Gânditorul de la Hamangia sau Gânditorul de la Cernavodă şi o descoperire ulterioară, Gânditorul de la Târpeşti, uimitor de asemănător cu primul, dar despre care se crede că este un artefact mai vechi decât cel de la Hamangia – “Gânditorii” preistoriei noastre – sunt consideraţi, la nivel mondial, capodopere ale artei primitive, valori inestimabile ale culturii universale, adevărate “minuni” ale unui timp extrem de îndepărtat.
Gânditorul de la Hamangia, statuetă unică în lume, prin înalta şi surprinzătoarea expresie a creativităţii umane, parte a Patrimoniului UNESCO, a fost inclus, în anii 1990, pe lista primelor zece artefacte mondiale, care nu trebuie să dispară vreodată şi care, mai mult, ar trebui să fie unul dintre cele câteva obiecte/imagini simbolice trimise în spaţiu, pentru a reprezenta umanitatea la întâlnirea cu o civilizaţie extraterestră.
Pe de altă parte, Gânditorul de la Târpeşti, descoperit ulterior, în situl de la Petricani, Neamţ, o imagine în oglindă a Gânditorului de la Hamangia, atribuit culturii precucutiene, vechi de aproximativ 6 500 de ani, arată că, pe teritoriul ţării noastre, s-a aflat centrul uneia dintre cele mai vechi şi rafinate culturi preistorice.
În această zonă a Europei, aşa cum se sublinia într-un articol din New York Times, cu ocazia expoziţiei “Lumea pierdută a vechii Europe” (2009), “Înaintea Greciei şi a Romei, a primelor oraşe din Mesopotamia sau a templelor de pe malul Nilului, pe Valea Dunării inferioare şi la poalele dealurilor balcanice, locuia un popor avansat pentru vremea sa, în domeniile artei, tehnologiei şi comerţului la distanţă”.
Gânditorul de la Hamangia şi misterele care-l înconjoară
Descoperit la Cernavodă, în 1956, de către istoricul şi arheologul Dumitru Berciu, Gânditorul de la Hamangia este, de fapt, un complex format din două statuete antropomorfe, din lut ars, lustruit – “Gânditorul” şi “Femeie şezând” – vechi de aproximativ 6000 de ani sau, după alte opinii, chiar 8000 de ani.
Statueta înfăţişează un bărbat şezând pe un mic scaun, cu motive decorative pe părţile laterale, capul este sprijinit pe ambele mâini şi coatele pe genunchi. Capul este oval, gâtul lung, sunt vizibile gura, ochii (umpluţi cu o substanţă albă), nasul, fruntea este îngustă, iar urechile sunt reprezentate prin orificii circulare – o imagine stilizată, extraordinar de expresivă, concentrând o atitudine umană meditativă, gravă, fapt excepţional pentru epoca în care a fost creat.
“Femeie şezând”, statueta pereche a Gânditorului de la Hamangia, arată o femeie care stă direct pe pământ, cu piciorul stâng întins, cel drept îndoit şi mâinile sprinite pe genunchi, şoldurile rotunjite şi faţa la fel de expresivă.
Gânditorul de la Hamangia ar putea reprezenta, susţin unii istorici, un zeu al vegetaţiei, iar “Femeia şezând”, o zeiţă a recoltei. Alţii consideră că sunt doar nişte ipostaze umane, într-un răgaz de meditaţie sau de rugăciune. Găsite într-o metropolă de inhumaţie, cele două statuete ar fi putut fi şi ofrande pentru zei.
Gânditorul de la Hamangia – marea enigmă a uneia dintre cele mai complexe statuete care s-au realizat vreodată
Într-o carte intitulată “Gânditorul de Hamangia – cheia civilizaţiilor arhaice”, Vasile Droj, un om de ştiinţă şi cercetător român de origine, atipic şi adesea controversat, la noi aproape necunoscut, dar care a suscitat interesul occidentalilor cu teoriile sale, fondator al unei ştiinţe pe care a numit-o “universologia”, lansează o ipoteză fascinantă despre Gânditorul de la Hamangia.
Prin calcule complicate, autorul cărţii ajunge la concluzia că cei care au realizat, în urmă cu 6 000 de ani, celebrele artefacte aveau solide cunoştinţe de matematică, de calcul zecimal şi stăpâneau taine codificate şi în structura sanctuarelor de la Sarmizegetusa, pe care nimeni, până acum, nu a reuşit să le descifreze pe deplin.
Iată un scurt fragment din cartea menţionată anterior: “În acest mediu favorabil al formelor geometrice, Gânditorul îşi relevă adevăratele virtuţi, o serie de relaţii matematice interesante şi importante impunându-se încă de la început, prin parametrul înălţime, 113 cm, care nu este deloc întâmplător, şi 355 cm circumferinţa cercului în care se înscrie, întrucât aceste valori sunt unice în perimetrul matematicii, fiind singurele numere întregi al căror raport este chiar „Pi”, cu o imprecizie de numai 3 zecimi de milionimi”.
Dimensiuni şi proporţii perfecte
Mai mult, spune cercetătorul, “Gânditorul nu a fost conceput să rămână singur, dovadă fiind statueta feminină cu aceeaşi alură. Astfel, doi gânditori identici, aşezaţi cu spatele unul către altul în aşa fel încât vârful picioarelor scăunelelui şi punctul de contact al spatelui lor, poziţie nefortuită şi unică, coincid cu piramida lui Keops; dar de data aceasta, linia dreaptă a mâinilor lor este paralelă cu muchiile piramidei. Inversând poziţiile celor doi gânditori şi punându-i faţă, aşa încât vârfurile nasurilor, mâinilor, genunchilor să fie lipite, constatăm că suprafaţa plată a cefelor lor este paralelă cu liniile muchiilor piramidei lui Keops. Acelaşi lucru se întâmplă şi în situaţia în care cei doi gânditori stau cu spatele spre observator şi cu faţa spre piramidă, uniţi prin punctele de contact ale braţelor, antebraţelor şi capetelor (poziţie nefortuită) reproduc din nou modelul piramidei, cu ajutorul liniei marginale, drepte, a gâturilor, ce se suprapun peste muchiile piramidei”.
De asemenea, un fapt uimitor este şi acela că statueta “Gânditorul” este “multifuncţională”, deoarece “răsturnând statueta cu faţa în jos, se poate observa că vârful nasului, antebraţele şi genunchii sunt pe aceeaşi linie, dovedind o poziţie de rugăciune, dar şi construit spre a fi instalat şi în alte poziţii (…) iar în parametrul lăţimii gâtului se relevă o valoare şi o unitate de măsură de excepţie: numărul de aur – 1,6180339”, subliniază Vasile Droj.
Cultura Hamangia, cea mai veche cultura neolitică din spaţiul românesc, căreia îi aparţin cele două statuete, denumită aşa după vechiul sat din comuna Istria, Dobrogea, s-a dezvoltat în mileniile al VI-lea – al V-lea i.Hr., şi este pusă în legătură cu o populaţie venită din Anatolia (Asia Mică). Au fost descoperite, în situl dobrogean, nenumărate alte figurine, majoritatea feminine, şi vase de ceramică decorate într-un stil nemaivăzut.
Gânditorul de la Târpeşti
În Râpa lui Bodăi, lângă satul Târpeşti, judeţul Neamţ, a fost descoperit un alt “Gânditor”, uimitor de asemănător cu Gânditorul de la Hamangia, despre care se crede că are o vechime de peste 6 500 de ani şi că aparţine culturii precucutiene.
Cultura Cucuteni (aproximativ 5 200 – 3 200 i.Hr.), cunoscută pentru admirabila ceramică pictată (în roşu, alb şi negru), care se întindea pe teritoriul actual al României (Moldova, nord-estul Munteniei, sud-estul Transilvaniei, Basarabia), dar şi pe teritoriul de azi al Republicii Moldova şi al Ucrainei, a precedat, cu câteva sute de ani, aşezările umane din Sumer (Mesopotamia) şi din Egiptul antic.
Gânditorul de Târpeşti, statuetă făcută tot din lut ars, de culoare cărămizie, are aceeaşi atitudine meditativă, interiorizată, coatele sprijinite pe genunchi, palmele lipite de tâmple, fiind aşezat direct pe pământ. Cei mai mulţi specialişti consideră că este o atitudine de rugă, de închinare în faţa unui zeu. Numărul mare de statuete antropomorfe, în mare parte înfăţişând femei, din cultura Cucuteni şi din cea precucutiană, i-au făcut pe istorici şi arheologi să creadă că acestea făceau parte din ansamblul obiectelor sacre, utilizate în timpul ceremoniilor religioase.
Gânditoarea de la Pietrele
În 2014, la câţiva kilometri de Dunăre, în zona satului Pietrele, din Giurgiu, o echipă de arheologi româno-germană a descoperit o “Gânditoare”, mai veche decât Gânditorul de la Hamangia şi Gânditorul de la Târpeşti, aparţinând culturii Gumelniţa – secolul al V-lea i.Hr., care se întindea din Dobrogea până în vestul Munteniei şi la sud de Dunăre, până în Bulgaria şi Grecia.
Gânditoarea de la Pietrele, care măsoară mai puţin de 10 centimetri, înfăţişează o femeie cu o atitudine meditativă, aşezată pe un scaun, uşor aplecată spre spate. Cristina Georgescu, restaurator la Institutul de Arheologie Vasile Pârvan, care s-a ocupat de restaurarea acestui artefact, sublinia că “atât din punct de vedere stilistic, cât şi tehnic, statueta este o capsulă a timpului inedită, bogată în informaţii şi deschisă interpretărilor celor mai interesante”.
Nenumărate alte exemple ar putea completa această moştenire culturală de excepţie, comparabilă cu cea a marilor leagăne de civilizaţie de pe mapamond: “Perechea primordială” sau “Perechea de îndrăgostiţi” (prima reprezentare artistică a familiei), cultura Gumelniţa, “Hora de la Frumuşica” (şase statuete feminine prinse într-o horă), “Tăbliţele de la Tărtăria” (primele dovezi ale scrisului în Europa), “Idolii de aur” (cultura Gumelniţa), Sanctuarul neolitic de la Parţa, Timiş (templu folosit şi drept calendar solar), Masca de la Cristian (lângă Sibiu), una dintre cele mai vechi descoperiri de acest fel din Europa etc.
“Gânditorii” preistoriei noastre, ignoraţi de “gânditorii” de astăzi
Gânditorul de la Hamangia şi “Femeie şezând” se află, în prezent, la Muzeul Naţional de Istorie a României (la Muzeul de Istorie şi Arheologie, din Constanta, fiind expuse copii ale acestora), iar “Gânditorul de la Târpeşti” este expus în Muzeul de Artă Eneolitică Cucuteni, din Piatra Neamţ.
Cei doi “Gânditori”, prezenţi împreună, pentru prima dată, în marea expoziţie de la New York, din 2009, i-au entuziasmat deopotrivă pe specialişti, dar şi pe publicul larg, făcându-l pe un celebru antropolog american, David Anthony, să sublinieze că: “La apogeu, în jurul anului 4500 î.H., Vechea Europă era unul dintre locurile cele mai rafinate şi avansate din punct de vedere tehnologic din lume şi prezenta multe dintre semnele politice, tehnologice şi ideologice ale civilizaţiei„.
Aceste minunate artefacte – “Gânditorii” – sunt dovezi ale unei lumi pe care, inerţial, o numim “primitivă”, dar care a transmis până la noi un extraordinar mesaj legat de sentimente, viaţă socială, creativitate, un arhetip existenţial, peste care s-au aşezat, în timp, alte şi alte valori.
Ne putem întreba ce fac, dacă există, “gânditorii” de astăzi, de ce această excepţională zestre culturală, care a rezistat, până la noi, peste milenii, este uitată, abandonată, preţuită mai mult dincolo de graniţele ţării decât la noi.
Poate o naţiune să fie puternică, să-şi identifice drumul şi rostul în istorie, ignorându-şi fundamentele culturale, spirituale? Cum ar fi ca o civilizaţie extraterestră să afle de existenţa lumii noastre şi prin imaginea simbolică a Gânditorului de la Hamangia, creat cu şase milenii în urmă, în timp ce noi, cei ce trăim astăzi în spaţiul românesc, încărcat de atâtea dovezi despre îndepărtate şi uimitoare civilizaţii, nici nu ştim de existenţa lor?
