Generaţia selfie este o realitate, poate chiar un “fenomen”. Dincolo de vârstă, de la adolescenţi la Papa Francisc, de la vedete la politicieni, de la oameni obişnuiţi la personalităţi, preşedinţi de state, actori, sportivi etc., aproape nimeni nu a rezistat tentaţiei de a-şi face selfie-uri şi de a le posta pe reţelele de socializare, o adevărată “epidemie” de narcisism, spun unii, reflexul unei societăţi exbitioniste, subliniază alţii, vanitate, nevoie de a fi în atenţia celorlalţi, de a îmbunătăţi imaginea de sine, de a se descoperi/cunoaşte prin opiniile celorlalţi sau manieră indirectă de a provoca la discuţii etc. Poate nu întâmplător, în 2013, “selfie” a fost declarat, de către Oxford English Dictionary, “cuvântul anului”, s-a internaţionalizat, este pe buzele tuturor, nu poate fi ignorat.

Conceptul “Generaţia selfie” a câştigat în popularitate şi după ce, anul trecut, Alicia Eler, specialist în arte vizuale şi selfie şi reporter la Star Tribune, din Minneapolis, a publicat cartea “The Selfie Generation: How Our Self Images Are Changing Our Notions of Privacy, Property, Sex, Consent and Culture” (Generaţia selfie: cum au schimbat selfie-urile noţiunile de confidenţialitate, proprietate, sex, consens şi cultură”).

Originea şi istoria cuvântului “selfie”- de la folosirea accidentală a unui cuvânt la Generaţia selfie

“Selfie” este, la momentul actual, un cuvânt internaţional, care figurează şi în dicţionarele româneşti, în forma preluată din limba engleză şi cu pronunţie englezească. În limba engleză, este un derivat de la “self” + sufixul -ie, “self” însemnând “persoană/individualitate, individ/egoism/egocentrism”. Explicaţia cuvântului “Selfie”, în Oxford English Dictionary, este: “A photograph that one has taken of oneself, typically one taken with a smartphone or webcam and shared via social media”, iar în DEX: “autoportret fotografic digital realizat în vederea distribuirii pe retelele de socializare”.

Prima utilizare a cuvântului “selfie” a fost pe un forum australian (Karl Kruszelnicki’s ‘Dr Karl Self-Serve Science Forum), la data de 13 septembrie 2002, când un anume Nathan Hope a scris un comentariu: “Um, drunk at a mates 21st, I tripped ofer (sic) and landed lip first (with front teeth coming a very close second) on a set of steps. I had a hole about 1cm long right through my bottom lip. And sorry about the focus, it was a selfie.” (“Um, beat la un coleg de 21 de ani, m-am împiedicat (sic) si am dat cu buza (cu dintii din fată venind într-o secundă foarte aproape) după niste pasi. Am avut o gaură de aproximativ 1 cm lungime prin buza de jos. si îmi pare rău pentru focalizare, a fost o autoevaluare.”.

Ideea de încărcare a fotografiilor pe internet le aparţine tot australienilor, încă din 2001. În 2003, italianul Alberto Frigo, artist media, a început să fotografieze fiecare obiect pe care îl foloseşte mâna dreaptă (un selfie pentru fiecare dată în care şi-a periat dintii, când şi-a dat cu deodorant etc.), proiectul ducând la prima colecţie de selfie-uri.

Apoi, un selfie făcut la Gala Premiilor Oscar, în 2014, cu Angelina Jolie, Brad Pitt si Maryl Streep, gală sponsorizată de Compania Samsung, care dorea să-şi promoveze astfel propria imagine, a făcut furori pe Twitter, fiind preluat, în mai puţin de o oră, de peste 750 de mii de utilizatori, bătând precedentul record, un selfie cu Barack Obama, după alegerile prezidenţiale din 2012.

Selfie-urile şi resortul popularităţii acestora. 56 de milioane de selfie-uri pe Instagram – “Ecce Homo” şi efectele paradoxale ale expunerii publice

Selfie-urile sunt etalate peste tot, în lumea virtuală, debordează pe Facebook, Twitter, Instagram etc., şi par a spune, fiecare în parte: “Priviţi-mă, sunt eu!’, “Mă iubesc, deci exist!”. Astăzi, toată lumea are dreptul la galeria sa de selfie-uri, nu mai este vorba de un privilegiu al unei elite de a oferi publicului imaginea sa. Selfie-ul este un fel de logo personal, “Ecce Logo” (“Iată logoul meu!”) am putea spune, după titlul unei cărţi a lui Denis Gancel, “Ecce Logo. Mărcile, îngerii şi demonii secolului al XXI-lea”, titlu care parafrazează celebra zicere a lui Pillat din Pont, “Ecce Homo” (“Iată Omul!”), când acesta l-a arătat mulţimii pe Iisus Hristos, cu coroana de spini pe cap. Un celebru jurnalist american, Will Storr, observa, în legătură cu selfie-urile şi cu Generaţia Selfie, că a devenit esenţial un fel de perfecţionism social, în sensul că “ceea ce sunt eu depinde semnificativ de ceea ce gândesc eu că ar putea gândi ceilalţi despre mine”.

Selfie-urile, în general, spun psihologii, ar exprima nevoia de extrovertire, de a arăta o imagine de sine pe care fiecare o doreşte din ce în ce mai puternică, mai frumoasă, mai bună, ceea ce şi explică timpul pe care cel care postează selfie-uri îl alocă pentru a selecta sau a edita un autoportret înainte de a-l posta, toate ascunzând un resort perfecţionist, care, pe termen lung, poate să producă efecte negative, în sensul nepotrivirii dintre imagine şi realitate, ceea ce poate genera chiar depresie. Adică una arăt, alta sunt, iar distanţa dintre aparenţă şi esenţă este, frecvent, cauza unor frustrări refulate. Aşa se explică, se pare, de ce în cadrul Generaţiei Selfie eşecul este frecvent.

Numai anul trecut şi numai pe Instagram au fost postate peste 50 de milioane de selfie-uri. Un caz extrem, consemnat în presa occidentală, a fost acela al unui tânăr de 19 ani, care, timp de 10 ore pe zi, a postat câte 200 de fotografii, pentru a atrage atenţia fetelor (“look at me, don’t I look gorgeous?”) şi, pentru că nu a reuşit, nu a avut succesul scontat, a încercat să se sinucidă. Alţii îşi riscă viaţa pentru un selfie “extravagant”, în locuri ciudate, greu accesibile. În 2017, în jur de 50 de persoane au decedat, din cauza tentativei de a face selfie-uri în locuri periculoase.

Selfie-urile postate pe reţelele de socializare pot avea şi efecte benefice, pot creşte stima de sine, dacă primesc aprecierea celorlalţi, creează un halou care hrăneşte starea de bine a celui care postează. Generaţia Selfie a înţeles intuitiv acest mecanism, care a devenit şi un fel de fenomen de cultură pop globală.

Diverse analize, care au explorat din punct de vedere social, estetic, filosofic, psihologic şi moral Generaţia Selfie, au ajuns la aceeaşi concluzie, şi anume că este vorba de un fel de “strategie comunicaţională”, care să compeseze ruptura de realitate a omului modern, într-o societate în care reţelele de socializare au devenit un fel de “oglindă”a lumii. Ar mai putea fi, spun cei care au studiat Generaţia Selfie, şi expresia unui cult hedonist, un fel de Carpe Diem (Trăieşte clipa!) virtual. Desigur, există şi selfie-uri de grup, amuzante, ale căror postări nu au nimic în comun cu exhibiţionismul sau cu vanitatea, sunt doar imagini în care au fost imortalizate momente plăcute, inedite, performante, victorii etc.

Când este vorba de tinerii până în jurul vârstei de 30 de ani, mass-media occidentală, specialiştii în marketing digital şi comunicare apelează tot mai des la sintagme precum Genertia Selfie, Generaţia Z, K etc., încercând să identifice nişte tendinţe, valori sau pseudovalori prin care se definesc tinerii societăţii contemporane.

Generaţia Z, de exemplu, numită şi Digital Intuitives, ar fi reprezentată de tinerii pentru care obiectul preferat este smartphone-ul, cu ajutorul acestuia încercând să-şi afirme tot, creativitatea, dorinţa de comunicare, colaborare, conexiune. Sunt pasionaţi de YouTube, de experienţe inedite, convingerea lor este că diversele rase şi religii pot coexista, motiv pentru care sunt numiţi şi Pluralişti. Sunt pasionaţi de domenii de nişă, interese pe care şi le cultivă individual si virtual.

Generaţia K, potrivit scriitoarei, de formaţie economist, Noreena Hertz, tinde, în prezent, să înglobeze şi Generaţia Z, şi se caracterizează, pe de o parte, prin pasiunea pentru tehnologie, dar este marcată negativ, această generaţie, de anxietate, generată mai ales de teama de viitor, de neîncrederea în instituţiile tradiţionale, de singurătate, în pofida faptului că este conectată, cu aceeaşi intensitate, ca şi alţii, la reţelele sociale, unde îşi afirmă solidaritatea şi pentru care selfie-urile, de exemplu, nu sunt un semn al egoismului, ci doar un fel de a deveni mai vizibili şi de a-şi exprima atitudinea.

Generaţia Selfie este conceptul care îi înglobează pe toţi aceşti tineri, care, dincolo de un posibil narcisim, uneori exhibiţionism, manifestat pe reţelele de socializare (mai ales de către cei cu un nivel cultural mai modest), par a crede, în viaţă, în deviza: “Do it yourself”. O generaţie care, în mare parte, vrea să-şi construiască destinul altfel decât învaţă sau li se recomandă de către Şcoală, Companii, Stat sau de către Părinţi, Profesori, Programe sociale şi politice, de care se înstrăinează tot mai ostentativ. În special tinerii între 15-25 de ani cred în Personal Learning, Personal Branding, Personal Lifestyle, relaţionările fiind în mare parte pe reţelele sociale, unde funcţionează deviza “Made by me, my selfie and I”.

Esenţial până la urmă, în această obsesivă lume virtuală, este că individul, indiferent de vârstă (Generaţia selfie este una hibrida din acest punct de vedere), să ştie că selfie-ul perfect nu există, nu poate substitui realitatea, că e o iluzie să încerci să oferi imaginea perfectă despre tine, că este bine, în locul unui selfie #makeuptransformation, să cauţi selfie-ul autentic, fără mască, să nu faci din dorinţa de expunere publică o obsesie, spre binele personal şi al celorlalţi. Până la urmă, fiecare are ceva special, inconfundabil, frumos, are o identitate, şi aceea trebuie căutată, eventual oferită, cu moderaţie, pentru echilibrul personal şi al relaţiilor cu ceilalţi, fie ele şi virtuale. Postarea ocazională a unor selfie-uri este absolut firească în contextul şi dinamica realităţilor comunicaţionale de astăzi, dar postarea zilnică a selfie-urilor poate fi considerată un gest excesiv, cu efect de bumerang. Până la urmă, rămâne la latitudinea fiecăruia să înţeleagă şi să se manifeste în funcţie de personalitatea sa, să aleagă între “îngerii şi demonii secolului al XXI-lea”.