Ceva interesant prin Londra?
Odată ajuns la destinație, am decis să nu pierd prea mult timp aiurea și să-mi găsesc rapid un job cu ajutorul căruia să strâng 600 de lire, bani necesari pentru a mă înscrie la cursurile de scuba diving. Bunii mei prieteni care urmau să mă cazeze pentru următoarele câteva luni, mi-au făcut un tur al pieței de joburi, iar în doar două zile eram un mândru dog walker pentru o firmă din nordul Londrei.
Care era rutina ta de zi cu zi din Londra?
Mă trezeam, făceam un duș, găteam ceva pentru micul dejun sau, dacă aveam noroc, scăpam de gătit, în caz că mai rămânea ceva mancare din grătarele pe care le făceam mai în fiecare seară. Micul dejun era întotdeauna acompaniat de o bere neagră. După ce mâncam, puneam hainele de jocă pe mine și mergeam două stații cu metroul până la prima casă de unde luam un pui de Labrador. Nu avea mai mult de șase luni și era preferatul meu. Din păcate, nu apucam să mă plimb cu el mai mult de 30 de minute, căci până la sfârșitul străzii de care mă ocupam eu, aveam în ambele mâni lesele a nouă câini. O sanie pe role ar fi fost distractivă. În mod normal, trebuia să plimb câinii separat: masculii cu masculii, iar femelele cu femelele. Eu, o persoană importantă și cu foarte puțin timp liber, nu am respectat această regulă și îi plimbam pe toți în același timp. În scurt timp, una dintre cățele era însărcinată. Cam asta a fost cariera mea de dog walker britanic…
După ce ți-ai pătat CV-ul de dog walker, ți-ai mai căutat ceva de lucru? Totuși, aveai nevoie de 600 de lire pentru cursuri…
Nu prea am mai căutat. A urmat o perioadă în care mergeam prin barurile londoneze. Sunt foarte diferite de ale noastre și mă atrăgeau într-un fel. Așa l-am cunoscut pe Kiwi, un backpacker din Noua Zeeleandă. Acesta mi-a povestit despre cele mai frumoase locuri prin care a călătorit el. Majoritatea destinațiilor erau de scuba diving și așa am ajuns să-l interoghez ore în șir despre tot ce ține de scufundări. La rândul meu, i-am povestit despre toată aventura mea și încotro mă îndrept. Fiind o persoană foarte ok, mi-a propus să călătorim împreună spre Belfast. Acolo, avea el niște prieteni instructori de scuba diving care m-ar fi putut ajuta să fac cursurile. Peste doar câteva ore, eram amândoi cu rucsacurile în spate și ne îndreptam spre Irlanda. Aveam doar 300 de lire în buzunar.
În sfârșit, urma să faci cursurile de scafandru. În Belfast a fost totul cum ți-ai propus?
În aproximativ 12 ore am ajuns în Belfast. Ne-am cazat la un hostel situat în zona centrală a orașului, după care am început turul local al pub-urilor irlandeze.
Mahmureala de a doua zi a fost groaznică. Cine ar fi crezut că te poți îmbăta cu cafea. În plus, toată ziua mi-am petrecut-o ascultând sfaturi despre cum ar trebuie să călătorim, de la o tipă din Australia care își petrecuse ultimele șase luni pe canapeaua din holul hostelului. Kiwi i-a zis direct:
”Ești ipocrită! Ia-ți măcar șosete de același fel!”.
Supărată, aceasta și-a făcut un mic dejun bogat ca pentru ora 17:00 și s-a retras înapoi pe canapeaua ce o acaparese cu șase luni în urmă, deși era destinată tuturor clienților. Spre seară, aproape toți cei cazați la acel hostel ne-am pus să ne uităm la filmul Machete, un film cu un umor mai deosebit și puțin sânge pe ici, pe colo. Întoarsă de la o pizzerie, australianca a intrat în stare de șoc când a văzut canapeaua ei ocupată de restul clienților. Neștiind cum să scape de noi, a început să îndruge tot felul de porcării despre cât de prost e filmul la care ne uităm și că, dacă nu plecăm, ea se duce la ea în cameră. Eram determinați să o terorizăm, așa că a plecat în cameră. Drept răsplată am primit câte o bere de la recepționist care ne-a spus:
”Nu credeam că voi mai vedea vreodată ridicată de acolo. Savurați această bere, meritați!”
În dimineața următoare, ne-am îndreptat către bazinul de înot unde se desfășurau prietenii instructori ai lui Kiwi. După două pint-uri, trei cafele irlandeze și un hot dog, am ajuns la destinație, puțin amețit, ce-i drept! Ajuns acolo, am făcut cunoștință cu doi instructori de scuba diving. Am băut câte un pahar de whisky, am povestit, am râs, totul bine și frumos, până când aud:
”Ok, hai să punem un echipament pe tine să vedem cât ești de confortabil în apă.”
”Păi.. nu știu să înot..”
A urmat o pauză de câteva secunde cu priviri confuze și cam pline de nedumerire.
”Cum adică nu știi să înoți?” m-a întrebat Kiwi.
”Păi nu ți-am spus că nu știu? De ce crezi că vreau să mă fac scafandru?”
”Înotatul și scufundatul sunt două lucruri diferite, boule!”
”Ei da.. păi nu tot în apă stai?”
Înțelegând perfect cum stă treaba cu mine, unul dintre instructori a spus că m-aș putea întoarce la bazin cu Kiwi oricând doresc dacă acesta este dispus să mă învețe să înot. După cinci zile în care am înghițit mai toată apa din bazine, eram gata să mă apuc de cursuri. Odată văzut cu echipamentul în spate, eram de neoprit. După încă doar două zile de birocrație, puțini bănuți puși în buzunarele instructurilor, eram scafandru licențiat. Drept răsplată, un an mai târziu, l-am invitat pe Kiwi în Suceava pentru a petrece împreună Festivalul de Artă Medievală Ștefan cel Mare.
Ți-ai îndeplinit visul. Ce ai facut după?
Da, eram scafandru licențiat, dar nu prea era de făcut nimic interesant în Irlanda, deoarece Marea Irlandeză nu este așa primitoare. Să nu mai vorbim nici despre faptul că portofelul meu se făcea din ce în ce mai subțire. Kiwi mi-a recomandat să strâng în jur de 1000 – 2000 de lire și să plec în Sud-Estul Asiei. Ciudat că nu mi-a venit ideea asta, doar îmi plăcea Thailanda. Am stat câteva zile să găsesc un job. Nu aveam niciun fel de pretenții, oricum aveam să-mi petrec următoarele șase luni în paradis. Până la urmă, am găsit un job ce părea să fie interesant: culegător de mere. Am luat legătura cu proprietarul livezii care a spus să vin oricând doresc.
”Cât de greu putea fi?”
După o carieră eșuată de dog walker, te-ai făcut culegător de mere cu licență de scafandru.
Exact așa s-a întâmplat… doar că în Irlanda nu era atât de interesant să fii scafandru. Mi-am făcut băgăjelul, mi-am luat rămas bun de la Kiwi și m-am urcat în primul autobuz spre County Armagh, zonă renumită pentru livezile de mere. Soția proprietarului a venit și m-a luat cu mașina de la autobuz și m-a dus în locul unde aveam să-mi petrec următoarele două săptămâni. Acolo am făcut cunoștință cu ”șeful” meu. Împreună, formau un cuplu foarte frumos. Ce îi strica era mama acestuia. O femeie care se ocupa de ”acomodarea” muncitorilor. Zgărcită rău! Dacă menopauza ar avea o mascotă, ea ar fi aia.
Gavin, proprietarul, mi-a spus să las echipamentul foto și celelalte bagaje la el acasă pentru a fi în siguranță. După ce am intrat în locul unde trebuia să dorm următoarele două săptămâni, am înțeles de ce își făcea griji în privința bagajelor mele.
Ce era atât de rău la locul în care urma să dormi?
Era un fel de hală, un fost grajd sau ceva. Chiar nu știu cu ce să-l compar. Erau vreo 20 de paturi normale și încă vreo 10 supraetajate. Unele dintre ele aveau un dulap sau o noptieră. Gavin mi-a spus să-mi aleg locul unde vreau să dorm. Era conștient de condițiile urâte de acolo, dar nu plăteam mai mult de două lire pe noapte. Perfect pentru a strânge banii necesari pentru a pleca în Thailanda. De atlfel, Gavin mi-a spus că nu se aștepta să vadă un om ca mine care să vrea să lucreze pentru el, majoritatea muncitorilor de acolo erau oameni necăjiți, săraci, foști alcoolici sau persoane fără case.
Rămas singur în grajd, m-am pus pe făcut modificări pe aoclo de capul meu, iar în doar 30 de minute aveam în capătul încăperii două paturi lipite unul de celălalt ce formau un king size bed. De o parte și de cealaltă a patului, am așezat câte o noptieră, iar în partea dreaptă aveam și un dulap. Deja se simțea că am trecut eu pe acolo. Gavin cu restul muncitorilor se uitau la mine foarte amuzați de patul meu regal. Intențioam să mă simt bine, nu?
Cum te-ai înțeles cu jobul, în general?
Singurul lucru deranjant acolo era mama lui Gavin. Femeia aceasta avea reguli scrise și lipite peste tot. De exemplu, bucătăria era într-o altă clădire, iar în interior, pe ușa fiecărui dulap, erau lipte hârtii cu tot felul de reguli. Chiar și întrerupătoarele de lumină erau marcate cu bilețele de genul:
”Turn off the lights, electricity is very expensive în Ireland.”
De asemenea, la ora 22:00, se închidea bucătăria. În cazul în care găteai și era ora 21:55, venea și te privea timp de cinci minute până la ora 22:00, după care te scotea cu forța din bucătărie. Nu conta daca nu ai terminat de mâncat sau de gătit. Stingea tot și te scotea afară. Nu puteai sta la discuție cu ea.
Cabinele de duș erau duse la extrem: robinete super high tech cu leduri și display de temperatură montate în niște bazine făcute din ciment, de un muncitor din lumea a treia. Șlapii erau obligatorii la duș. În cazul în care trebuia să-ți speli hainele, aveai voie doar o dată pe săptămână și trebuia să împarți mașina de spălat cu cineva. Nu puteai să-ți speli hainele singur. Mama lu Gavin stătea lângă tine și te verifica chilot cu chilot. După ce dădea start la mașină, închidea bucătăria unde era mașina și nu o deschidea până nu se oprea mașina.
În ceea ce privește jobul, acesta era foarte lejer pentru mine. Spre deosebire de ceilalți care se străduiau să strângă minim 20 de lăzi cu mere pe zi, dacă făceam 7-8 lăzi pe zi, era super. Fiind plătit 7 lire pe ladă, 50 de lire pe zi era mai mult decât suficient. Chiria era doar două lire. Toată ziua nu făceam decât să strâng merele într-un coș și apoi să-l descarc în lăzile așezate prin livadă. În scurt timp, am început să mă plictisesc groaznic. De faptul că mama lui Gavin devenea tot mai enervantă nu mai zic nimic. Am decis să plec după doar două săptămâni.
Era joi și trebuia să plec vineri seară, dar am rămas o noapte în plus să-mi iau rămas bun de la ”gazda” mea și de la Gavin. Dimineața, când se adunau toți pe afară, apar și eu și merg spre bătrână ca să-i mulțumesc pentru ”tot”. Ea răspunde:
”You stayed one more night. Gavin, did he paid?”
Evident, Gavin, puțin rușinat, se uită la mine, apoi la ea și spune că nu.
”You own me 2 pounds!” mi-a zis baba. Îi dau 5 lire. Îmi spune să aștept că îmi aduce restul. Fiind în stare de șoc, i-am zis să păstreze ea restul că se pare că are mai multă nevoie de el. A fost singura dată când am văzut-o zâmbind.
”See, Gavin? I told you, you don’t need to pay him that much…”
Nu mai aveam de gând să mai stau o secundă în jurul acelei femei, asă că mi-am luat rucsacul în spate și am plecat spre aeroport. Destinația Antalya!
După Antalya ce ai mai făcut?
Am stat trei luni în Antalya. Într-un final, m-am plictisit și de Antalya și m-am întors acasă, în Suceava.
Pe bune? Și atunci, în Suceava cât ți-a luat să te plictisești?
După doar cinci zile, deja plănuiam o următoare expediție. De data asta, intenționam să ajung cu autostopul în capul Europei. Cercul Arctic.
