Îmi plac locurile părăsite, au o frumusețe ce promite mai mult decât singurătate. E un soi de frumusețe care îi alină pe cei singuri, poate tocmai pentru că oameni la fel de frumoși i-au părăsit la un moment dat. Însă nu știu să spun ce fel de oameni părăsesc anumite locuri, voit sau nu, așa cum nu pot să nu mă gândesc la locurile pe care eu însumi le-am părăsit cândva. Iar clădirile sunt ca noi: odată abandonate, încep să cadă, să sufere în uitare.

IMG_0961Nu știu câți dintre voi ați observat, trecând pe strada Constantin Mille, de lângă Cercul Militar, clădirea ce ne privește, rece și mută, pașii grăbiți. Ne privește ca un animal speriat ai cărui ochi de piatră își caută, din umbră, posibilul salvator. Clădirea este cunoscută drept Palatul Presei sau Palatul Adevărul, de prea puțini oameni însă.

IMG_0956

Conform autorităților, construcția ar fi trebuit demolată acum mai bine de trei ani. Dacă aș fi aflat această informație înainte să intru în clădire, cu siguranță aș fi spus că trebuie să existe o soluție pentru salvarea sa. Acum, m-a părăsit chiar și speranța neștiutorului. Și nu neapărat pentru că Palatul Presei s-ar afla într-o stare deplorabilă, ci mai degrabă pentru că actuala situație chiar permite, într-un cadru legal, luarea unor măsuri de așa natură.

IMG_1086

Strada Constantin Mille, ce pornește de pe Calea Victoriei, era străbătută înainte de cei care voiau să scurteze drumul spre Parcul Cișmigiu. De fapt, dacă intrați pe această stradă și mergeți fără să știți încotro vă îndreptați, e foarte posibil ca, la un moment dat, să ajungeți pe Brezoianu unde veți întâlni clădiri poate la fel de frumoase în stranietatea lor.

IMG_1016 copy

Obișnuiam să străbat, în plină noapte, aceste străzi. Uneori, de pe Bulevardul Regina Elisabeta, porneam pe strada Ion Brezoianu, ajungeam pe Eforie, iar apoi ieșeam pe Calea Victoriei, în agitația nopții. Ca întotdeauna, fără nicio ezitare, reușeam să văd cum luminile apartamentelor se stingeau într-o anumită ordine. Parcă într-o ordine dată.

IMG_1083

Nu aceeași mi-a fost senzația în duminica în care am reușit să intru în Palatul Presei, clădirea care găzduia cândva redacțiile ziarelor Adevărul și Dimineața: întunecoasă și rece, aproape tristă, construcția dădea impresia că a fost vandalizată, supusă nenorocirilor de tot felul. Dar avea ceva din frumusețea unei femei abandonate. Aflându-i o parte din secrete, simțeam nevoia să o protejez cumva și să-i spun că nu am nicio vină pentru dizgrația în care se află.

Citește și:  FOTO: Cât de frumos e centrul vechi din Târgu Mureș!

IMG_1003

M-am întrebat ce simte, zi de zi, paznicul ei, care ne-a și cerut, sub chipul unei amabilități forțate, 10 lei. Trebuia să intrăm cumva în clădire: crispați, eu și cu prietenul cu care eram, i-am dat banii ceruți, ca și când am fi plătit pentru o prostituată bătrână și cu dinții stricați.

IMG_1000

Bătea un vânt liniștit, egal cu el însuși, bătea de parcă ar fi vrut să-și trimită liniștea până dincolo, afară, unde oamenii și soarele se chinuiau să iasă, doar să iasă de undeva. Noi, în schimb, nu voiam să ieșim din clădire: sub imperiul unor emoții de înțeles, am urcat la primul etaj, în timp ce scările păreau că se îngroapă sub propria greutate, iar apoi dispar în întuneric. Singura lumină ce ne însoțea era cea a telefonului și, din când în când, a vreunui blitz grăbit.

IMG_0972

Odată ajunși la primul etaj, am început să explorăm măruntaiele clădirii de pe Constantin Mille: pereți dărâmați sau sparți, hârtii înnegrite, vasuri de WC scoase în mijlocul camerelor și, ici-colo, câte un mesaj care ne tăia respirația. Pe măsură ce înaintam, lumina inunda încăperile și-apoi le înghițea, iar praful ni se strecura pe sub haine ca o făină.

IMG_0941

După câteva ore în care am uitat ce rost avem pe lume, am ajuns la ultimul nivel al clădirii. Ne-am oprit puțin în fața ferestrelor mari și am început să facem fotografii, moment în care mi-am văzut blocul care avea, de asemenea, ceva din frumusețea unei femei abandonate. Stătea, stingher și singur, printre celelalte clădiri ce se întindeau până dincolo de Bulevardul Regina Elisabeta.

IMG_1091

Și, când în sfârșit am coborât în curtea interioară, am simțit o nevoie nestăvilită de a ne uita, din întuneric, la oamenii care treceau grăbiți pe stradă. Și noi, la rândul nostru, devenisem niște animale.

N.R. Fotografiile aparțin autorului și nu pot fi folosite fără acordul său.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.