Garda pretoriană – serviciile secrete ale lumii antice

Garda pretoriană a fost una dintre cele mai prestigioase unităţi militare ale lumii antice. Membrii erau în aceeaşi măsură servicii secrete, forţe speciale şi administratori urbani. Erau aleşi din rândul celor mai buni soldaţi şi erau cunoscuţi în primul rând drept gărzi de corp ale conducătorului roman. Odată cu creşterea influenţei lor, au jucat un rol important în intriga ce a ruinat Roma Imperială.

Originele gărzii se găsesc în perioada Republicii Romane, atunci când îi proteja pe generali. Încă de la începutul secolului al II-lea Î.Hr., unităţi speciale erau selectate pentru a se afla în apropierea liderilor romani precum Marc Antoniu sau Lucius Cornelius Sulla ori de câte ori se aventurau pe câmpul de luptă. Mai târziu, Iulius Caesar a trecut legiunea a zecea ca securitate personală; abia în vremea lui Augustus, când acesta a devenit împărat al Romei, garda pretoriană a apărut aşa cum ştim acum.

După urcarea pe tron, Augustus şi-a stabilit propria gardă imperială formată din nouă contingente a câte 500-1000 de oameni fiecare. Unitatea va deveni simbol al puterii imperiale pentru mai mult de 300 de ani iar din anul 23 D.Hr a funcţionat din propria cetate, Castra Praetoria, situată la periferia Romei.

Chiar dacă existau persoane specializate cu stingerea incendiilor, nu puţine au fost dăţile când gărzile pretoriene erau trimise în ajutor. Prezenţa lor reprezenta interesul împăratului pentru bunăstarea cetăţenilor, devenind o componentă importantă a relaţiei cu publicul.

De multe ori garda se ocupa cu controlul mulţimilor venite să asiste la jocurile romane iar din când în când juca un rol activ în vărsarea de sânge din arenă. Există dovezi că membrii au luat parte la o vânătoare macabră de animale sălbatice doar pentru a-şi demonstra abilităţile.

Garda pretoriană era cunoscută pentru faptul că se ocupa de spionaj, intimidare, arestări şi crime, toate pentru a proteja interesele împăratului roman. O ramură specială se ocupa de operaţiunile clandestine. Aceasta era cunoscută sub numele de “speculatores”. Începând cu epoca imperială gărzile serveau drept curieri şi agenţi de informaţii pentru Cezar. Membrii pretorieni se deghizau ca cetăţeni obişnuiţi şi mergeau la concursuri, spectacole şi proteste, unde monitorizau şi arestau pe oricine îl critica pe împărat. Au existat şi multe cazuri în care îi asasinau pe cei consideraţi inamici ai statului sau ai împăratului.

Chiar dacă erau însărcinaţi cu protejarea împăratului, tot ei au reprezentat şi cel mai mare pericol asupra vieţii sale. Garda juca un rol important în intriga ce a caracterizat Roma Imperială, fiind dispusă să-l omoare pe împărat şi să ajute la instalarea unuia nou dacă la mijloc era vorba de mulţi bani şi multă putere. Membrii au pus la cale asasinarea lui Caligula şi instalarea lui Claudius ca succesor. În anul 41 D.Hr., o coaliţie de senatori şi pretorieni l-a asasinat pe împăratul Caligula deoarece acesta insultase instituţiile şi forţa militară romană, iar aceştia îl considerau instabil mintal. De la venirea pe tron a lui Claudius, Garda Pretoriană a devenit cea mai puternică forţă din Roma. Chiar dacă erau responsabili pentru instalarea unui împărat, erau responsabili şi de moartea lui, dacă acesta nu şi-ar fi respectat promisiunile sau i-ar fi forţat să accepte nişte măsuri cu care nu erau de acord.

Au existat şi situaţii în care pretorienii au scos la licitaţie tronul imperial. După uciderea împăratului Pertinax în 193 D.Hr., au profitat de vidul de putere şi au licitat tronul. Licitaţia a fost una scurtă şi a avut loc între Didius Iulianus şi Titus Flavius Sulpicianus, socrul fostului împărat Pertinax. În cele din urmă, tronul i-a fost vândut lui Iulianus pentru o sumă imensă mai ales din cauză că pretorienii se temeau de răzbunarea lui Sulpicianus.

Structura Gărzii Pretoriene a fost modificată definitiv în momentul în care împăratul Septimius Severus a demis toţi membrii şi a început recrutarea gărzilor de corp direct din rândul legiunilor. Acest lucru s-a întâmplat la sfârşitul secolului al II-lea, dar abia în secolul al IV-lea rolul lor de protectori ai tronului roman avea să ia sfârşit.

Ultima dată când aveau să joace un rol în instalarea unui împărat pe tron a fost în anul 306 D.Hr. Atunci ei au ajutat la instalarea uzurpatorului Maxentius ca împărat al Romei de vest. Acest lucru a dus la războaie civile şi la apariţia multor pretendenţi la tron. În 312 în bătălia de la podul Milvian, Maxentius şi pretorienii s-au confruntat cu împăratul Constantin. Chiar dacă se spune că pretorienii au luptat cu mult curaj, în cele din urmă au fost învinşi, iar Maxentius a fost ucis.

Constantin era convins că garda nu mai poate fi de încredere şi a decis să o desfiinţeze. Membrii săi au fost redistribuiţi în legiunile staţionate la marginea imperiului; însuşi Constantin a supravegheat distrugerea cazarmei de la Castra Praetoria.