Jucatorii patologici aleg jocul sau sexul ?

Un practicant patologic al jocurilor de noroc (gambling, in limba engleza) este cel pentru care jocul (loteria, bingo, jocurile mecanice/ electronice/ slot-machine etc.) devine o « boala », creeaza « dependenta », manifestandu-se printr-un impuls, care nu mai poate fi controlat, de a juca, de a miza, de a o lua mereu de la capat, in absenta jocului instalandu-se o stare de iritare, de angoasa. Fiecare jucator are propriile ratiuni pentru care se « arunca » in joc – unii o fac din nevoia de a obtine un succes, in public, de a fi admirati, altii, pentru castig, pentru a recupera ceea ce au pierdut la un moment dat, pentru a se elibera de o stare tensionata, pentru a-si crea impresia de socializare etc. La toate acestea se adauga o anume « programare » a aparatelor de loterie (de exemplu, cele din cazinouri), pentru a induce o distorsiune cognitiva jucatorilor. Mai exact, reglajul aparatelor este facut de asa maniera incat sa dea suficienta speranta de castig jucatorului, dar situatia sa fie profitabila si pentru cel care gestioneaza astfel de jocuri.

In noiembrie 2013, cu ocazia Conferintei anuale a Societatii de Neurostiinte, organizata la San Diego, in Statele Unite ale Americii, un grup de cercetatori a prezentat rezultatele unui experiment facut pe un grup de 38 de jucatori patologici, voluntari, ajungand la concluzia ca un gambling nu se caracterizeaza neaparat prin faptul ca simte o placere excesiva atunci cand se dedica jocului, ci printr-o capacitate mai redusa de a se bucura cand face alte activitati, chiar sexul situandu-se in plan secund. Neurologul olandez Guillaume Sescousse si colegii sai au ajuns la aceasta concluzie dupa ce i-au pus pe cei 38 de voluntari sa apese cat mai rapid posibil un buton, fie pentru oportunitatea de a castiga o suma de bani, la un joc de noroc, fie pentru a viziona imagini cu scene erotice (procedeu utilizat frecvent, in experimente, pentru a evalua preferintele unui individ). De fiecare data a fost masurat timpul de reactie al jucatorilor patologici si, in paralel, activitatea lor cerebrala a fost analizata prin rezonanta magnetica.

Cum se poate usor anticipa, ori ce cate ori a fost repetat experimentul, jucatorii au apasat mai rapid pe butonul care le indica posibilitatea unui castig, decat pe cel cu scene erotice (diferenta de timp de reactie fiind de aproximativ 4%). Si activitatea creierului a fost sensibil mai ridicata tot in momentul optiunii pentru joc. Ceea ce nu au putut lamuri, pana la capat, specialistii, este daca activitatea cerebrala mai scazuta la vederea imaginilor erotice exista la jucatorii patologici si inainte de a descoperi « placerea » jocului sau aceasta s-a instalat progresiv, pe masura crearii dependentei de joc. Certa este insa constatarea ca dependenta de joc este cu atat mai mare cu cat practicarea jocurilor este mai frecventa si de mai lunga durata, stimulandu-se, in acest context, o serie de neurotransmitatori, precum endorfina si dopamina, ca si in cazul consumului de droguri.

Aceeasi cercetatori au stabilit si cateva criterii de diagnosticare a unui jucator patologic : preocuparea permanenta pentru joc (rememorarea experientelor trecute, punerea la punct de noi strategii etc.), nevoia de a pune in joc sume de bani din ce in ce mai mari, eforturi inutile de a controla dorinta de joc, agitatie, iritabilitate, in absenta jocului, nevoia de a juca pentru a uita de nemultumirile cotidiene, revenirea, constanta, pentru a recupera pierderile, tendinta de a nu spune adevarul fata de cei apropiati, chiar de periclitare a situatiei familiale, sociale, trecerea in planul secund a relatiilor sentimentale etc.

Este adevarat, pe de alta parte, ca, potrivit statisticilor, doar 1% dintre pasionatii de jocuri de noroc sunt jucatori patologici, ceilalalti fiind, in terminologia specialistilor,  jucatori « recreativi » sau, eventual, « problematici », adica pot avea episoade « negative » in comportament, dar fara consecinte grave si fara pericolul permanentizarii lor.