Este destul de greu să scrii despre un oraş, căci atât de multe lucruri, trăiri şi sentimente îl compun, încât nu le poţi descrie pe toate fără a părea subiectiv. Eu una nu am să mă abat de la scrierea subiectivă în ceea ce privește următoarele rânduri pe care le dedic oraşului Târgovişte, iar subiectivitatea mea vine de la faptul că oraşul a reuşit să trezească-n mine acel sentiment de încântare de care ai parte doar când eşti copil.

Am ajuns aici pentru prima oară într-o seară de toamnă. Nu am stat mai mult de câteva ore, aşa că nu am reuşit să mă prind exact cum stă treabă cu acest oraş. Eram nerăbdătoare să revin, iar acest lucru s-a întâmplat fix în prima zi din primăvară a acestui an. Am plănuit plecarea la Târgovişte cu săptămâni înainte. Urma să stau la o foarte bună prietenă în cămin, iar ea urma să mă plimbe peste tot în aceea zi. Eu îmi doream tare mult să vizitez Turnul Chindei, pasionată fiind de istorie şi de tot ce ţine de medieval. Îmi doream să trăiesc pe pielea mea sentimentul reîntoarcerii în timp şi speram să nu fiu dezamăgită de ce urma să descopăr acolo.

A venit şi ziua de 1 martie şi am plecat cu microbuzul spre Târgovişte. Cum nicăieri nu plec fără mp3 player şi o pereche de căşti şi acum m-am asigurat că voi avea cele trebuitoare unui drum mai lung. Mergeam deja de vreo 20 de minute şi începeam să mă plictisesc de văzut văcuţe pe marginea drumului, aşa că-mi pornesc muzica. Şi ce a urmat a fost destul de amuzant, iar dacă nu eram într-un mijloc de transport în comun, cu oamenii care se uitau ciudat la mine, cred că aş fi râs şi mai tare: cum a început să-mi cânte muzica, femeia mai în vârstă ce ocupa locul de lângă mine a tresărit şi şi-a făcut cruce. Asta a făcut drumul de o oră şi jumătate până la Târgovişte mult mai  amuzant. O vedeam mereu pe aceasta cum făcea ochii mari, ori de cât ori schimbam melodia. Oricum, nici drumul de la Târgovişte înapoi spre casă nu a fost lipsit de evenimente amuzante, evenimente pe care am să le povestesc când le va veni rândul.

În Târgovişte, prietena care urma să se procopsească cu mine pentru 24 de ore mă aştepta conştiincioasă la autogară. Afară era destul de frig, dar ea tot a reuşit să mă întâmpine cu cel mai mare zâmbet pe care-l poate avea o roşcată. Eram fericită că am reuşit să mă reîntorc acolo şi că, acum, aveam timp şi să umblu dintr-un colţ în altul al oraşului. Cum era 1 martie, peste tot era agitaţie, peste tot erau zambile şi standuri cu mărţişoare şi bărbaţi cu braţele pline de flori. Lumea căuta flori, iar eu căutam să ajung mai repede să vizitez ce-mi doream. Normal că nu am scăpat până ce draga mea prietenă nu m-a îndopat cu mâncare ca pe un curcan în ajun de Ziua Recunoştinţei.

Curtea Domnească

Şi-n sfârşit, am plecat şi la plimbarea pe care o aşteptam încă de când am plecat din Bucureşti. De unde stătea prietena mea, am plecat pe jos spre Complexul Naţional Muzeal Curtea Domnească. Ajunse la intrare, ne cumpărăm biletele de intrare şi-o las pe a mea prietenă să facă onorurile de gazdă şi să mă conducă spre ce aveam de vizitat. Încă de cum am făcut primii paşi în incita complexului muzeal, am reuşit să văd ceea ce aşteptam, și-anume, Turnul Chindei. Soarele începea şi el să-şi facă simţită prezenţă şi parcă totul era transpus sub o peliculă a timpului pierdut, pe care dacă reuşeai să o înlături, te ajuta să reintri în acea atmosferă medievală pe care o căutam. Toată atmosfera a fost însă stricată când am observat şi „micile” recondiţionări pe care restauratorii au crezut de cuvinţă că e bine să le-aducă. Deasupra ruinelor au pus sticlă, care faceă totul să pară ca un solar în care bunica creştea roşii, iar pe jos au pus gresie, care mă făcea să mă întreb cât de frumos aş aluneca dacă n-aş fi atentă. De asemenea, au amplasat anumite schele de metal care să faciliteze deplasarea, dar care tăiau din farmecul locului şi care se potriveau acolo mai ceva ca nuca-n perete. Am trecut peste toate astea şi-am ajuns în faţa turnului. Am stat câteva secunde în faţa lui şi tot ce am făcut, a fost să-l privesc.  Am început să urc scările din turn şi-n câteva minute am fost sus unde totul a fost răsplătit. Chiar dacă vedeam, în continuare, sticla şi schelele de metal, vedeam şi toate ruinele Palatului Domnesc, vedeam şi Biserica, vedeam tot ceea ce-mi dorisem să văd. Era frumos, iar eu eram fericită că pot vedea asta. Mi-am petrecut, acolo sus, câteva minute bune, timp în care tot ce am făcut a fost să admir, să mă bucur, să zâmbesc şi să fac câteva poze. La coborâre, parcă scările se înmulţiseră, dar asta cred că se datora faptului că atunci când ajungeam jos, ştiam că nu mă mai aştepta ceva la fel de frumos de văzut.

Citește și:  Maramureș, istoria lemnului II

Curtea Domnească

După vizitarea Curţii Domneşti, am plecat la o plimbare liniştită prin parc. Nu am înţeles nici acum ce ar face cineva cu un cap de domnitor, căci unele statuete ale domnitorilor Ţării Româneşti erau lipsite de cap. Poate cei care şi le-au însuşit au reuşit, într-un mod miraculos, să le micşoreze şi să le poarte pe post de breloc, căci altfel nu-mi explic.

Curtea Domnească

Seara s-a terminat cu un concert susţinut de o trupă ce-şi are originea tot în acest oraş, iar altă modalitate de încheiere chiar că nu mi-aş fi dorit. A doua zi, am plecat înapoi spre Bucureşti şi după cum a spus, nici acest drum nu a fost lipsit de evenimente amuzante. Microbuzul cu care urma să plec era foarte aglomerat, mai era un singur loc liber şi ăsta era fix în spate, lângă patru băieţi. Am reuşit cumva să ajung la locul liber şi să-mi ocup spaţiul destinat călătoriei. Microbuzul a plecat, eu mi-am dat drumul la muzică şi totul decurgea relativ bine, până aproape de Bucureşti, când tipul de lână mine mi-a întins telefonul lui şi m-a rugat să citesc ce mi-a scris. Buimăcită, am reuşit să desluşesc ce scria: tipul se pare că a rămăs plăcut impresionat de ce parfum purtam eu şi mă ruga, într-un mod politicos, să-i spun cum se numeşte parfumul. Îi scriu răspunsul, iar el îmi mulţumeşte şi după coboară. Ajuns afară din microbuz, s-a întors spre mine şi mi-a făcut cu mână. Amuzantă treabă cumva, căci până atunci nu mă prea întrebaseră necunoscuţii ce parfum port.

 

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.