Prima mea întâlnire cu Sibiul a avut loc acum mulţi ani, înainte ca acesta să devină Capitală Europeană a Culturii. Îmi amintesc vag centrul oraşului, însă în rest nu am rămas cu alte detalii, mai ales că am stat şi foarte puţin. Oricum, ţin minte că am nimerit fix într-o perioadă când aveau loc lucrări de reabilitare mai peste tot, astfel că priveliştea nu era tocmai una plăcută.

După anul de graţie 2007, când Sibiul a devenit popular, o destinaţie de vacanţă foarte apreciată, lăudată inclusiv prin presa străină, mi-a încolţit în suflet dorinţa de a revedea acest oraş, îmbrăcat acum în straie noi. Aşa că acum doi ani, prin vară, am profitat de un weekend liber pentru a face o nouă vizită Sibiului, de data asta înarmată cu un aparat de fotografiat şi mult chef de plimbare, gata să cercetez fiecare colţ, ca să descopăr noi comori urbane uimitoare.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Drumul cu trenul a fost lung şi cam plictisitor, însă am uitat de toate nemulţumirile când am ajuns la destinaţie. Am optat pentru cazare la o pensiune micuţă, aflată destul de aproape de centru, dar şi de gară. Cu rucsacul în spate, am mers pe străzi pietruite, mărginite de case de-o şchioapă, într-o atmosferă de pace totală. Nu tu claxoane, maşini bară la bară, aglomeraţie sau agitaţie. Nu ştiu dacă liniştea se datora faptului că era vineri seara sau aşa trăieşte oraşul de obicei, însă intimitatea clădirilor mici m-a liniştit şi mi-a dat o senzaţie tare plăcută.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

După ce m-am instalat la pensiune, am pornit spre inima oraşului, gata să fac cunoştinţă cu centrul vechi. N-am avut nevoie de hartă sau îndrumare, ci m-am lăsat ghidată de intuiţie şi dorul de hoinărit, mergând la întâmplare pe care stradă mă atrăgea mai tare. Într-un final, am ajuns în Piaţa Mare a oraşului, care la acea oră fremăta de lume, iar terasele sale erau pline ochi. Am găsit într-un final o masă liberă şi am luat o cină târzie, ascultând murmurul pieţei. Am pornit apoi într-o scurtă plimbare de „recunoaştere”, ca să mă familiarizez cu atmosfera, însă m-a ajuns oboseala de pe drum, aşa că m-am retras la culcare destul de curând.

A doua zi m-am trezit dis-de-dimineaţă, dornică să văd cât mai multe. Am tras draperiile şi am zărit în faţa mea un şir de case cu acoperişurile jucăuşe, peste care razele soarelui se rostogoleau vesele. M-am îndreptat spre centru, cu gândul de a începe de acolo exploratul.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Piaţa Mare reprezintă inima Sibiului, iar prima menţionare a acesteia datează din anul 1411, când servea drept piaţă de cereale. Din secolul al XVI-lea a devenit centrul cetăţii, locul unde aveau loc adunări şi alte evenimente ale comunităţii. Acest rol de nucleu şi l-a păstrat până în prezent, deşi de-a lungul timpului a trecut prin diferite schimbări. În anul 1948, în centrul pieţei a fost amenajat un parc, desfiinţat apoi în anii 1980. Spaţiul a renăscut în anul 2005, când piaţa a trecut prin lucrări complexe de renovare şi a fost refăcută în spiritul medieval al oraşului.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Piaţa este delimitată de o serie de construcţii istorice, cum ar fi Casa Lutsch, Casa Haller, Casa Hecht etc. Se remarcă sediul Primăriei, o clădire frumoasă construită în stil Art Nouveau, având alături Biserica Romano-Catolică, ce datează din secolul al XVIII-lea. După ce am dat o raită şi am observat clădirile din piaţă de la înălţimea solului, m-am îndreptat spre Turnul Sfatului, de unde auzisem că poţi să admiri întreg centrul vechi. Şi cum sunt mare iubitoare de privelişti la înălţime, nu puteam să ratez o astfel de ocazie.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Turnul Sfatului a fost construit în secolul al XII-lea, având la început rol de apărare. Ulterior, a avut multiple întrebuinţări, fiind folosit ca turn de poartă, depozit de cereale, punct de observare a incendiilor sau chiar închisoare. Construcţia are şapte etaje şi este susţinută de contraforturi care se retrag în trepte. Pe sub turn, trece un pasaj cu boltă, care face legătura între Piaţa Mică şi Piaţa Mare.

M-am mirat să aflu că biletul de acces în turn costă doar 2 lei, adică nici 50 de cenţi, având în vedere că în alte ţări am plătit vreo câţiva euro pentru a urca în diferite turnuri. La unul dintre etaje am găsit şi o machetă cu Piaţa Mică şi clădirile din jur, foarte bine realizată. La nivelul al patrulea se află mecanismul ceasului, care are cadrane pe toate cele patru laturi ale turnului. Primul orologiu al turnului datează de la finalul secolului al XVI-lea, acesta fiind înlocuit în anii 1900 cu un mecansim modern.

Citește și:  Mănăstirea Franciscană Baia de Criș

Am continuat să urc pe scara îngustă în spirală până când am ajuns la etajul al şaptelea, de unde se văd minunat pieţele principale şi acoperişurile roşcate ale Sibiului. Am privit prin geamurile turnului şi nu mi-a venit să cred cât de energic este jocul de forme şi culori, cu ţigle şi hornuri ţâşnind spre cerul senin. Am fost fascinată de clădirile cu înfăţişare medievală din Piaţa Mică şi acoperişurile lor ţuguiate, înşirate la poalele catedralei evanghelice alături de terasele acoperite de umbreluţe. De cealaltă parte, în Piaţa Mare domnea liniştea, căci pregătirile pentru serile de film TIFF încă nu începuseră. Am observat şi câteva blocuri moderne care îşi proiectau siluetele la orizont, însă nu făceau notă discordantă cu restul piesajului.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Coborând din turn, cu mulţumirea că am mai bifat o panoramă, m-am îndreptat spre Muzeul Brukenthal, din dorinţa de a-l admira mai de aproape. Instituţia poartă numele baronului Samuel von Brukenthal (1721 – 1803), ale cărui colecţii de artă au stat la baza înfiinţării muzeului. Acesta a ocupat mai multe funcţii publice în cadrul statului austriac şi a locuit o perioadă la Viena. Colecţia sa a luat naştere în perioada 1759 -1774, când era formată dintr-o pinacotecă, un cabinet de stampe, o bibliotecă şi o colecţie numismatică. Ca Guvernator al Transilvaniei între 1777 şi 1787, Samuel von Brukenthal a construit la Sibiu o clădire inspirată de palatele vieneze, în stil baroc târziu – Palatul Brukenthal. Neavând urmaşi direcţi, baronul a lăsat moştenire întregul său patrimoniul unei rude, cu menţiunea ca în cazul stingerii familiei, averea să fie preluată de Biserica Evanghelică, iar palatul să fie transformat în muzeu, ceea ce s-a întâmplat în anul 1817. Ulterior, muzeul şi-a extins colecţia prin diferite achiziţii, mai ales din universul cultural săsesc.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Nu mi-am propus să vizitez muzeul, însă am intrat să mă plimb în curtea sa interioară, amenajată cu bănci şi vegetaţie, unde am descoperit un motan poznaş tolănit delicios la umbră, ca o vedetă în aşteptarea fanilor.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Am ieşit din mica grădină şi am trecut pe sub Turnul Sfatului spre Piaţa Mică, atentă la fiecare detaliu din jur. Mi-a atras atenţia maşinuţa roşie parcată în piaţă, o apariţie cochetă. De fapt, se afla acolo pe post de panou publicitar, căci făcea reclamă la un restaurant. Cât m-am plimbat eu prin piaţă, cu ochii la clădirile din jur, am văzut o mulţime de persoane fotografiindu-se alături de ea, ca şi cum ar fi fost cine ştie ce atracţie turistică.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

M-am lăsat hipnotizată de casele cu ochi, având acoperişurile marcate din loc în loc de mici ferestre care te scrutează în permanenţă cu o curiozitate vie.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Am păşit apoi pe Podul Minciunilor, împodobit cu flori colorate şi având în cele patru colţuri câte un felinar. Construit în anul 1859, podul este decorat cu rozete, motive vegetale, geometrice şi alte elemente de inspiraţie gotică. Acesta face legătura între Piaţa Mică şi Piaţa Huet, fiind cel mai vechi pod din fontă aflat în uz de pe teritoriul României. De numele său se leagă mai multe legende. Se spune că podul avea puteri magice şi scârţâia la cea mai mică minciună, iar la cele mai mari chiar se prăbuşea. De asemenea, aici erau pedepsiţi negustorii care minţeau cu privire la marfa lor, ei fiind aruncaţi de pe pod pentru a nu mai înşela oamenii. Din fericire, înălţimea podului nu este foarte mare, aşa că probabil scăpau doar cu o sperietură zdravănă.

Revenind în zilele noastre, se pare că tinerii îndrăgostiţi au vrut să-şi lase şi aici urmele iubirii, sub forma celebrelor lacăte aninate de balustrada podului, însă Primăria a luat măsuri pentru ca acestea să fie îndepărtate periodic, astfel încât să nu afecteze structura metalică şi să pună în pericol siguranţa turiştilor. Precedentul există: Pont des Arts, podul Îndrăgostiţilor din Paris, a cedat sub greutatea iubirii, fiind distrus de lacătele adunate pe el de-a lungul timpului de perechile de îndrăgostiţi.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

N-am spus nicio minciună pe pod, aşa că am trecut mai departe în siguranţă şi am ajuns în Piaţa Huet, unde am fost încântată să descopăr câteva clădiri colorate în portocaliu şi roşu. Nuanţele nu erau însă stridente, ci se potriveau perfect cu restul culorilor urbane. Alături se află şi un centru de informare turistică, de unde am cumpărat câteva vederi, care şi-au luat apoi zborul spre oameni dragi.

(VA URMA)

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.