Gladiator II, unul dintre filmele de neratat ale anului 2024, aşteptat cu mult interes de publicul larg, dar şi de criticii de specialitate, a fost lansat cu puţin timp în urmă, la mijlocul acestei luni, şi poate fi văzut deja şi în cinematografele din România.
Aşteptările fanilor sunt enorme, având în vedere că filmul “Gladiator” (prima serie), din anul 2000, regizat de Ridley Scott și avându-l în rolul principal pe Russell Crowe, a fost un succes răsunător, atât din punct de vedere comercial, cât și critic.
“Gladiator” (prima serie) a câștigat 5 Premii Oscar, inclusiv pentru “Cel mai bun film” și “Cel mai bun actor” (Russell Crowe), fiind apreciat în mod deosebit pentru scenele de luptă spectaculoase, pentru coloana sonoră memorabilă, compusă de Hans Zimmer și pentru interpretările actoricești puternice. La Premiile Oscar se adaugă patru Premii BAFTA și două “Globuri de Aur”, fiind considerat unul dintre cele mai mari filme istorice realizate vreodată.
În plus, “Gladiator” (prima serie) a revitalizat interesul pentru genul epic istoric și a influențat multe producții cinematografice ale ultimelor două decenii. Reprezentările grandioase ale Romei antice și povestea captivantă au făcut deja din „Gladiator” un clasic al cinematografiei.
Gladiator II – câteva repere
Gladiator II, regizat tot de Ridley Scott, apreciat ca unul dintre cei mai talentaţi şi influenţi regizori contemporani, şi cu un scenariu scris de David Scarpa (cunoscut şi pentru scenariile filmelor “Ziua în care Pământul s-a oprit”, “Toţi banii din lume”, “Napoleon” etc.), urmăreşte povestea lui Lucius ((interpretat de Paul Mescal), care ajunge la Roma și luptă pentru onoare și dreptate în fața unui Imperiu roman condus de lideri tiranici.
Acțiunea are loc la câțiva ani după evenimentele din primul film, în care în centrul atenţiei s-a aflat Maximus Decimus Meridius, un general roman de încredere al împăratului Marcus Aurelius. După ce Marcus Aurelius intenționează să-l numească pe Maximus succesor, trecând peste fiul său, Commodus (interpretat de Joaquin Phoenix), acesta din urmă îl ucide pe împărat și preia tronul. Maximus devine un proscris, iar familia sa este masacrată din ordinul lui Commodus.
Capturat și vândut ca sclav, Maximus devine gladiator, sub conducerea lui Proximo (Oliver Reed) și se remarcă rapid în arenă datorită abilităților sale militare. Ajunge la Colosseumul din Roma, unde luptă pentru a-și câștiga libertatea, dar și pentru a-și răzbuna familia.
În Gladiator II, protagonistul este, aşadar, Lucius, fost moştenitor al Imperiului Roman, fiul lui Maximus și al Lucillei, care, la începutul filmului, trăieşte retras (purtând numele Hanno), în Regatul african al Numidiei, împreună cu soția sa, și care ajunge, de asemenea, gladiator (după ce romanii conduşi de generalul Marcus Acacius îl fac sclav), inspirat de istoria lui Maximus, din Gladiator I, opunându-se puterii împăraţilor Caracalla şi Geta.
Sunt dezvoltate, în Gladiator II, ca şi în prima serie, teme precum onoarea şi loialitatea, corupţia puterii, răzbunarea, sacrificiul personal, în scene spectaculoase, care mizează pe efecte vizuale impresionante, caracteristice filmografiei lui Ridley Scott.
Câtă istorie şi câtă ficţiune în Gladiator II?
Ca şi în prima serie, Galdiator II îmbină istoria cu ficțiunea, preponderentă fiind însă cea de-a doua, nu o relatare istorică fidelă, scopul fiind nu să ofere o lecție de istorie, ci să creeze o poveste captivantă, pe fundalul Romei antice, un decor iconic și dramatic.
Caracalla și Geta, prezenţi ca personaje în film, sunt figuri istorice reale, din secolele al II-lea – al III-lea d. Hr. Ei au fost fiii împăratului Septimius Severus și co-împărați ai Romei, înainte ca primul (Caracalla) să-și asasineze fratele, pentru a deveni singurul conducător. De asemenea, Caracalla, prezentat ca un împărat tiranic, crud şi excesiv, nu ar fi avut în realitate, spun documentele, o personalitate atât de întunecată ca în filmul lui Ridley Scott.
Colosseumul, luptele gladiatorilor și structura politică a Romei antice sunt inspirate din realitate. Filmul prezintă un cadru detaliat al perioadei imperiale, chiar dacă unele elemente sunt exagerate sau modernizate pentru dramă.
Gladiatorii existau, într-adevăr, ca sclavi antrenați pentru a lupta în arene, iar spectacolele lor erau parte din politica de „pâine și circ” a Romei, menită să calmeze masele.
Personajele din dinastia imperială, precum Lucilla, sora lui Commodus, sunt si ele inspirate din figuri istorice reale. Totuși, Lucius, personajul principal din „Gladiator II” (doar un copil în Gladiator I), nu este documentat ca existând în istoria reală. Lucius, protagonistul filmului, este un personaj inventat pentru continuitatea narațiunii din primul film. Relația lui cu Colosseumul și rolul său în succesiunea imperială sunt creații ale scenaristului.
Luptele gladiatorilor și relațiile dintre personaje sunt dramatizate mai degrabă pentru a accentua conflictul și tensiunea, decât pentru a reflecta realitatea. Scenele de acțiune, dialogurile și portretizarea liderilor sunt modernizate pentru a rezona cu audiența contemporană.
Gladiator II – reacţiile criticilor de film
Reacţiile criticilor de film, la scurtă vreme după lansarea Gladiator II, sunt diverse. În timp ce unii laudă amploarea și spectaculozitatea acestei producţii cinematografice, alții consideră că nu reușește să egaleze intensitatea emoțională și complexitatea narativă a Gladiator I.
Awards Watch, care analizează date, reacţii şi face clasamente, predicţii pentru Premiile Oscar, consideră că “Gladiator II este o adevărată epopee și cea mai bună a lui Ridley Scott, din ultimii ani”, având şanse reale la Premiile Oscar 2025.
Revista britanică “Radio Times” observa, într-o recenzie, că, după Gladiator I, seria a doua “pare o continuare întârziată”, mai puţin convingătoare şi că nu reuşeşte să atingă “amploarea emotională” a primului film.
“The Guardian” vede în Gladiator II un fel de “remake” al primei serii, oarecum schematic în abordarea luptei dintre “bine”şi “rău”, dar, se spune in recenzie, “secvenţele de luptă sunt excepţional realizate”, iar BBC nu ezită să sublinieze “ritmul magistral pe care îl au cele mai bune filme ale lui Ridley Scott”, inclusiv Gladiator II.
Performanțele actoricești sunt văzute, de asemenea, diferit, mai ales Paul Mescal (Lucius) și Denzel Washington (Macrinus) fiind subiect de dezbatere privind interpretarea și relevanța lor în contextul istoric al filmului. Mulţi apreciază performanţa actoricească a lui Paul Mescal, pentru că reuşeşte să exprime un idealism potrivit cu un potenţial salvator al Romei.
Coloana sonoră a filmului – aşteptată cu mult interes
Cu mult interes a fost aşteptată şi coloana sonoră a filmului Gladiator II, după performanţa lui Hans Zimmer, din prima serie, care a câştigat şi un Oscar, compozitorul mărturisind că nu se putea întoarce şi pentru Gladiator II, pentru că, probabil, s-ar fi repetat sau i s-ar fi reproşat că nu a reuşit la fel de bine ca prima dată, când muzica sa “a rămas în inimile oamenilor”.
Ca urmare, muzica pentru Gladiator II a fost compusă de Harry Gregson-Williams (care a colaborat în mai multe rânduri cu Hans Zimmer), cunoscut pentru lucrările sale din filme precum “The Chronicles of Narnia”, “The Martian”, “Kingdom of Heaven” (regizat de Ridley Scott) etc.
Gregson-Williams s-a inspirat din tema originală a lui Hans Zimmer, din Gladiator I, integrând elemente emblematice, precum deja celebra melodie „Now We Are Free„, cântată din nou de Lisa Gerrard, dar a creat o abordare muzicală unică și adaptată noilor personaje și povestii.
Compozitorul a folosit o orchestră impresionantă, coruri și instrumente vechi, pentru a evoca atmosfera Romei antice. A colaborat cu artiști internaționali, pentru a înregistra instrumente istorice, precum carnyx-ul celtic sau flauturile grecești, aducând autenticitate și o dimensiune sonoră specifică filmului. În plus, pentru personaje precum Macrinus, interpretat de Denzel Washington, a folosit un violoncel electric, pentru a sublinia natura sa intrigantă și calculată.
Până la urmă, rămâne la latitudinea publicului larg să decidă dacă filmul Gladiator II se ridică la nivelul aşteptărilor şi dacă îi va face pe fani să-si dorească, aşa cum s-a întâmplat după prima serie, o continuare, un posibil Gladiator III.