Stratul de ozon sau ozonosfera protejeaza Pamantul si pe locuitorii sai de periculoasele radiatii ultraviolete, de aceea distrugerea acestuia, care inseamna, pe de o parte, diminuarea volumului de ozon, si, pe de alta, formarea gaurilor in stratul de ozon ar putea avea consecinte dramatice si de necontrolat asupra sanatatii Terrei si a oamenilor. In absenta stratului de ozon protector, care se intinde intre 20 si 50 kilometri altitudine, viata nu ar fi posibila decat in oceane, la o adancime semnificativa, acolo unde razele UV nu ar putea patrunde.

stratul de ozon

Existenta ozonosferei a fost demonstrata in 1913, de catre fizicienii francezi Henri Buisson si Charles Fabry, iar geofizicianul britanic Sydney Chapman este cel care a explicat mecanismul formarii acestui gaz. Ozonul este o forma chimica particulara a oxigenului (O3), foarte instabila si reactiva, generata de bombardarea moleculei de oxigen stabile (O2) de catre razele ultraviolete. Formarea ozonului in straturile inalte este dependenta de activitatea solara, de temperatura, de prezenta altor substante chimice.

Desi este vorba de aceeasi molecula (O3), ozonul de la inaltime nu trebuie confundat cu ozonul poluant, de la sol, cel care se formeaza, sub actiunea luminii solare, dintr-o reactie intre oxigenul din aer si diferiti poluanti, cum ar fi dioxidul de azot (NO2) sau hidrocarburile din gazele de esapament. In zilele caniculare, evacuarea acestui ozon nociv, spre straturile superioare ale atmosferei este franata, de aceea acesta se acumuleaza la sol si provoaca probleme respiratorii, fiind un gaz iritant, chiar toxic, daca este inhalat in cantitati mari.

In 1974, chimistul mexican Mario Jose Molina si colegul sau american Frank Sherwood Rowland au formulat, pentru prima data, teoria gaurilor in stratul de ozon, provocate de hidrocarburile de fluor si clor (CFC), de felul celor folosite, de exemplu, in dozele de spray sau la frigidere si care au inceput sa fie utilizate incepand cu 1938.

In 1985, Joseph Farman, licentiat in stiintele naturii si angajat la British Antarctica Survey, a anuntat, in urma unor observatii sistematice, ca o gaura temporara in stratul de ozon de deasupra Antarcticei apare in fiecare primavara, incepand cu 1979, si se resoarbe la inceputul toamnei.

La 15 martie 1988, NASA a prezentat un raport realizat de peste o suta de cercetatori din intreaga lume, potrivit caruia concentratia de ozon din stratosfera s-a diminuat, in emisfera nordica, intre 1969-1986, cu 2-3%, in afara variatiilor naturale, iar radiatia UV, la nivel mondial, la suprafata Terrei, a crescut cu 10%.

In primavara anului 2011, pentru prima data in observarea fenomenului gaurilor in stratul de ozon, o bresa asemanatoare celei de deasupra Antarcticei s-a format deasupra regiunilor boreale (subarctice), pe o suprafata enorma, de aproximativ doua milioane de kilometri patrati, care s-a deplasat, timp de 15 zile, deasupra Europei de Est, Rusiei si Mongoliei, expunand populatia la un nivel ridicat de raze ultraviolete.

Intensitatea si persistenta acestui fenomen, care a durat mai multe saptamani, pana la sfarsitul lunii martie 2011, au fost considerate de catre specialisti absolut iesite din comun, chiar daca o explicatie partiala se leaga de temperaturile mult mai scazute decat in alte ierni, care ar favoriza diminuarea temporara a concentratiei de ozon.

Cea mai mare gaura in stratul de ozon inregistrata in 2006 in Antarctica, Foto: en.wikipedia.org

Pericole generate de radiatia UV

  • Arsuri superficiale la nivelul pielii, conjunctivite, cataracte;
  • Riscul aparitiei cancerelor si imbatranirea prematura a pielii;
  • Boli ale sistemului imunitar;
  • Diminuarea randamentului si a calitatii culturilor de plante, disparitia planctonului;
  • Accelerarea formarii smogului fotochimic, care stimuleaza concentratia ozonului in straturile joase, acolo unde acesta este nociv;
  • Scaderea rezistentei materialelor anorganice;
  • In concentratii scazute, razele UV sunt benefice si indispensabile sanatatii (de exemplu, sinteza vitaminei D nu se poate produce in absenta UV); in concentratii peste limitele normale, peste 6-7 (pe o scala de la 1 la 11+), razele UV devin agenti mutageni, ataca ADN-ul din celule;

Persistenta si augmentarea gaurilor din stratul de ozon, mai ales in ultimii ani, i-a alerta pe specialisti. S-au incheiat mai multe protocoale (de exemplu, cel de la Kyoto, din 1997, cel de la Montreal, din 2007 etc.), prin care s-a stabilit luarea unor masuri dure pentru diminuarea (pana in 2020) si eliminarea (pana in 2040) a HCFC (hidroclorofluorocarburi – gaze organice care contin clor, fluor, hidrogen, carbon, foarte instabile), care sunt responsabile simultan de efectul de sera, care ameninta planeta, si de distrugerea ozonosferei, fenomene interconectate.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here