Gastele (genul Anser) sunt pasari acvatice mari, robuste, totusi mult mai mici decat lebedele. Ciocul lor este scurt si ingrosat la baza. Picioarele sunt relativ lungi, ele fug foarte bine, aproape toate zboara si inoata excelent. Majoritatea gastelor isi gasesc pe sol hrana, formata din varfuri de ierburi tinere, cereale verzi, trifoi si alte frunze, diferite seminte si alte radacinoase. Majoritatea sunt pasari clocitoare, ele migreaza toamna spre sud, in stoluri ce formeaza un clin sau o linie.
Gâștele, membre ale genului Anser, sunt păsări acvatice mari, cunoscute pentru abilitățile lor excelente de zbor și pentru comportamentul lor migrator. Aceste păsări robuste, de dimensiuni mai mici decât lebedele, au un cioc scurt și îngroșat la bază și picioare relativ lungi, care le permit să alerge și să înoate foarte bine. Ele își găsesc hrana pe sol, consumând în principal ierburi, cereale și semințe. Gâștele sunt recunoscute pentru migrațiile lor anuale, când formează stoluri în formă de „V”, călătorind spre sud în fiecare toamnă.
Caracteristicile anatomice și comportamentul gâștelor
Gasca domestica se trage de la gasca cenusie, care apartine mai putin nordului indepartat. Ea este singura gasca salbatica care cloceste in Germania. In trecut, era o pasare clocitoare comuna pe langa toate apele statatoare mai mari din Germania. Astazi numai ocazional se mai intalnesc perechi izolate, clocind in mlastinile din nordul si estul Germaniei. Se intalneste foarte frecvent in sud-estul Europei, si in Romania (in Lunca Dunarii si in Delta).
Isi face un cuib spatios, alcatuit din vreascuri si frunze de trestie. Adancitura cuibului e captusita cu puf. Perechile clocesc in grup, pastrand o anumita distanta intre ele. Femela depune 4-6 oua, rar 7-8, de un alb-murdar. Dupa 28 de zile, ies puii, parasind a doua zi cuibul, condusi de ambii parinti.
Prima lor hrana o constituie lintita de balta, diferite ierburi acvatice, cand sunt mai mari umbla pe campuri si lunci dupa hrana. Spre seara, se intorc la cuib. Dupa cca. 2 saptamani, cand cuibul devine neincapator, puii se ghemuiesc pentru dormit in imediata apropiere a parintilor. Gascanul este atunci deosebit de vigilent.
Gasca vest-europeana are ciocul portocaliu. La gasca est-europeana ciocul este rosu-carnal. Ambele nu au nici un fel de desen negru pe cioc, si se deosebesc prin aceasta de celelalte gaste cenusii.
Gastele salbatice
Gastele salbatice se amesteca cateodata cu cardurile de gaste domestice, si se comporta ca si acestea – insa la venirea migratiei, simt impulsul plecarii. Gastele par sa fi fost domesticite din timpuri foarte indepartate. Ele au existat la greci, la romani si egipteni. S-a scris despre gastele care au salvat Capitoliul, sau de marile carduri de gaste manate din Germania pana la Roma.
Din dorinta de a se obtine gaste cu un randament cat mai mare in carne, grasime, puf si oua, s-au obtinut prin selectie cateva rase noi deosebite. Principalele rase de gaste domestice sunt: gasca domestica comuna (gasca de tarina) care are cam aceeasi talie cu gasca cenusie salbatica, dar este mai puternica.
Gasca buclata
Gasca buclata are puful bogat si de buna calitate. Gasca italiana de talie mai mare are o punga mai mare pe burta. Creste si se ingrasa repede, buna ouatoare, depune anual pana la 60 de oua, dar cloceste tarziu si cloceste rau.
Gasca de Pomerania
Gasca de Pomerania are carpul mai mare, lat, este mai inalta pe picioare, este o gasca carnoasa, cu pieptul si pulpele bine dezvoltate, suporta bine frigul, este rezistenta si cloceste bine.
Gasca de Emden
Gasca de Emden, originara din Hanovra, este de talie mare, cu picioare scurte. Se ingrasa bine si da oua multe. Gasca de Toulouse, din sudul Frantei, este mai scurta si indesata, cu doua pungi la burta, este mai sensibila la frig, cere o ingrijire mai buna, de aceea se intalneste mai rar la noi in tara.
Gasca de semanatura
Gasca de semanatura este o gasca mai mica, cu ciocul scurt, traieste in Europa Centrala iarna, pe coastele Marii Nordului. In timpul migratiei vuieste vazduhul de chemarile lor tari si rasunatoare, se gaseste si in tara noastra, apare toamna, in carduri, si ramane in iernile mai blande, pana in lunile ianuarie-februarie, cand se reintoarce spre nord.
Gasca cu ciocul scurt
Gasca cu ciocul scurt – este semnalata foarte rar ca pasare migratoare, prin partea de vest a tarii noastre. Garlita mare – este un oaspete de iarna, din Groelanda, si nordul Rusiei, prezinta o pata alba pronuntata la baza ciocului roscat. Trece in mari carduri, prin Romania, dupa luna octombrie, iar in iernile blande ramane aici. Ziua sta pe semanaturile de grau, iar noaptea merge la baltile Dunarii.
Gasca de zapada sau polara
Gasca de zapada sau polara – are un penaj alb curat, cu varful aripilor negre, este o pasare clocitoare in regiunile arctice, a fost observata rar in Germania, Ungaria, Grecia. A fost semnalata si in partile Banatului in tara noastra.
Gasca canadiana
Gasca cea mare care apare in Europa este gasca canadiana, sau gasca lebada, comuna si in America de Nord, unde este domesticita in mod curent, ca si gasca domestica. In tara noastra se intalneste frecvent ca pasare de parcuri.
Gasca pitica sau mica
Gasca pitica sau mica – numita si garlita mica, are ciocul mic, indreptat in jos, este foarte mica, traieste in nordul Europei si in Siberia, pleaca iarna in Europa de sud-est, in India si in Japonia.
Gasca de India
Gasca de India – cloceste in Siberia, in muntii Altai, Kental, si Tiansan, si trece in carduri mai mari spre sud, in India. Se creste in parcurile din Anglia, au fost semnalate exemplare ratacite in vestul Europei, cat si in Transilvania.
Gasca cu obrajii albi
Gasca cu obrajii albi – apare ca oaspete de iarna, in fiecare an, in regiunea de tarm a Marii Nordului, venind din Arctica. Cuibareste de obicei pe cornisele stancilor marine abrupte, in rapele prapastioase ale raurilor si pe povarnisuri.
Alte specii de gaste lebede, ca gasca gulerata si gasca cu gulerul rosu, au fost observate in tara noastra ca pasari trecatoare. In nordul Siberiei si in Alaska, traieste ca pasare clocitoare – gasca imperiala – care apare ca oaspete de iarna in statele sud-vestice ale SUA.
Gasca Nilului
Gasca Nilului – populeaza Africa la sud de Sahara. Este intalnita pe toata valea Nilului, cloceste de preferinta pe arborii de padure, in mod deosebit pe o specie de mimoza. O alta specie este gasca mare cu pinteni, raspandita in Africa.
Rolul cultural al gâștelor în istorie
Gâștele au avut un impact semnificativ în cultura și istoria umană, fiind menționate în diverse mituri și legende. Un exemplu notabil este legenda gâștelor care au salvat Capitoliul din Roma în anul 390 î.Hr., când sunetele lor au alertat romanii despre apropierea unui atac al galilor. De asemenea, gâștele au fost domesticite încă din Antichitate pentru carne, grăsime și pene, iar în Egiptul Antic, aceste păsări erau considerate sacre și simbolizau fertilitatea și prosperitatea.
În Europa medievală, gâștele erau foarte apreciate pentru puful lor, folosit la umplerea pernelor și paturilor. Puful de gâscă rămâne și astăzi un material premium, datorită proprietăților sale de izolare termică și moliciune. În multe culturi, gâsca este asociată cu simboluri de loialitate, deoarece aceste păsări formează perechi monogame pe viață, iar migrația lor anuală este un semn al schimbărilor de anotimp.
