Uneori, unele decizii luate greșit te pot costa ore bune de autostop (de stres nici nu mai vorbesc). În lista ce urmează, vei găsi cele mai comune greșeli pe care un autostopist le poate evita, pentru a călători într-un timp scurt și eficient.

Nu te supraaprecia!

Supraaprecierea este o atitudine destul de des întâlnită la autostopiștii cu “experiență” care sunt de părere că pot face autostopul absolut oricând, oricum sau oriunde vor ei. Aceștia fiind genul de persoane care au impresia că pot începe o călătorie lungă cu autostopul chiar și seara târziu.

Ai grijă să nu pierzi sau să iei ceva!

Făcând autostopul, automat, te vei trezi ieșind și intrând în fel și fel de mașini. Se poate întâmpla ca, în unele situații, în care ești nevoit să cobori sau să urci rapid într-o mașină (cum ar fi la un semafor), să uiți să iei toate lucrurile cu tine. Să zicem că nu ești în stare să îți uiți rucsacul undeva, dar cum ar fi să studiezi și să marchezi bine o hartă cu toate locurile unde vrei să oprești ca la final să o uiți într-o mașină. Nici măcar nu ai mai ști unde te afli. Așa că păstrează-ți bine lucrurile la locul lor. Nu le despacheta decât atunci când este necesar.

Când trebuie să cobori, asigură-te că nu ai lăsat nimic din ce îți aparține prin mașină. De asemenea, fii foarte atent să nu iei, fie din greșeală, fie intenționat, lucruri care nu sunt ale tale. Nu vrei să dai un nume rău autostopiștilor.

Poza 3 - Autostopul ån doi pe o cursa lunga de noapte cu TIR-ul este ceva foarte rar.

Evită subiectele controversate (religie, politică, sex, etc.)!

De se întâmplă să te afli în mașină cu cineva care începe să vorbească despre religie sau politică, îți sugerez să fii de acord cu tot ceea ce zice acesta și să nu te avânți în nici un fel de dezbatere. La urma urmei, ești în căutarea unei aventuri, nu al unui partid politic sau al unui cult religios. Dacă atmosfera începe să devină inconfortabilă, amintește-ți brusc de ceva imaginar ce ai mâncat acum câteva zile și începe un subiect pe tema tradițiilor culinare din țara ta natală.

Ascultă (sau nu) sugestiile șoferului!

Toată lumea o face la începutul carierei de autustopist profesionist. Acest lucru se întâmplă mai ales atunci când nu ești destul de sigur în legătură cu locul în care ar fi cel mai bine să te dai jos și începi să asculți sugestiile șoferului, probabil, un fost autostopist prin anii ’70. În 9 din 10 cazuri vei sta câteva ore bune pe marginea drumului, regretând decizia luată împreună cu acesta.

Fii foarte atent la ce alegi!

Nu sta fixat pe destinatia ta finală!

Dacă se întâmplă să ai ocazia ca cineva să te lase în apropierea destinației tale finale, acceptă. Nu are rost să spui nu unei astfel de ocazii, pentru că poți ajunge foarte ușor dintr-un oraș în altul, utilizând un tren. Odată ce te-ai văzut intrat în oraș, roagă șoferul să îți ofere indicații despre cum poți ajunge la gară, ca să iei un tren spre destinația ta finală. De cele mai multe ori, te vor lăsa chiar ei acolo.

Nu rata ieșirea!

Atunci când trebuie să ieși de pe autostradă pentru a ajunge la destinație, dar șoferul nu are drum în acea direcție și este nevoit să continue pe autostradă. Fii foarte atent la poziționarea ieșirii de pe autostradă și caută să afli care este ultima stație de benzină dinainte de ieșire și coboară acolo. Dacă ratezi benzinăria și nu ai posibilitatea de a coborî nici la rampa de ieșire, este foarte probabil ca după, să te confrunți cu un dezastru. Coboară la următoarea benzinărie, cu toate că ar putea fi la sute de kilometri distanță de ieșirea ta și încearcă să găsești un șofer care este dispus să se abată de la drum pentru tine, dacă nu poți traversa autostrada să poți face autostopul înapoi.

Evită autostopul în doi pe TIR-uri!

Șoferii de TIR sunt mai mult decât încântați să ia autostopiști, dar în Europa și America de Nord, șansele ca aceștia să ia doi autostopiști sunt foarte mici, mai ales dacă pot fi văzuți și de colegi. Pe lângă toate astea, mai este și ilegal în foarte multe țări ca un șofer de TIR să aibă 2 pasageri în cabină, acestea având doar două locuri.

Autostopul în doi pe TIR-uri este posibil doar dacă dai de un șofer simpatic care este dispus să încalce puțin regulile sau dacă ai norocul să întâlnești două TIR-uri cu aceeași destinație. Drept urmare, încearcă să eviți locurile unde sunt doar camioane, atunci când faci autostopul cu încă un prieten.

Evită autostopul pe TIR-uri în Germania!

Alegerea unui TIR ca mijloc de transport pe autobenzile din Germania nu este chiar inteligentă. Mașinile normale sunt mult mai rapide, majoritatea mergând cu peste 200km/h, făcând ca autostopul pe TIR-uri să fie o alegere bună doar pentru călătoriile pe timp de noapte.

Refuză unele mașini!

Uneori, este bine să spui și nu. Un exemplu ar fi atunci când te afli într-un loc foarte bun de autostop și ai ocazia să te urci într-o mașină ce călătorește o distanță scurtă. Alegerea corectă se poate face doar după ce ai dobândit ceva experiență ca autostopist. Aceasta devine și mai ușoară atunci când cunoști deja drumul pe care urmează să călătorești.

Poza 1 - Autostopul pe timp de noapte este greu chiar #U0219i prin Sudul Turciei.

Nu te uita la filme!

Mulți șoferi de TIR au la ei un laptop sau cel puțin un DVD player, iar unii dintre ei obișnuiesc să se uite, din când în când, la un film, în timp ce conduc. De se întâmplă ca acesta să fie distras de la condus, îl poți ruga amabil să oprească filmul cu toate că, de cele mai multe ori, filmul a fost pus pentru tine. Ai timp de filme când ajungi la destinație, bucură-te de drumeție!

Acestea fiind spuse, nu ezita să “faci” greșeli, dacă ai chef.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here