Istoria încălţămintei – un “detaliu” care a schimbat evoluţia umană şi cultura materială

Istoria încălţămintei este fascinantă şi complexă, iar descoperiri recente arată că diverse forme de încălţăminte ar fi apărut cu peste 150 000 de ani în urmă, ceea ce revoluționează înțelegerea noastră despre evoluţia umană și a culturii materiale.

Evoluția umanității este strâns legată de invenţiile/ inovațiile care au permis omului adaptarea la diferite medii. Printre aceste invenţii, încălţămintea ocupă un loc aparte. Oferind protecție și mobilitate, pantofii au jucat un rol crucial în supraviețuirea și răspândirea populațiilor pe glob, permițându-le să se deplaseze pe distanțe mari, pe terenuri diverse și adesea periculoase, au contribuit la reducerea riscului de răniri și infecții. În plus, evoluția încălțămintei a influențat biomecanica mersului și postura umană, aspecte esențiale pentru sănătatea generală.

Treptat, de-a lungul timpului, încălţămintea a avut și a păstrat un rol semnificativ în exprimarea identității culturale și sociale. Diferitele stiluri de încălțăminte au fost și sunt asociate cu diverse culturi, clase sociale și chiar perioade istorice. Încălţămintea a fost utilizată adesea ca simbol al statutului social și al puterii, având un impact asupra modului în care indivizii (și grupurile) au fost/ sunt percepuți în societate.

În epoca modernă, istoria încălţămintei şi tendinţele modei au reflectat schimbările în gusturile estetice, care au influențat și au fost influențate de personalități și evenimentele istorice.

Istoria încălţămintei – date mai vechi şi mai noi

Până nu demult s-a crezut că cele mai vechi dovezi despre existenţa încălţămintei, descoperite pe teritoriul Europei şi al Asiei, ar data de aproximativ 40 000 de ani. De asemenea, au fost găsite, în peşterile din Fort Rock, din Oregon, sandale din piele şi din fibre vegetale (din scoarţă de salvie), care datează de aproximativ 10 000 de ani.

Natura perisabilă a materialelor din care au fost confecţionate diverse forme rudimentare de încălţăminte explică raritatea descoperirilor. Totuşi, un studiu recent sugerează că istoria pantofilor ar începe, de fapt, cu peste 150 000 de ani în urmă, când oamenii au început să folosească materiale disponibile în mediul lor, pentru a-şi proteja picioarele, indicând, în acelaşi timp, că omul primitiv a fost capabil de inovaţii “tehnice” mult mai devreme decât se credea anterior.

Existenţa unor astfel de dovezi marchează o etapă cheie în evoluția umană. Odată cu încălţămintea (oricât de primitivă) a crescut mobilitatea, reducându-se în același timp riscul de rănire, un punct crucial pentru societățile de vânători-culegători. De altfel, pe măsură ce uneltele și armele au devenit mai sofisticate şi vânătoarea mai eficientă, încălțămintea a trebuit să evolueze pentru a permite călătorii mai lungi și mai rapide, în căutarea hranei și a ținuturilor noi.

Forme rudimentare de încălţăminte, dar surprinzătoare pentru epoca în care au fost confecţionate

Folosirea pantofilor a ajuns treptat în diferite regiuni şi culturi, reflectând o adaptare ingenioasă la medii și nevoi locale. Pe măsură ce populațiile umane s-au dispersat pe tot globul, au dezvoltat stiluri și tehnici de fabricare a încălțămintei potrivite contextelor lor specifice.

În Europa, de pildă, în Alpi, s-a descoperit un fel de încălţăminte veche de 5 300 de ani, aparţinând lui Ötzi, “Omul gheţarilor” sau “Omul din Similaun”, cea mai veche mumie descoperită până acum, aparţinând speciei Homo sapiens, găsită întâmplător, de către doi alpinişti, Helmut si Erika Simon, la 19 septembrie 1991, la o altitudine de 3213 metri, la frontiera dintre Austria şi Italia.

Otzi (cea mai bine păstrată mumie din lume), care avea, la momentul morţii, în jur de 45 de ani, era îmbrăcat cu trei rânduri de haine – pantaloni din piele de capră, susţinuţi de o centură, o vestă tot din piele, un fel de jampiere legate de centură cu nişte jartele, o căciulă din blană de urs.

Într-un sac de mici dimensiuni se aflau toate cele necesare pentru aprinderea focului – o bucată de iască, una de silex, fragmente de pirită – şi alte lucruri folositoare la prepararea hranei. Analiza veşmintelor, de către biochimişti de la Laboratorul Sarrebruck, din Germania, a relevat că diversele părţi ale hainelor şi încălţărilor erau din piele diferită, inclusiv de oaie şi de vacă, impletită cu ierburi, aspect caracteristic agricultorilor de la vremea respectivă. Prin urmare, Otzi, “Omul gheţarilor”, era, probabil, un cioban obişnuit să meargă în transhumanţă cu oile, în regiunea muntoasă a Alpilor.

Istoria încălţămintei a fost prezentă în toate colţurile lumii

În Asia, pantofi/ papuci din piele și pânză, vechi de mii de ani, au fost găsiți în mormintele din China antică, în timp tehnicile de cusut și broderie pe încălţăminte s-au rafinat constant.

Se pare că sandalele, aşa cum arată descoperiri arheologice, care au scos la iveală fragmente de încălţăminte vechi de peste 3000 de ani, au fost inventate de egipteni, ca protecție împotriva căldurii nisipului.

În America de Nord, mocasinii din piei de bizon sau de cerb şi sandalele din fibre vegetale, concepute pentru a fi ușoare și respirabile, demonstrează existenţa unor cunoștințe avansate de ţesut, ilustrând modul în care populațiile indigene și-au adaptat tehnicile de “producție” pentru a maximiza eficiența și confortul.

În Grecia antică, în epoca înfloritoare a teatrului, actorii purtau “kothornos” sau “buskin”, un fel de jumătate de cizmă, din piele sau din pânză și deschisă peste degetele de la picioare.

Pentru romani, încălțămintea era semn de putere și de statut în societate. Patricienii (clasa conducătoare din Roma antică) purtau pantofi vopsiți în roşu pe tălpi și ornamentați, din piele tăbăcită, în timp ce plebea purta cizme din piele brută, iar sclavilor li se cerea să umble desculți.

Tocurile au intrat în “moda” încălţămintei în secolul al XVI-lea. Originar din Spania, modelul pantofilor de damă cu platformă atașată la tălpi s-a răspândit în Anglia, Franța și Italia, fiind folosit, la început, ca o necesitate, pentru a proteja picioarele şi vestimentaţia femeilor de străzile murdare. Apoi, moda “tocurilor”a fost consacrată, atât la femei, cât şi la bărbaţi odată cu ceremonia nunţii Catherinei de Medici (în vârstă de 14 ani) cu Prințul Henric al Franței. Regalitatea și nobilii au început să poarte tocuri înalte, încălțămintea masculină fiind mai ornamentată și mai scumpă, deoarece picioarele femeilor erau de obicei acoperite de rochiile lungi, ample, ale epocii.

Istoria încălţămintei în epoca modernă

Producția în serie a pantofilor a devenit posibilă începând cu anii 1830 (deşi prima fabrică de pantofi a fost înfiinţată în Massachusetts, mai devreme), ca urmare a industrializării. Invenția mașinii de cusut a permis dezvoltarea pe scară largă a industriei de încălțăminte, iar preţul pantofilor a scăzut, făcându-i accesibili unui număr tot mai mare de oameni.

Până la mijlocul secolului al XIX-lea nu s-a făcut nicio distincție între pantoful stâng și cel drept, existând doar forme standard. Pantofii nu erau cumpăraţi pentru a se potrivi piciorului, ci deveneau mai “comozi” prin uzură. Dacă este vorba de oamenii obişnuiţi (nu de aristocraţie), doar câțiva își puteau permite o a doua pereche de încălţăminte – așa-numiții “pantofi de duminică”, purtați, în principal, pentru a merge la biserică.

Tot în această perioadă au început să fie utilizate, pentru prima dată, măsurile pentru lungime și lățime – aceleași care sunt folosite astăzi.

Până la începutul secolului al XX-lea, au început să fie fabricaţi pantofii “plimsolls” (un pantof sport ușor, cu o parte superioară de pânză și talpă de cauciuc plată, “strămoşii” adidaşilor), cizmele de cauciuc, galoșii și “waders” (o cizmă impermeabilă, care se extinde de la picior până la coapsă, din cauciuc vulcanizat).

Treptat, dezvoltarea sporturilor profesioniste a promovat o diversitate de pantofi sport, iar, pe de altă parte, casele de modă au provocat periodic noi tendințe în moda feminină şi masculină. În prezent, încălţămintea este al 30-lea cel mai comercializat produs din lume.

Curiozităţi, fapte mai puţin cunoscute despre istoria încălţămintei

Istoria încălţămintei a parcurs un drum lung, iar astăzi aceasta nu este numai o necesitate, ci şi expresia gustului, a confortului, a dorinţei de a fi în pas cu moda. Folosim zilnic încălţămintea, dar, probabil, ştim foarte puţine lucruri despre acesta invenţie care a schimbat evoluţia umanităţii. Iată câteva curiozităţi din acest domeniu:

• Pentru că, până în secolul al XIX-lea, nu existau mărimi standard de pantofi, lungimea tălpii era măsurată în boabe de orz.
• În secolul al XIV-lea, oamenii au început să poarte pantofi cu degete foarte lungi și ascuțite, numiţi “crakows” sau “poulaine”. Dar purtarea acestor pantofi a deteriorat adesea structura picioarelor și uneori a dus chiar la fracturi. Purtătorii de “poulaine” riscau, de asemenea, să se împiedice de propriile picioare. Probabil, potrivit documentelor, moda “crakows”/ “poulaine” a apărut în jurul anului 1340, în Cracovia, Polonia, de unde s-a răspândit şi în alte ţări, cizmarii confecţionând încălțămintea din piele, catifea, mătase, metal și alte materiale, umplându-le cu lână, mușchi, păr sau os de balenă, pentru a fi siguri că nu-și pierd forma.

Tocurile – inventivitate fără margini

Tocurile înalte au fost purtate inițial de bărbați. Cavalerii au fost primii care au purtat tocuri înalte, pentru a-și ține în siguranță picioarele în șa. Apoi, tocurile au fost popularizate (după Catherine de Medici), de regele Ludovic al XIV-lea al Franței, care era mic de statură. Când moda tocurilor a ajuns şi în rândul populaţiei obişnuite, aristocrații au răspuns făcându-și tocurile și mai înalte.

În secolul al XV-lea, pantofii cu platformă înaltă, populari în rândul femeilor din acea vreme, au fost interziși de legea venețiană, din cauza nenumăratelor accidente raportate de doamnele care nu puteau să-şi ţină echilibrul în astfel de încălţări, deşi erau însoţite adesea de servitori pentru a le sprijini în timpul mersului. Astăzi, designerilor din domeniul încălţămintei încă le mai place să conceapă modele considerate “scandaloase”, cum ar fi, de exemplu, tocurile “Armadillo” (înalte de 25 de centimetri), pe care chiar modelele au refuzat să le poarte din pricina riscului de a se accidenta.

Alte fapte surprinzătoare despre încălţăminte

• Celebra și controversata regină Marie Antoinette (1755 – 1793) iubea moda și, potrivit istoricilor, avea aproximativ 500 de perechi de pantofi, nu atât din pasiune pentru acest articol, ci pentru că Versailles era atât de murdar încât pantofii erau aruncaţi după câteva zile, în loc să fie curăţaţi. Un fapt interesant este şi acela că, după ce Marie Antoinette a fost ghilotinată purtând tocuri înalte, acest fel de încălţăminte a devenit un simbol al mândriei și al bogăției.
• Ceea ce astăzi, în mod comun, numim “adidaşi” ( după numele firmei care produce acest tip de încălţăminte), în engleză se spune “sneakers”, care provine de la cuvântul “sneak” (a te furişa), aluzie la talpa de cauciuc folosită pentru fabricarea adidașilor, mai puțin zgomotoasă decât tălpile clasice folosite până atunci.
• Papucii Ruby purtați de celebra actriţă americană Judy Garland, în “Vrăjitorul din Oz”, s-au vândut, la o licitaţie din anul 2000, cu 660 000 de dolari, devenind astfel cei mai scumpi pantofi vânduți vreodată.
• Primul mare designer de pantofi a fost francezul François Pinet, care, la mijlocul secolului al XIX-lea, folosind noile practici industriale, a realizat tocuri frumoase (și reproductibile), care au fost finisate cu broderii de mână.
• Cizmele pe care le-a purtat Neil Armstrong, primul om care a păşit pe Lună, plutesc acum, undeva, în spațiu. Acestea au fost aruncate înainte de a se întoarce pe Pământ, de teama de a nu fi contaminate.

Istoria încălţămintei continuă să se scrie

Potrivit statisticilor globale, la modul general, o femeie deţine în jur de 20 de perechi de pantofi, iar un bărbat, 12, iar dintre acestea doar trei sunt purtate în mod constant. Deși se spune că multe femei din întreaga lume sunt “dependente” de pantofi, recordurile sunt deţinute de scriitoarea americană Danielle Steels, cu cele 6 000 de perechi ale sale, urmată de Imelda Marcos (fosta soţie a preşedintelui Filipinelor, Ferdinand Marcos, cu 3400 de pantofi în colecția ei, și de celebra cântăreață Celine Dion, cu 3000 de perechi de pantofi.

Cel mai mare magazin de pantofi din lume se află în Dubai – “Level Shoe District”– acoperă peste 96 000 de metri pătrați și comercializează peste 300 de mărci de pantofi. Aici pot fi găsiţi/ admiraţi/ achiziţionaţi şi cei mai scumpi pantofi din lume – “Passion Diamond” – creații opulente, decorate cu aur şi diamante, culminând cu un preţ exorbitant – 17 milioane de dolari perechea.

Istoria încălţămintei, pe care adesea o ignorăm, continuă să se scrie, exploatând, în cele mai neaşteptate feluri, creativitatea designerilor şi aşteptările clienţilor. Mai mult, un studiu recent, realizat cu ajutorul a 200 de voluntari, a arătat ca 90% din personalitatea cuiva se poate reflecta în încălțămintea sa. Pentru a ajunge la această concluzie, voluntarii au completat un test de personalitate și au fotografiat pantofii pe care i-au folosit cel mai mult. Când aceste fotografii au fost arătate altor persoane, acestea au putut identifica multe trăsături de personalitate ale celor care au trimis fotografiile – vârsta, nivelul de venit, trăsăturile emoționale etc.