Interpretarea viselor este un subiect controversat, prezentat de literatura de specialitate ca avand mai multe caracteristici contradictorii, ce, de cele mai multe ori, creeaza confuzie in randul oamenilor ce-si doresc sa afle ce substrat au visele lor. De pilda, visele sunt interpretate in functie de momentul in care au loc, in functie de temerile prezentului etc., insa aceasta regula nu reprezinta chiar o garantie a faptului ca sunt interpretate corect, desigur, pastrand proprietatea termenilor din acest domeniu. Cu toate acestea, oamenii au devenit din ce in ce mai interesati de semnificatia pe care visele lor le pot avea. Oricum, de retinut este ca interpretarea viselor nu trebuie sa va deturneze activitatile, indiferent care va sunt preocuparile, ingrijorarile si, mai ales, visele.

Vorbim de vise, desi de cele mai multe ori nu suntem capabili sa ne amintim cu exactitate ce am visat. Stim, spre exemplu, ca visul a fost motivul pentru care ne-am trezit, dar nu putem concepe in minte ce anume am visat. Abia apoi, poate pe parcursul acelei zile, ne vom aminti. Insa e posibil ca imaginile sa nu mai reapara in minte si, ulterior, avem puternica impresia ca am mai trait anumite momente – deja vu.

Un neuropsihiatru important care s-a ocupat indeaproape de interpretarea viselor a fost Sigmund Freud, nascut pe 6 mai 1856, la Freiberg, in Moravia, nu departe de granita cu Polonia, si-anume pe teritoriul Cehiei de astazi. Acesta a urmat teoria conform careia visul ar fi un “paznic al noptii”, nicidecum un factor ce ar disturba somnul. Ca psihanalist, Freud a cautat visele obscure, neinteligibile cu semnificatii dificil de gasit pentru oamenii de rand. De fapt, majoritatea viselor de acest fel isi au radacina in subconstientul uman, de cele mai multe ori, fiind declansate de temerile multiple. Ideile omului ajung sa se transforme in vise, spune Freud, in acest caz, manifestandu-se si dorintele ascunse care actioneaza din subconstient.

foto: moniquespassions.com
foto: moniquespassions.com

Cartile specializate in interpretarea viselor mentioneaza ca nu toate visele au o semnificatie de sine statatoare, nu toate pot reprezenta ceva in cadrul personal si real al omului. In general, materialele de gen prezinta doar visele care ar putea avea relevanta in viata de zi cu zi. Se ofera chiar si informatii referitoare la semnificatia viselor in fiecare moment al somnului. Visele de la inceputul somnului sunt declansate de faptul ca organismul inca nu s-a relaxat complet, probleme curente inca mai persista in minte.

Chiar si asa, in acest moment al somnului, visele care ar putea avea o semnificatie sunt cele clare si puternice. Visele dinspre dimineata sunt cam la fel ca cele de la inceputul somnului. Motivul invocat este ca lumina poate cauza anumite vise, gandul ca urmeaza sa faceti ceva important, ca va asteapta o zi dificila etc. In schimb, cele mai relevante vise sunt cele din timpul noptii, declansate intre orele 1 si 5 dimineata. Relevante si interesante sunt si visele din somnul scurt de dupaamiaza. Totusi, interpretarea viselor releva latura personalitatii umane.

Nu trebuie omis nici aspectul laturii opuse, prezenta in visele noastre. Spre exemplu, daca unei persoane ii este teama de paianjeni, si-i viseaza fara sa-i mai fie frica inseamna ca isi poate invinge teama, sau daca un om necasatorit viseaza ca se casatoreste arata dorinta nesupusa ratiunii de a forma o familie. Asa cum si Freud a sugerat, visele pot fi un mijloc de autocunoastere si, in acelasi timp, de patrundere in adancul gandurilor.

foto: annawrites.com
foto: annawrites.com

De pilda, daca visati un porumbel inseamna ca veti fi fericit in ziua urmatoare, lucru inteles, de altfel. Insa situatia se complica daca visati o puscarie, ceea ce indica faptul veti avea parte de multa fericire in casa si succes in afaceri. Majoritatea interpretarilor sunt stranii, de unde si controversele. Ganditi-va ca visati un macelar care taie o halca imensa de carne si sangele curge, intr-un rau tulbure, pe picioarele si bratele lui. Acest vis, desi v-ati trezit asudand, ar trebui sa va bucure, caci inseamna ca va veti intalni cu cineva pe care nu l-ati mai vazut demult. Insa conteaza cu cine. Indicat ar fi sa va ganditi daca nu cumva cunoasteti un macelar nebun care obisnuieste sa confunde porcul cu omul. Daca nu, ar trebui sa stati linistiti. Totusi, motive de ingrijorare nu exista.

Interpretarea viselor trebuie privita ca pe o alternativa. Daca treceti printr-o perioada searbada, lipsita de evenimente, temeri etc., nu trebuie sa va impacientati, desi se spune ca visele pot fi o modalitate de a afla viitorul. Oricum, visele va releva dorintele ascunse sau nu, temerile la care va ganditi constant. Stim, oamenii se gandesc constant la bani, insa nu se stie cat de constante sunt visele cu bani. Ceea ce conteaza, de fapt, este ce anume visati ca faceti cu banii. Doar sa nu visati ca ii dati ca e semn rau, veti avea parte de suparari mari. De parca atunci cand oamenii nu dorm si dau din bani nu se supara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.