Flexitarismul este un termen relativ nou. A fost inventat de Mark Bittman, autor a nenumărate articole şi cărţi pe tema alimentaţiei sănătoase şi care a susţinut şi o rubrică permanentă pe această temă, între 1997 – 2011, în The New York Times, intitulată “The Minimalist” (“Minimalismul”), în care a pledat constant pentru un mod de viaţă echilibrat şi pentru o hrană în armonie cu natura şi cu structura noastră biologică.
În 2018, cuvântul “flexitarism” a fost consemnat, pentru prima dată, în celebrul Dicţionar Robert, în care este explicat ca fiind un cuvant-valiză, provenit din “flexibil” şi “vegetarian”, după ce, în 2003, American Dialect Society alesese termenul “flexitarian” ca fiind neologismul cel mai “util” al anului, definindu-l ca “vegetarian care consumă ocazional carne”.
Prin urmare, “flexitarismul” denumeşte o practică alimentară, care are la bază alimentaţia vegetariană, dar care nu exclude consumul de carne, preocupându-se însă de calitatea şi cantitatea acesteia.
Flexitarismul – câteva repere
Flexitarismul a câştigat teren în anii 1990, în SUA, în contextul în care se încerca sensibilizarea oamenilor faţă de practicile şi imaginile oripilante din abatoarele de animale, faţă de consecinţele pe care le-a avut, în anii 1980, “boala vacii nebune” (ESB), când au intrat în lanţul alimentar uman peste 500 000 de animale infectate, principala cauză a acestei maladii constând în introducerea, în hrana bovinelor, care sunt erbivore, a resturilor altor animale, sub formă de oase şi carne, ducând la răspândirea agentului infecţios.
Ulterior, excesul de antibiotice din hrana păsărilor şi a animalelor de crescătorie, sacrificate pentru consum, precum si risipa alimentară au dus la o intensificare a preocupărilor pentru sănătate, pentru eco-alimentaţie, pentru mediu (51% din emisia de gaze cu efect de seră provine din sectorul zootehnic) şi pentru sensibilizarea oamenilor în acest sens.
În ianuarie 2019, 500 de personalităţi au semnat un manifest “Lunea verde”, prin care se apela la oamenii de pretutindeni să renunţe la consumul de carne cel puţin o zi pe săptămână, după ce , încă din 2003, fusese lansată, la nivel mondial, “Meat Free Monday” (Ziua de luni fără carne), la iniţiativa Fundaţiei “Johns Hopkins Bloomberg”, care încuraja atât acţiunile individuale, în acest sens, dar şi restaurantele, cantinele, spitalele etc., să respecte o astfel de regulă, pentru sănătatea fiecăruia şi cea a planetei.
Adepţii flexitarismului, din ce în ce mai mulţi, nu trebuie confundaţi nici cu “pescetariştii”, cei care, pe lângă hrana vegetariană, acceptă doar carnea de peşte, nici cu “pollotariştii”, care acceptă, pe lângă vegetale, numai carnea de pasăre. Flexitariştii propun doar o hrană sănătoasă, preponderent vegetariană, cu un consum redus de carne, de bună calitate, în diete care sunt uşor de realizat şi de combinat şi care sunt foarte utile pentru sănătatea organismului. Deviza lor este: “Mâncaţi mai bine!”, nu neapărat “Mâncaţi mai puţin!”.
Un trend al anilor 2000, în privinţa alimentaţiei, cu origini în antichitate
Omul modern, în pofida complexităţii personalităţii sale, cel puţin la modul teoretic, a devenit şi un om al exceselor, în raport cu lumea, cu natura, cu sine însuşi. Căutarea unor drumuri noi, mai echilibrate, în modul de viaţă, în alimentaţie, pe care acum le numim “trenduri”, “comportamente ecologice” etc. sunt, de fapt, la fel de vechi ca civilizaţia.
Expresia latinească “homo vegetus”, din care derivă termenul modern de “vegetarian”, desemnează, în realitate, “un om sănătos la trup şi în spirit”. Îndemnul la cumpătare, pe care îl susţin, astăzi, şi adepţii flexitarismului, îl rostea, în secolul al VI-lea i.Hr., de exemplu, şi vestitul matematician şi filosof Pitagora, care condamna, la vremea lui, ritualurile violente, în timpul cărora se sacrificau animale, în cinstea zeilor, exprimându-şi nostalgia pentru epocile fără vărsare de sânge.
Şi toate acestea în condiţiile în care, în vremea lui Pitagora, grecii nu consumau mai mult de 1-2 kilograme de carne pe an. Astăzi, de pildă, media consumului anual de carne, în ţările europene dezvoltate, este de 80-90 kilograme, dar oamenii nu sunt mai sănătoşi decât cei din vechime, cu tot progresul ştiinţei şi al medicinei.
În perioada Renaşterii, Leonardo da Vinci scria într-un eseu: “Omule, dacă eşti regele animalelor, aşa cum susţii, ţi-aş spune, mai degrabă, că eşti regele brutelor, cea mai mare. Natura îţi oferă alimente simple, din abundenţă şi, dacă acestea nu îţi sunt suficiente, de ce nu le combini într-un mod mai sofisticat?”.
Plutarh, filosoful şi moralistul grec, din secolul I, era şi el sensibil la imaginea animalelor sacrificate: “Un spectacol dezgustător – spunea filosoful – să fii nevoit să serveşti pe mesele celor bogaţi acele cadavre pe care arta arta culinară le deghizează în forme diferite, când natura oferă atâtea alte resurse alimentare!”.
Seneca, filosof stoic roman, recunoştea că, atunci când a diminuat consumul de carne, “şi-a descoperit sufletul mai agil şi că nu era vorba doar de o iluzie”. Dincolo de curente de gândire filosofice sau religioase, şi medicii antici recomandau o hrană preponderent vegetală, cu puţină carne de pasăre sau de peşte, exact aşa cum susţin, acum, în anii 2000, şi adepţii flexitarismului.
Principiile de bază ale flexitarismului
Spre deosebire de vegan, vegetarian şi Raw food, regimuri alimentare restrictive (mai puţin vegetarienii, care consumă şi ouă, lapte, peşte), şi care presupun şi anumite riscuri pentru sănătate (de exemplu, carenţa de fier, zinc, de Vitamina B12, cu rol major în funcţionarea creierului, a sistemului nervos, în metabolism, în sinteza ADN-ului, a acizilor graşi etc.), flexitarismul se apropie, mai degrabă, de dieta cretană, vestită pentru efectul benefic asupra stării de sănătate a locuitorilor din cunoscuta insulă grecească.
În general, flexitariştii susţin o dietă bogată în fructe şi legume (proaspete, uscate, seminţe, cereale etc.) şi de 1-2 ori carne (de preferat, carnea albă) şi de 1-2 ori peşte pe săptămână.
Un alt principiu de bază vizează calitatea alimentelor (eco-alimente), cât mai puţin procesate, iar carnea să fie procurată nu din supermarket-uri, care se aprovizionează din agricultura intensivă, ci de la micii producători. Se recomandă, de asemenea, cât mai puţine produse industriale, evitarea alimentelor bogate în grăsimi şi a zaharoaselor.
Flexitarismul – avantaje şi inconveniente
Într-un top al celor mai sănătoase diete, făcut anul trecut, în 2019, de către revista “Best Diet”, din SUA, pe primele locuri s-au situat: dieta cretană, flexitarismul şi dieta DASH (utilă în hipertensiune), foarte asemănătoare prin conţinutul lor alimentar.
Un vast studiu efectuat în 2006 a relevat că diminuarea consumului de carne, aşa cum recomandă flexitarismul, înlătură, în mare măsură, riscul bolilor cardiovasculare, diabetului şi cancerului de colon.
În plus, dieta flexitariană este uşor de urmat şi de foarte bună calitate şi, indirect, are impact pozitiv şi asupra mediului, deoarece nu încurajează agricultura intensivă, producţia industrială de carne (cu toate consecinţele negative), excesele alimentare etc.
Ajută la menţinerea unei greutăţi corporale optime, fără eforturi deosebite (specialiştii spun că se poate slăbi până la 13 kilograme într-un an), nu creează frustrări din pricina interdicţiilor de a consuma diverse alimente, ca în cazul celor care optează, de pildă, pentru dieta vegan şi care, adeseori, renunţă tocmai pentru că trebuie să se supună unui control permanent.
Dezavantajele flexitarismului se leagă de costurile uşor mai ridicate pentru procurarea alimentelor bio, proaspete, de timpul mai mare alocat cumpărăturilor, pentru a găsi hrană de bună calitate.
Un exemplu de meniu pentru un flexitarian, într-o zi
Există pe Internet o mulţime de site-uri, cu profil culinar, care oferă o mare varietate de reţete în stil flexitarian, din care ne putem inspira, în caz că optăm pentru un astfel de mod de viaţă şi de alimentaţie. În linii mari, o dietă flexitariană este reprezentată de 27-30% grăsimi, 15-20% proteine, 50-57% glucide. Se pot consuma, în diverse proporţii, în cursul unei zile, alimente precum:
Micul dejun – pâine integrală prăjită, cu unt de arahide, un măr sau un iaurt natural cu fructe sau cu cereale integrale/lapte/brânză dulce de vacă;
Gustare – fructe proaspete/iaurt degresat;
Prânz – salată de orice fel, preparate din carne de pui/peste, ciuperci, smântâna sau dovlecei umpluţi, legume trase la tigaie etc.
Gustare de după-amiază – fructe, seminţe;
Cina – ciorbă de legume si zarzavaturi, cartofi sote, un ou fiert sau brânzeturi, spaghete din faină integrală, file de peşte la grătar.
Aşadar, dacă alegem flexitarismul, dacă facem din acest regim o obişnuinţă, am putea constata cum viaţa noastră se schimbă în bine, devenim mai energici, mai sănătoşi, mai binedispusi, fără stresul că am depăşit cantitatea sau numărul de calorii recomandat sau că nu ne-am hrănit adecvat.
Alimentaţia trebuie să fie, până la urmă, un spaţiu al libertăţii, nu al constrângerilor. Suntem “construiţi” pentru a fi sănătoşi, iar acest “mecanism” excepţional, care este organismul nostru, trebuie susţinut, nu subminat prin excese, neatenţie, neştiinţă. Indiferent pentru ce mod de viaţă şi de alimentaţie optăm, este esenţial să trăim în armonie cu natura şi cu noi înşine.
