Dacă aș face o mică descriere a autostopistului profesionist, atunci aș putea spune că acesta este persoana pe care o observi, de obicei, pe marginea drumului, cu un rucsac mare, așezat strategic în fața sa pentru a fi bine observat de către șoferii trecători, însoțit de un zâmbet larg ce exprimă libertate, fericire și spirit de aventură, încercând să convingă șoferii să îl ia cu mașina către destinația scrisă pe semnul mare, fluturat cu entuziasm către aceștia.

La bazele acestui ghid stau peste 5 ani de experiență ca autostopist pe 3 continente. Fără a mă lăuda sau a mă lungi prea mult, aș putea spune că în acest ghid vei găsi absolut totul despre autostop. Ce trebuie să știi, să faci și să nu faci, în cazul în care te-ai hotărât să faci autostopul sau îți surâde ideea de a face lucrul acesta în viitor.

Pentru început, am să îți vorbesc puțin despre prima dată când vei face autostopul, după care am să îți dau câteva sfaturi, însoțite de o listă cu greșeli ce merită evitate. Următorul subiect important despre care îți voi vorbi va fi siguranța ta ca autostopist profesionist. Apoi îmi voi concentra atenția asupra locurilor unde să faci autostopul, ce fel de tehnici să folosești și ce lucruri importante să îți iei cu tine. Îți voi spune puțin și despre aparențe și despre ce semne să folosești, asta dacă nu vrei să aștepți ore în șir să oprească cineva.

Citește și:  Care sunt cele mai mari Aqua Park-uri din Europa?

Mâncarea și cazarea vor fi următoarele două subiecte despre care îți voi vorbi.

În cazul în care ești pasionat de pedalat, am să te învăț cum să faci autostopul cu tot cu bicicleta ta preferata. Iar la final, dacă vrei să încerci ceva nou, îți voi scrie chiar și despre cum să poți face autostopul pe feriboturi, bărci, trenuri, ba chiar și pe avioane!

Poza 2 - Totul åncepe cu un semn bun de autostop.

Prima data

Odată ajuns pe marginea drumului, este foarte posibil să te trezești copleșit de emoții. Fiecare autostopist a trecut prin asta! Un scurt day-trip până în orașul vecin ar putea fi un bun început. Hotărăște-te unde vrei să mergi, ce drum vrei să urmezi, găsește un loc bun de autostop și ridică degetul! Te vei simți în centrul atenției, dar în scurt timp te vei obișnui cu asta și vei fi mai mult preocupat să oprești o mașină. E posibil, uneori, să aștepți o perioadă până cineva oprește. Acest lucru poate fi din mai multe motive… E un loc bun de autostop? Pot mașinile să oprească fără a bloca traficul? E cumva sărbătoare și toate mașinile sunt pline? Stai calm, fii răbdător, cineva tot va opri.

Nu uita, un semn pe care e scrisă direcția ta și o atitudine de autostopist e regula de bază.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.