Becul Bunsen/arzatorul Bunsen (Bunsen burner) este un aparat de laborator, destinat sa produca o flacara deschisa, utila pentru a incalzi sau pentru a arde diferite substante, pentru a steriliza anumite obiecte. Pentru functionarea becului Bunsen, gazul iese printr-un tub metalic, aspirand oxigen. Aerul este lasat sa patrunda (pentru a se amesteca cu gazul) prin niste mici orificii reglabile, plasate la nivelul tubului vertical.

becul bunsen

O deschidere reglabila face posibila modificarea volumului amestecului de gaz si aer, pana la obtinerea unui raport ideal pentru ardere, iar orificiul din varful tubului asigura difuzarea uniforma a gazului si impiedica intoarcerea flacarii spre interior. Gazele folosite sunt, de regula, metanul, butanul sau propanul.

Daca in becul Bunsen se arde numai gazul (fara aer), atunci arderea este incompleta, flacara obtinuta (numita “flacara de difuziune”) este de culoare galbena, iar temperatura dezvoltata nu depaseste 800 grade Celsius. In cazul arderii amestecului de gaz si aer, arderea este completa, flacara este continua, de culoare albastruie, sau incolora (in lumina soarelui), nu emite fum. Aprinderea amestecului poate dezvolta o temperatura de peste 1500 grade Celsius.

Portretul lui Robert Wilhelm Bunsen, Foto: en.wikipedia.org

Denumirea acestui arzator – becul Bunsen – face referire la numele chimistului german Robert Wilhelm Bunsen, cel care a descoperit (impreuna cu fizicianul Gustav Robert Kirchhoff) metoda analizei spectrale, cu aplicatii, astazi, in aproape toate domeniile stiintei, cercetarii si practicii. De fapt, denumirea indica doar contributia lui Bunsen si a asistentului sau, Peter Desaga, la perfectionarea acestui arzator, inventat, cu cativa ani mai devreme de fizicianul englez Michael Faraday, cunoscut pentru descoperirile sale in domeniul electromagnetismului.

Citește și:  Generalitati despre alunele de padure

Bunsen si Kirchhoff au folosit becul Bunsen, initial, pentru a incalzi diverse substante chimice de laborator, constatand ca atunci cand sarurile erau evaporate in flacara, ele emiteau o anumita lumina si puteau fi separate, utilizand o prisma. De aici nu a mai fost decat un pas pana cand cei doi savanti au descoperit nu numai combinatiile de culoare din spectrul substantelor care se evapora, cand sunt incalzite pana la incandescenta, ci si legile care guverneaza aceste fenomene. Mergand pe acest drum, Bunsen si Kirchhoff au construit primul spectroscop.

Becul Bunsen se foloseste, in prezent, in laboratoare (pentru incalzirea substantelor), in spitale, ca lampa pentru operatii (cu baterii si incarcator, avand capacitatea de a focaliza lumina asupra tesuturilor), in laboratoare ortodontice, pentru topirea materialelor utilizate la mulaje, ca arzatoare pentru butelii GPL, arzatoare pentru retele de gaz, pentru aparatele de sudura etc.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.