Valentine’s Day, Ziua Sfântului Valentin, celebrată în multe ţări, astăzi, ca “Ziua Îndrăgostiţilor”, la data de 14 februarie, este o sărbătoare cu origine incertă. Sute de ani de tradiții și obiceiuri s-au transformat în sărbătoarea-simbol a romantismului și a dragostei.
Pentru că nu a existat, în antichitate, la această dată, o sărbătoare peste care să se fi suprapus ulterior una creştină, aşa cum s-a întâmplat cu nenumărate alte sărbători, mulţi istorici ai religiilor şi mitologi consideră că data de 14 februarie a avut legătură, iniţial, cu “Lupercalia”, un festival pastoral al Romei Antice, dedicat lui Lupercus, protector al fermierilor, al recoltei și al haitelor de animale sălbatice, adorat de păstori ca promotor al fertilităţii şi protector al turmelor (asociat uneori cu zeul Pan, dn mitologia greacă).
Despre Lupercus se mai spune că a ajutat-o pe lupoaica mitică să aibă grijă de Romulus şi Remus, după cum relatează legendele despre întemeierea Romei. În cinstea lui Lupercus, în antichitate, aveau loc ritualuri sacrificiale, interzise în anul 494, de către Papa Gelase I, care a înlocuit sărbătoarea păgână cu Sărbătoarea Sfântului Valentin din Terni (martir al creştinilor romano-catolici, torturat şi decapitat, la Roma, la data de 14 februarie 269) declarat “protector al îndrăgostiţilor”.
Potrivit altor istorici, abia în secolul al XIV-lea, în Marea Britanie, ziua de 14 februarie ar fi fost aleasă ca începutul perioadei când păsările îşi alegeau perechea. Alţii spun că, în secolul al XV-lea, în anul 1496, Papa Alexandru al VI-lea ar fi declarat “Valentine’s Day” ca “Ziua Îndrăgostiţilor”.
În pofida acestor repere istorice, “Valentine’s Day” a câştigat în popularitate odată cu secolul al XIX-lea, când, în Statele Unite ale Americii, începe să devină o sărbătoare comercială / laică, aşa cum este şi astăzi.
Fapte mai puţin cunoscute despre Valentine’s Day
- Prima scrisoare de Valentine’s Day a fost trimisă în anul 1415, de către Charles, ducele de Orleans. Scrisoarea a fost scrisă în vremea în care ducele era închis în Turnul Londrei, capturat în urma Bătăliei de la Agincourt, şi era adresată soţiei sale.
- Se pare că primul care a oferit flori de Valentin’s Day a fost regele Carol al XII-lea, al Suediei, în secolul al XVII-lea. Acesta ar fi descoperit arta aranjamentelor florale şi ar fi învăţat “limbajul” florilor cu ocazia unei călătorii în Persia, introducând acest obicei (de a dărui flori) şi în Europa.
- Cupidon – unul dintre cele mai populare simboluri ale Zilei Îndrăgostiţilor (alături de desene cu inimioare, flori, păsări), înzestrat cu puterea de a inspira iubirea în sufletele oamenilor și ale zeilor, cu ajutorul săgeților trimise cu arcul de care nu se despărțea niciodată, este corespondenteul lui Eros, din mitologia greacă.
- Prima cutie cu ciocolată în formă de inimă a fost realizată şi oferită cu ocazia Valentine’s Day, de Richard Cadbury, fiul lui John Cadbury, fondatorul, în secolul al XIX-lea, al celebrei companii producătoare de ciocolată, care-i poartă numele.
- În Japonia şi în Coreea de Sud, femeile sunt cele care oferă cadouri bărbaţilor – de obicei, ciocolată – aceştia răzpunzând gestului o lună mai târziu, în ziua de 14 martie (White Day).
- În Estonia, cei singuri, care doresc să-şi găsească partener(ă), pot face, de Valentine’s Day, o călătorie cu “Love Bus” (“Autobuzul dragostei”), în speranţa că vor găsi persoana la care visează.
Valentine’s Day – Recorduri
- Cel mai lung sărut – un record pentru Valentine’s Day – înregistrat în Guinness Book, a durat 58 de ore, 35 de minute și 58 de secunde şi a fost stabilit de doi tineri îndrăgostiţi din Thailanda, în 2013 (12-14 februarie).
- În 2018, British Heart Foundation a creat un lanț de 17.939 inimioare de hârtie roz, pentru a sărbători Ziua Îndrăgostiților, dar şi pentru a se strânge fonduri pentru bolnavii de inimă.
- În fiecare an, de Ziua Îndrăgostiţilor, sunt cumpărate in lume peste 50 de milioane de fire de trandafir, mai ales trandafiri roşii.
- Anual, în SUA, se cheltuiesc în jur de 30 de miliarde de dolari cu ocazia Valentine’s Day, dintre care circa 2 miliarde numai pentru bomboane; 68% dintre bărbaţi şi 60% dintre femei cumpără cadouri pentru a le oferi cu acest prilej.
- Tot în SUA, milioane de familii cumpăra, de Valentine’s Day, cadouri pentru animalele lor de companie – în jur de 27 de milioane, pentru câinii lor şi 17 milioane pentru pisici, cheltuindu-se, în total, circa 750 de milioane de dolari.
“Quirkyalone: Un manifest pentru romanticii fără compromisuri”
Scriitoarea americană Sasha Cagen a publicat, în 2004, o carte intitulată “Quirkyalone: Un manifest pentru romanticii fără compromisuri”, după ce, în 2003, aceasta a propus o alternativă la “Valentine’s Day”, la nivel global – nu o zi anti–îndrăgostiţi, ci o zi pentru cei care aleg să fie singuri sau să sărbătorească o relaţie platonică.
A numit această alternativă “Quirkyalone” (“ciudat” + “singur”), referindu-se la “o persoană căreia îi place să fie singură (dar nu se opune unei relații) și, în general, preferă să fie singură decât să se întâlnească doar de dragul de a fi într-un cuplu”. Se pare că ideea a avut succes, scriitoarea subliniind că termenul “Quirky” (“ciudat”) se referă la percepţia celor care cred că singurătatea ar fi “excentrică”.
Pentru că data de 14 februarie este asociată, în întreaga lume, cu Valentine’s Day, puţini ştiu, probabil că, în aceeaşi zi, se celebrează şi “International Book Giving Day” (Ziua Internațională a Dăruirii de Cărți), iar in ziua de 15 februarie, paradoxal, se sărbătoreste „Singles Awareness Day” (“Ziua persoanelor singure”).
Nu se ştie exact cine şi când a iniţiat „Singles Awareness Day”, dar se spune că unii vor să reamintească tuturor că nu este nevoie să fie într-o relație pentru a sărbători viața şi bucuriile ei, alţii susţin, ironic, că a fost aleasă ziua de 15 februarie pentru că, a doua zi după Valentine’s Day, se pot cumpăra flori si ciocolată la preţuri reduse.
Pe de altă parte, ne-am putea gândi că, dacă Valetine’s Day (în pofida gusturilor şi pretenţiilor din ce în ce mai sofiscate) şi “Internaţional Book Giving Day” se sărbătoresc în aceeaşi zi, o carte ar putea fi un dar deosebit pentru orice persoană iubită.