Firul Ariadnei este o expresie care a ajuns până la noi, în limba română, dar şi în alte limbi, din îndepărtata antichitate grecească, însemnând fir călăuzitor, salvare, cale de a ieşi dintr-o situaţie dificilă sau pentru a găsi un drum de întoarcere la o situaţie favorabilă.
Se poate spune, de exemplu: “Valorile în care a crezut acest tânăr au fost firul Ariadnei pentru reuşita lui în viaţă” sau “Îţi voi arăta firul Ariadnei, toate dovezile care te vor conduce spre adevărul pe care îl cauţi”.
Într-o frumoasă metaforă, Lucian Blaga valorifică această expresie în poezia “Cântecul brumelor, urmelor”: “Cu al Ariadnei fir/însemnam întinsul -/pentru când ne-om părăsi/albul, paradisul”.
Sensul expresiei “Firul Ariadnei” derivă dintr-un vechi şi foarte cunoscut mit grecesc, acela al labirintului (gr. labyrinthos – “locul toporului cu dublu tăiş”), construit la Knossos (în insula Creta), de către Dedal, cunoscut arhitect şi sculptor grec, la porunca regelui Minos, pentru a-l închide în labirint pe Minotaur.
Minotaurul, fiinţă fabuloasă, jumătate om, jumătate taur, apăruse în cetate ca pedeapsă pentru că Minos nu respectase o poruncă a zeului Poseidon. Minos, înainte de a deveni rege în Creta, îi ceruse zeului Poseidon să-l asigure că el, şi nu fratele său, va veni la tron. Drept semn de confirmare, Poseidon i-a trimis un taur alb, deosebit de frumos, pe care Minos trebuia să-l sacrifice în cinstea zeului care i-l trimisese. Neputând face acest sacrificiu, a sacrificat alt taur, cu speranţa că Poseidon nu îşi va da seama. Cum niciun adevăr nu poate rămâne ascuns în fata zeilor, Poseidon s-a mâniat pentru această înşelăciune şi, drept pedeapsă, a făcut-o pe soţia lui Minos, Pasiphae, să se îndrăgostească de taurul alb, iar rodul dragostei a fost Minotaurul. Minos, aşa cum a fost sfătuit de Oracolul din Delphi, îl va închide pe Minotaur în labirintul construit de Dedal sub palatul din Knossos.
Între timp, fiul lui Minos, Androgeus, a fost ucis de către atenieni sau, în alte variante, ar fi fost ucis chiar de taurul alb, al lui Poseidon, la Maraton. În dorinţa de răzbunare, Minos a pornit război împotriva atenienilor, i-a învins şi le-a cerut ca, la fiecare nouă ani, tributul să fie şapte fecioare şi şapte tineri, pe care să-i lase pradă Minotaurului din labirint. Când, la al treilea sacrificiu, printre tinerii atenieni care urmau să fie ucişi de Minotaur s-a aflat şi Tezeu, fiul regelui atenian Egeu, acesta (Tezeu) s-a angajat să ucidă monstrul.
În Creta, Tezeu se îndrăgosteşte de fiica lui Minos, Ariadna. Ea îl va ajuta pe Tezeu să iasă teafăr din labirint, oferindu-i un fir/ghem de aţă călăuzitor, să nu se rătăcească şi să devină astfel pradă sigură a Minotaurului. Tot Ariadna îi oferă lui Tezeu şi sabia magică, cea care îl va ajuta să-l ucidă pe Minotaur şi să se salveze nu doar pe sine, ci şi pe ceilalţi tineri atenieni. Tezeu, la rândul lui, i-a promis Ariadnei că, dacă va scăpa teafăr şi va reuşi să ucidă Minotaurul, o va lua cu el la Atena. Se pare însă că, pe drumul de întoarcere spre Atena, s-a răzgândit şi a abandonat-o pe Ariadna în insula Naxos, unde a fost ucisă de Artemis, zeiţa vânătorii.
În alte mituri se spune că, în timp ce Ariadna se afla în insula Naxos, unde o părăsise Tezeu, Dionisos, zeul viţei de vie şi al vinului, s-a îndrăgostit de ea şi i-ar fi oferit ca dar de nuntă o coroană de aur, care s-a transformat apoi într-o constelaţie, întâmplare din care a rămas o altă expresie “Cununa Ariadnei”, corespunzătoare, în unele legende egiptene, “Coamei/Cositei Berenicei”, regina faimoasă, admirată pentru părul ei lung şi strălucitor, transformat în constelaţia care îi poartă numele.
Aşadar, din aceste mituri greceşti ale antichităţii, numele Ariadnei a rămas asociat cu mitul labirintului, cu iubirea, cu întoarcerea la lumină, care, în timp, au primit diverse conotaţii. Labirintul, de exemplu, în plan simbolic, înseamnă probă, încercare, drum spre centru (spre ceva esenţial), chiar spre propria interioritate, spre esenţa sinelui, ieşirea din labirint înseamnă ieşirea la lumină, triumf, supremaţie a spiritualului asupra materialului, a veşniciei asupra efemerităţii, a inteligenţei asupra instinctului etc. Iar în toate aceste contexte care reprezintă, la modul general, situaţii de viaţă, firul Ariadnei este semnul bun, călăuzitor.
Strict etimologic, Ariadna, în limba greacă, înseamnă “cea mai pură/ cea mai curată”.
Numelui Ariadna i s-a mai adaugat, in timp, o conotaţie, printr-un procedeu numit antonomază, o figură de stil prin care se foloseste un nume propriu sau o perifrază in locul unui substantiv comun sau invers. Astfel, pentru că Ariadna, in mit, a fost părăsită de Tezeu, desi acesta ii promisese că o va lua cu el, din iubire, o “Ariadnă” este, in literatură sau in limbajul obişnuit, femeia părăsită de iubitul nerecunoscător si infidel.
Dincolo de semnificaţia consacrată a expresiei “Firul Ariadnei”, la care s-a făcut referire anterior, în limbajul actual, specializat pentru domeniul informaticii, expresia “Firul Ariadnei” denumeşte un tip de navigare pe websites, cu marcaje/link-uri (pentru care unii folosesc termenul englezesc “breadcrumbs” -“firimituri de pâine”), pe categorii şi subcategorii, afişate pentru utilizator, astfel încât să poată fi găsită calea înapoi, până la punctul de pornire, ca şi cum ai lăsa firimituri de pâine, ca în povestea “Hansel şi Gretel”, sau ca şi cum ai întinde un fir călăuzitor, ca al Ariadnei.
