “Februs”/ “Purificatorul”, zeul purificării la etrusci (populaţie care trăia în Etruria, în nord-vestul Peninsulei Italice, care a influenţat puternic Roma, până în secolul I i.Hr., şi care, ulterior, a fost asimilată de romani). Lui Februs îi erau dedicate o serie de ritualuri de purificare, în Roma Antică, in perioada în care se încheia anul vechi (anul roman începea în martie). Astfel, februarie era dedicată curățării trupului și spiritului, reconcilierii cu zeii, fiind o lună asociată cu evenimente puternice emoțional (dragoste, speranță, sacrificiu).

Apogeul ritualurilor consacrate lui Februs era între 13 şi 15 februarie (adică la sfârşitul anului roman) – Festivalul Februa/ Dies Februatus sau Lupercaliile (denumire dată după numele peşterii – Lupercal – despre care legendele spun că ar fi fost locul în care Lupoaica i-ar fi alăptat pe Romulus şi Remus, cei care vor deveni fondatorii Romei).

În anul 494, Papa Gelasius I a interzis “Lupercalia” (pe care o considera o sărbătoare păgână), înlocuind-o cu Sărbătoarea Sfântului Valentin (protectorul îndrăgostiţilor), care se celebrează şi astăzi la data de 14 februarie.

După Lupercalii, aveau loc şi alte ceremonii – Parentalia (13 – 22 februarie), dedicată strămoşilor familiei, Caristia/ Cara Cognato, care sărbătorea dragostea şi dedicaţia faţă de familie, Agonium Martiale (27 februarie), în onoarea diferitelor zeităţi.

De ce este februarie cea mai scurtă lună din an?

Explicaţia pentru faptul că februarie este cea mai scurtă lună din an vine din calendarul roman antic, care a stat la baza calendarului folosit astăzi. Inițial, anul roman avea 10 luni și începea în martie. Lunile de iarnă nu erau numerotate clar. Mai târziu, au fost adăugate ianuarie și februarie, însă acestea au rămas la finalul anului.

Februarie era considerată o lună “nefastă”, dedicată ritualurilor de purificare și ispășire a greșelilor anului trecut. Din acest motiv, romanii nu au insistat să-i acorde un număr “onorabil” de zile.

În anul 46 î.Hr., Iulius Cezar a introdus calendarul iulian, stabilind anul la 365 de zile. Lunile au primit fie 30, fie 31 de zile, însă, pentru a păstra echilibrul, februarie a rămas cu 28 de zile (29 în anii speciali).

Mai târziu, spune o legendă populară, împăratul Augustus ar fi “furat” o zi de la februarie pentru a egala luna august cu iulie. Deși povestea este atractivă, istoricii o consideră un mit – februarie era deja cea mai scurtă lună înainte de această reformă.

Ce sunt anii bisecți și cum se stabilesc?

Februarie este, aşadar, cea mai scurtă lună din an din motive istorice și simbolice, iar anii bisecți sunt o soluție astronomică ingenioasă, pentru a menține sincronizarea dintre calendar și mișcarea Pământului.

Un an astronomic (timpul în care Pământul înconjoară Soarele) durează aproximativ 365,2422 zile, nu exact 365. Diferența, de aproape 6 ore pe an, s-ar acumula și ar deplasa anotimpurile, dacă nu ar fi corectată. Pentru a compensa acest “surplus”, se adaugă o zi (29 februarie) la fiecare 4 ani. Astfel, media devine 365,25 zile, mult mai apropiată de anul real.

Regula calendarului gregorian (cel folosit azi) spune că anii divizibili cu 4 sunt bisecți, cu excepţia anilor divizibili cu 100 (şi o excepţie la excepţie – anii divizibili cu 400 sunt bisecți). De exemplu, anul 1900 nu a fost bisect, 2024 a fost an bisect, 2028 va fi an bisect. Această corecție face calendarul extrem de precis, cu o eroare de doar 1 zi la aproximativ 3 300 de ani.

Ziua suplimentară se adaugă în februarie pentru că era deja cea mai scurtă lună, era asociată cu încheierea și corectarea anului, a păstrat rolul tradițional de “lună de ajustare”.

Simbolurile lunii februarie (flori, pietre preţioase)

În plan simbolic, februarie reprezintă tranziția dintre stagnarea iernii și renașterea primăverii, purificarea și eliberarea de vechi tipare, iubirea, fertilitatea şi speranţa, iar simbolurile florale şi piatra preţioasă a lunii converg spre aceaste semnificaţii.

Flori simbolice – violeta, irisul şi primula

În Antichitate, violeta (Viola) era considerată o floare sacră. Grecii o asociau cu Atena, zeiţa înţelepciunii, iar romanii o foloseau în ritualuri și festivități de întâmpinare a primăverii. Este şi un simbol al spiritualităţii, graţie culorii care aminteşte de reculegere şi frumuseţii delicate, fragile, subtile. La modul general, violeta exprimă inocenţa, modestia, fidelitatea, discreţia, loialitatea, credinţa, iubirea tăcută, dar şi norocul şi prosperitatea, fiind de bun augur în orice casă şi grădină.

Irisul (al cărui nume provine din mitologia greacă, de la zeiţa curcubeului, mesageră a zeilor), semnifică speranţă, înţelepciune, încredere (irisul albastru), renaştere, mesaj divin, energie, pasiune (irisul galben), dar şi regalitate, curaj, emoţie (irisul alb). În cultura japoneză, floarea de iris simbolizează eroismul și curajul, legătura între oameni.

Primula (Primula vulgaris) este una dintre primele flori “curajoase”, care răsar la sfârşitul iernii, fiind un simbol al renaşterii, speranţei şi tinereţii. Este aducătoare de noroc şi, potrivit tradiţiei, apără de spiritele rele.

Piatra simbolică a lunii februarie – ametistul

Culoarea violet a ametistului a fost asociată, din antichitate, cu spiritualitatea și sobrietatea. Grecii credeau că ametistul protejează de excese (“ametist”, din grecescul „a-methystos” – „neîmbătat”), iar în Evul Mediu era purtat de clerici ca simbol al autocontrolului, iar de nobili, ca semn al puterii.

Ametistul se asociază cu protecţia spirituală, claritatea mentală, echilibrul emoţional, înţelepciunea şi purificarea. Ajută la depăşirea tristeţii şi a furiei, la introspecţie, stimulează memoria, concentrarea, creativitatea. Sub formă de brăţară, se poartă la mâna nedominantă, pentru energie protectoare şi calmantă.

Fenomene astrale în a doua lună a anului

Din punct de vedere astronomic, luna februarie debutează cu o superbă Lună Plină, care poate fi admirată (dacă cerul este senin) în noaptea de 1 spre 2 februarie, dar şi în următoarele câteva nopţi. Tradiţional, după “Luna lupului”, din ianuarie, aceasta este numită “Luna zăpezii” (denumire dată de nativii nord-americani), datorită ninsorilor abundente din această perioadă a anului. O curiozitate este faptul că sunt ani în care această a doua lună a anului nu are Lună Plină.

O eclipsă solară inelară (vizibilă doar în regiunile sudice, în special Antarctica și sudul Oceanului Indian şi parţial şi în alte zone) va avea loc la data de 17 februarie.

În noaptea de 18 februarie, Luna și planeta Mercur vor fi foarte apropiate pe cer, după apus, vizibile spre orizontul vestic, iar în noaptea următoare, Mercur ajunge la “elongaţie maximă estică” (unghiul pe care-l face faţă de Soare, aşa cum se vede de pe Pământ) – cel mai bun moment pentru a-l vedea fiind după apus.

În ultimele zile ale lui februarie, se formează o veritabilă “paradă de planete”, când șase planete – Venus, Mercur, Saturn, Uranus, Jupiter și Neptun – sunt vizibile spectaculos aliniate spre orizont.

Făurar în tradiţiile româneşti

Calendarul popular românesc marchează, în februarie, mai multe sărbători importante:

• Trifonul Viilor (1 februarie) – ritualuri (stropirea cu agheasmă) pentru protejarea livezilor și viilor de “Trif cel nebun” (protectorul omizilor şi al altor insecte dăunătoare).
• Stretenia (Întâmpinarea Domnului – din slavonescul “strĕtenije” – “întâmpinare” ) – 2 februarie, zi considerată un punct de echilibru între iarnă și primăvară; tradiția spune că, dacă ursul își vede umbra, iarna va mai dură.
• Dragobetele (Cap de primăvară/ Sânt Ion de primăvară ) – 24 februarie, zi care, în spiritualitatea precreştină, dacică, simboliza triumful luminii, al vieţii şi al iubirii, în preajma “Zilelor Babei Dochia”. În epoca modernă, a devenit un fel de echivalent autohton al “Valentine’s Day” (Ziua indrăgostiților, 14 februarie).

Februarie este, aşadar, o lună a contrastelor – este rece, dar promițătoare, scurtă, dar densă în simboluri. Ne invită la reflecție, la purificare interioară și la pregătirea pentru un nou început. Dincolo de frig și austeritate, februarie este o lună care aduce promisiunea schimbării.