România frumoasă își dezvăluie secretele oriunde te-ai afla, pe cuprinsul ei. Tot ce ai de făcut este să-i străbați potecile, să-i cotrobăi măruntaiele, să-i descoperi fețele pitite de la șosea și să te lași purtat pe cărări care nu vor întârzia să îți arate tainele lor! Astăzi mergem în Dobrogea, Țara de Foc, cea dogoritoare, țara apelor stătute și papurei în floare!
La numai 65 de kilometri de Constanța se află Histria, o cetate cu un trecut de legendă, astăzi, monument istoric, ce nu ar trebui evitat dacă ajungi pe litoral. Deși este la fel de „bine conservată” ca majoritatea obiectivelor turistice de la noi din țară, Histria încă vorbește despre o istorie clădită acum mai bine de 2000 de ani.
Aflată la numai o oră de mers cu mașina din Constanța, cetatea Histria ascunde și astăzi între ruinele sale, poveștile de la malul mării. Să înceapă lecția de istorie:
După cum ne relatează istoricul Eusebius, colonia greacă Histria a fost fondată în jurul anului 657 i.e.n de către comercianții greci, care doreau să întrețină relații comerciale cu triburile de geto-daci. Grecii aduceau de peste ape podoabe, ulei de măsline, mirodenii și vinuri iar, în schimbul lor, geto-dacii le ofereau piei de animale, miere, grâne sau pește sărat.
În secolul VII î.e.n, Histria cunoaște dezvoltarea templelor unor zeități precum Zeus sau Afrodita. O parte din coloanele acestor temple mai stau mărturie și astăzi în fața turiștilor. Secolul VI i.e.n reprezintă pentru Histria o perioadă de distrugeri, datorită invaziei diferitelor triburi, dar după aceasta, Histria înflorește, intensifică comerțul și bate monedă proprie. La sfârșitul sec. IV î.e.n, alte triburi de sciţi încearcă să cucerească Histria, cu intenția de a se stabili la sudul Dunării. În sec. I e.n. cetatea este cucerită de către Burebista, în urma unor răsturnări de situație, în conflictele greco-romane de la acel moment. După moartea lui Burebista, Histria trece sub stăpânire romană și urmează pentru locuitorii cetății câteva secole de înflorire și dezvoltare economică.
În această perioadă apar străzile pavate cu piatră, conductele de apă și canalizare, edificiile termale, o multitudine de temple romane precum și cartiere pentru oamenii bogați, piețe și magazine. Cu toate că cetatea cunoaște o perioadă destul de lungă de dezvoltare, din punct de vedere militar, lucrurile nu stau însă la fel. Astfel că, din cauza atacurilor triburilor venite dinspre Carpați, locuitorii oraşului restrâng zona urbană la incinta care este vizibilă și astăzi și, în final, o părăsesc. Histria vede din nou, după secole lumina zilei în anul 1914 când este scoasă la iveală de către arheologul și istoricul Vasile Pârvan.
Astăzi, Histria este vizitată de foarte puțini turiști. Muzeul amplasat la intrarea în cetate oferă însă o adevarată lecție de istorie. În muzeu putem admira nu numai piese aparținând cetății; găsim aici obiecte datând încă din secolele XI-IX î.e.n, ceramica tracică din Epoca Fierului, precum și ceramica getică.
Pe un soare torid, pornim pe urmele istoriei, între ruinele cetății. Arcade și edificii termale, conducte de apă, parțial acoperite de pământ, cioburi de ceramică grecească și romană stau peste tot mărturie unor vremuri demult apuse dar, parcă, încă vii. Din pacate, nici acest obiectiv turistic nu este conservat și întreținut după cum ar merita. O mulțime de incinte nu pot fi vizitate așa cum trebuie deoarece pe căile de acces vegetația este într-adevăr la ea acasă, iar tufele de ciulini îți blochează cu totul drumul.
Cu toate acestea, daca te încumeți să te strecori dincolo de ei, descoperi ziduri groase, din pietre de rău, îmbinate cu cărămizi, pentru a le oferi elasticitate și caldură. Este o tehnică des folosită în construcțiile romane din acea vreme. Timpul și nepăsarea autorităților le-au macinat însă. Ici colo, mai zărești câteva zburătoare ce și-au făcut adăpost în aceste ziduri. Și, dacă te încumeți să-ți afunzi degetele în pământul amestecat cu nisip, vei descoperi chiar bucăți de ceramică, unele încă frumos împodobite în stilul grecesc sau roman. Sunt fragmente prea mici pentru a mai putea reconstitui ceva, dar care spun multe despre cultura unor civilizații cu o istorie de mii de ani.
Câteva coloane au rezistat se pare vremurilor și vremii. Sunt încă în picioare, sfidând parcă nepăsarea celor care nu se ocupă așa cum ar trebui de conservarea cetății și care apasă greu pe umerii acesteia. Le vezi însă răsărind de printre ziduri, amintind parcă de ritualuri închinate lui Zeus, de focuri înălțate din vase mari, rotunde și de ofrande proaspete, aduse pentru bunăstarea cetății și a locuitorilor ei.
Timpul parcă se oprește în loc. Histria nu este o cetate pe care să o vizitezi în pas alergător. Cu toate acestea, soarele este de trei sulițe pe cer și secătuiește puterile celui însetat de istorie. Ne mai răcorim însă în valurile ce scaldă și astăzi zidurile Histriei, molcome, adânci, neștiute încă, pe deplin. Lacul Sinoe, adesea confundat cu marea, revarsă povești: despre negoț făcut la malul mării, despre corăbii încărcate de produse, despre frumoasele fete, plecate dincolo de ape, împreună cu voinicii greci. Mai spune povești și despre curajoasele fapte de arme ale localnicilor și ale romanilor. Despre cum a fost cucerită și asediată cetatea și despre cum a știut să reziste totuși în fața vremurilor.
Histria este un loc aparte, din păcate multe prea puțin conservat, restaurat și promovat. Am vrut să te aduc aici, dragă cititorule, unde poveștile stau la tot pasul ascunse între ape și ziduri, tocmai ca să îți arăt, de ce este România mea, frumoasă! Histria îți picură în suflet toate acele vremuri în care se începea scrierea istoriei de la malul mării noastre! Coloniști, negoț de tot felul, vești de peste ape! Așa arăta Histria odinioară. Astăzi, numai ziduri și pietre mai amintesc de frumusețea și bogăția ei trecută. Dar Histria așteaptă. Uscându-se la soare, perpelindu-se vară de vară sub văpăile lui și încremenind în ierni viforoase, de ger și vânturi furioase. Este un loc în care, ori de câte ori vei ajunge, nu-ți va ajunge o singură zi să răscolești fiecare potecă, trasată de ziduri groase, între ape. Este un loc ce vorbește încă, după mai bine de două milenii în care a unit pe țărmurile lui, daci, masageți, romani, greci și câte alte neamuri…
NB: Fotografiile aparţin autorului şi nu pot fi preluate decât cu acordul scris al acestuia!
