În anul 2014, cetatea Râșnov a fost declarată cel mai bine promovat obiectiv turistic al României, iar acest lucru s-a văzut în creșterea numărului de vizitatori. După un amplu proces de restaurare a cetății prin programul Regio, s-a ajuns ca circa 250.000 de oameni să îi treacă porțile pentru a se întâlni cu trecutul românesc.

cetatea rasnov

Eu am vizitat cetatea Râșnov la începutul anului 2015, într-un weekend ce acoperise cu zăpadă tot județul Brașov. Din fericire, am prins o zi senină, cu mult soare și am avut parte de priveliști unice de la interiorul cetății Râșnov.

drum spre cetatea rasnov

Din parcarea publică amenajată la poalele dealului pe care stă mândră cetatea Râșnov se străbate un drum prin pădure, drum cu serpentine. Distanța este mică, turiștii o pot parcurge pe jos cam în zece minute pentru a se bucura și de aerul proaspăt de munte și de peisajul natural, dar de dragul pitorescului, a fost înființată o linie de trenuleț pe roți ce transportă vizitatorii până la intrarea în cetate. Trenulețul promite senzații tari călătorilor, însă viteza pe care o atinge nu este totuși din cale afară de mare. Peisajul de pădure în schimb este sublim, mai ales că drumul este străjuit de stâlpi de iluminat cu aspect romantic – globuri albe, două câte două.

trenulet cetatea rasnovdrum padure cetatea rasnov

Sus, în stația de oprire, turiștii sunt întâmpinați de un mic magazin de unde pot cumpăra cafea caldă, vin fiert, țuică și ceai fierbinte. Câțiva pași mai departe, turiștii intră deja în atmosfera medievală, conduși de ritmurile interpretate în aer liber de un tânăr muzician cu instrumentele la el.

muzica la cetatea rasnov

Intrarea în cetate este ieftină, circa 4 lei biletul. Fotografiatul este permis fără opreliști.

Cetatea se află cocoțată într-un vârf de deal stâncos ce este împrejmuit complet de pădure. Linia zidurilor de cetate a fost adaptată liniei naturale impusă de relieful din zonă; între zidul rotund și cetatea propriu zisă se află un spațiu generos, în pantă, unde îmi închipui că se făceau exerciții militare. Zidurile rotunde de apărare sunt marcate de prezența unui turn de observație unde turiștii pot urca fără probleme spre a admira peisajul înconjurător.

turn inauntru cetatea rasnov turn inauntru 1 cetatea rasnov turn inauntru 2 cetatea rasnov turn inauntru 3 cetatea rasnov

Poarta cetății Râșnov are puterea de a cam băga pe vizitatori în sperieți, căci și-a păstrat până în zilele noastre grilajul amenințător, cu dinți ascuțiți de fier, ca niște vârfuri de suliță, ce stau să se înfigă oricând în musafirii nepoftiți ai cetății. Există două rânduri de porți, ambele fiind prevăzute cu acest gen de grilaje specifice Evului Mediu.

porti cu zimti cetatea rasnov poarta cu zimti cetatea rasnov poarta cu zimti dinauntru cetatea rasnov

În cetatea Râșnovului încă se pot vedea locuințe umane, foste încăperi din piatră, unele parțial distruse, altele având încă acoperișuri vechi de sute de ani; pe ele stă scris „Casa preotului”, „Casa dascălului”, etc.

casele cetatea rasnov casa cu fereastra cetatea rasnov casa preotului cetatea rasnov case cetatea rasnov case din cetatea rasnov

Spre redarea caracterului de fortăreață a cetății Râșnov, încă de la intrare sunt expuse vederii câteva tunuri de artilerie.

tun militar cetatea rasnov

În cetatea Râșnov, atmosfera este încă medievală, datorită comercianților ce au închiriat vechile căsuțe din piatră și le-au transformat în mici și cochete magazine de suvenire. Se vând multe prostii, după părerea mea, produse made in china, printre obiecte de artizanat create manual, de artiști locali. Se pot cumpăra măști, săbii sau blazoane ale Cavalerilor de Malta, produse textile naturale din lână cu motive populare, papuci groși aduși parcă din casele țăranilor, ceramică și obiecte de decor. Oricât de interesantă ar fi marfa comercianților și oricât de simpatici ar fi aceștia, nu te poți opri însă prea mult la măsuțele pe care le-au scos afară.

magazine cu vanzare cetatea rasnov magazine cetatea rasnov magazine cu suvenire cetatea rasnovcavalerii de malta cetatea rasnov

Aleea pietruită a cetății Râșnov urcă și pare nerăbdătoare să te ducă până sus, să îți arate cât mai repede adevăratele splendori ale locului. Se urcă în curbe, pe lângă alte foste locuințe sau ateliere construite din piatră, pe lângă zidul de fortificație dincolo de care se poate admira ca din avion județul Brașov. Priveliștea este de vis, iar atmosfera pare împietrită într-o epocă de mult apusă.

din inaltime cetatea rasnov acces in cetatea rasnov bolta cetatea rasnov

Sus de tot, în punctul cel mai înalt al cetății Râșnov, turiștii sunt întâmpinați de un peisaj ce provoacă amețeală. Faci ochii roată și cuprinzi o serie de așezări umane, blocuri, construcții, curți private, toate adunate la poalele cetății, ca niște furnicuțe.

oras si ziduri cetatea rasnov ziduri de sus cetatea rasnov oras pe fereastra cetatea rasnov oras prin ziduri cetatea rasnov

Eu am avut noroc și de un soare puternic ale cărui raze se reflectau cu atâta putere încât mă dureau ochii. Zidurile cetății Râșnov, măreția peisajului de munte și construcțiile moderne ce se întind până hăt departe contribuie la o priveliște aproape ireală. Acolo se află și un binoclu, ce funcționează însă cu bani foarte mici.

steag tricolor la cetatea rasnov steag cetatea rasnov steag tricolor cetatea rasnov

La interiorul cetății Râșnov există și un faimos Muzeu de Artă Feudală, unde sunt expuse o serie de obiecte din perioada Evului Mediu – arme de luptă, colecții de documente istorice, costume civile și uniforme militare, obiecte de artă medievală. Nu am apucat să vizitez muzeul, iar acum regret enorm.

strada cetatea rasnov

În schimb, am avut parte de o mica discuție cu un haios personaj desprins din epoca medievală, un paznic de cetate cu barbă lungă, albă, în costum de epocă, ce ne invita să urcăm în turnul de observație al cetății pentru a ne lăsa copleșiți de priveliște.

paznic cetatea rasnov

Cetatea Râșnov datează din secolul XIV, cel puțin oficial, deși vârsta ei ar putea fi chiar mai veche de atât. Cetatea este cunoscută și sub numele de cetatea țărănească, aici retrăgându-se populația rurală ori de câte ori se dădea alarma de atacuri străine. Românii se refugiau cu mic cu mare în spatele porților cetății Râșnov și rezistau cu succes asediilor; din acest punct de vedere, cetatea Râșnov este una dintre cele mai puternice cetăți fortificate ale Transilvaniei și una dintre cele mai greu de cucerit de către dușmani.

etaj turn cetatea rasnov ferastruica cetatea rasnov turn etaj cetatea rasnov

Timp de aproape 300 de ani, cetatea a fost lipsită de alimentarea cu apă, astfel că localnicii cărau apa în cetate dintr-un izvor al dealului, rămas însă necunoscut. În secolul XVII abia, în curtea cetății a fost săpată în stâncă o fântână adâncă de aproape 100 de metri. Există și o legendă legată de apariția fântânii la care ar fi muncit prizonieri turci, în schimbul libertății.

din inaltime cetatea rasnov cetatea rasnov din turn

Cetatea Râșnovului a fost locuită în mod continuu până în prima jumătate a secolului XIX; după revoluția pașoptistă a fost părăsită din pricina numeroaselor degradări, datorate atât cutremurelor și incendiilor, cât și luptelor militare.

ziduri cetatea rasnov ziduri de sus cetatea rasnov felinare drum cetatea rasnov peisaj cetatea rasnov turn si zid aparare cetatea rasnov

Astăzi, cetatea Râșnov pare renăscută din propria uitare și impresionează pe turiști în mod deosebit. Personal, m-am simțit emoționată de frumusețea peisajului, de menținerea vechilor case private, de modul în care a fost restaurată, în așa fel încât să introducă pe vizitatori într-o perioadă istorică apusă. Este una dintre cele mai frumoase cetăți medievale din Europa.

cetatea rasnov rep cetatea rasnov din turn 1

answear.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ