În fiecare zi sunt produse miliarde de fermoare. Cu toate acestea, dispozitivul nu a avut întotdeauna un succes atât de mare. În primele etape de dezvoltare, fermoarul a trecut prin multe revizuiri ale design-ului, încercări nereuşite de marketing şi câteva modificări ale numelui.

Fermoarul este un lucru comun în ziua de astăzi datorită imensei răbdări a investitorilor, muncii unui inginer care a dat produsului ultimele finisaje şi nu în ultimul rând Primului Război Mondial, moment în care fermoarul a fost produs în masă pentru prima dată.

În 1851, Elias Howe, cel care inventase maşina de cusut, a creat un dispozitiv pe care l-a numit „închidere pentru îmbrăcăminte automată, continuă”. Dispozitivul în sine era destul de dificil de utilizat. Pentru că preocuparea sa principală o reprezenta maşina de cusut pe care abia o patentase, dispozitivul nu a mai ajuns pe piaţă. Aveau să treacă 40 de ani până când altcineva avea să inventeze un dispozitiv similar.

La sfârşitul secolului al XIX-lea, inventatorul american Whitcomb L. Judson crea ceea ce avea să devină fermoarul. Invenţia a venit ca o soluţie pentru o problemă a unui prieten de-al său care avea dificultăţi cu spatele şi nu putea să se aplece pentru a-şi închide toţi butonii de la papuci. Judson a creat un fermoar cu capse, copci şi o încuietoare laterală care le conecta.

Pe 29 august 1893 acesta avea să patenteze „the clasp locker”. Atât de complicat era dispozitivul, încât a fost nevoie de aproape doi ani pentru a putea primi patentul. Acest precursor al fermoarului nu a reprezentat o îmbunătăţire majoră faţă de butoni, dar a fost o inovaţie.

În 1894, Judson îşi deschide compania „Universal Fastener” în Chicago. Odată cu venirea mai multor investitori şi realizarea unor modificări ale fermoarului, compania a fost redenumită; ani mai târziu îşi primeşte numele final „Automatic Hook and Eye Manufacturings and Machine Company”.

Până în 1904 compania se mutase în New Jersey iar multe alte modificări fuseseră aduse fermoarului care acum se numea „C-curity” şi se putea ataşa de haine prin intermediul unei benzi. În acea perioadă era folosit în mod special pentru fuste.

În 1905 fermoarele au început să fie folosite pe diverse articole de îmbrăcăminte. Nu erau însă foarte rezistente, motiv pentru care nu erau foarte practice.

În 1913, Gideion Sundback, inginer electronist, s-a angajat la compania lui Judson, devenind proiectant şef. Aici el a îmbunătăţit fermoarul lui Judson. Acesta l-a numit „fermoarul fără cârlig” şi l-a brevetat sub numele Plako.

Citește și:  Nailonul, o invenție ce a schimbat lumea și "nebunia ciorapilor de damă"

Sundback nu s-a oprit aici. El a continuat să aducă îmbunătăţiri fermoarului iar în 1917, îl patenta sub denumirea „fermoarul separabil”. Această nouă îmbunătăţire a făcut ca fermoarul să devină mai fiabil. Din acest motiv a devenit foarte la modă. În acelaşi an s-au vândut 24.000 de bucăţi.

Primul client mare al lui Sundback a fost Armata Statelor Unite ale Americii. În timpul Primului Război Mondial fermoarele erau folosite pe hainele şi echipamentele soldaţilor. Pentru că oamenii nu ştiau cum să-l folosească, fermoarul venea de multe ori cu instrucţiuni de utilizare.

În 1925 compania B.F Goodrich se hotărăşte să creeze nişte galoşi de cauciuc care să se închidă folosind fermoarul lui Sundback. Aceşti noi galoşi se puteau încheia folosind o singură mână şi au avut un succes imediat. Numele de zipper (fermoar) a apărut de la sunetul pe care îl face în momentul închiderii: zipp. Înregistrat în 1925, denumirea zipper (fermoar) era iniţial o marcă a B.F.Goodrich pentru galoşii cu fermoar. Cu timpul termenul avea să fie folosit şi de alte companii. Goodrich a dat în judecată acele companii dar fără succes, fermoarul se mutase deja în lumea substantivelor comune.

În anii `30 fermoarul devine foarte popular în vestimentaţia copiilor, fiind foarte util în a-i ajuta să se îmbrace fără ajutor. Fermoarul era promovat a fi un ajutor în a-i face pe copii independenţi.

În 1937 un designer francez avea să utilizeze pentru prima dată fermoarul în confecţionarea pantalonilor bărbăteşti. Revista Esquire proclama introducerea fermoarului drept cea mai nouă idee de croitorie pentru bărbaţi.

Până în 1939 mai mult de 3 milioane de fermoare erau produse în fiecare an, pentru încălţăminte şi îmbrăcăminte. La sfârşitul anilor `40 numărul trecuse de un miliard. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, multe fabrici de fermoare din Germania fuseseră distruse. Metalul devenise o raritate iar inventarea unei scăriţe din plastic a dus din nou la îmbunătăţirea dispozitivului.

La vremea inventării lor, fermoarele nu erau suficient de puternice încât să ţină hainele închise. Ele erau folosite în principal ca dispozitive de închidere a sacilor de tutun. Ȋn anii `50 însă, fermoarele deveniseră mult mai rezistente, suportând o închidere fără probleme.

Următoarea mare schimbare a venit în momentul în care fermoarele aveau posibilitatea închiderii la ambele capete. Această schimbare a ridicat industria fermoarelor la înălţimi inimaginabile.

În ziua de astăzi, fermoarul este întâlnit în combinaţie cu majoritatea materialelor, putând satisface cerinţele tuturor consumatorilor.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.