Lacul Sfânta Ana este situat în Transilvania, în apropiere de Tuşnad. Ca orice monument din ţara noastră, el ascunde o aură de mister întărită de legendele locale. Împrejurimile lacului, cât şi liniştea ce îl înconjoară, te fac să te simţi pe un alt tărâm, unde numai păsările şi susurul apei grăiesc. Se presupune că Lacul Sfânta Ana a luat naştere în urma unei erupţii vulcanice de acum 42.000 de ani. Aşadar, în ceea ce privește clasificarea, Lacul Sfânta Ana este singurul lac vulcanic din România.

Masivul vulcanic Puciosu, mai exact vulcanul stins Ciomatu (sau Ciomadu), a fost cel care a stat la baza formării lacului din zilele noastre, Lacul Sfânta Ana luând naştere în craterul vulcanului menţionat anterior. Administratorii lacului vă pun la dispoziţie, nu la mare depărtare de lac, un punct de belvedere care va permite să vizualizaţi întreaga zonă.

În momentul de faţă, lacul este considerat rezervaţie naturală, iar poluarea sa este inacceptabilă. Administraţia lacului are mare grijă în acest sens, aşadar nu vă veţi lovi de gunoiele lăsate de turişti în preajma lacului, dar vă veţi lovi de o atmosferă curată, perfect naturală, care vă va încânta de cum păşiţi în rezervaţie. Accesul cu maşina până în apropierea lacului este permisă prin plătirea unei suprataxe. Pe lângă naturaleţea pe care o degajă în cadrul Rezervaţiei Naturale Lacul Sfânta Ana, veţi găsi şi nenumărate plante rare dintre care menţionăm rododendronul.

Pe lângă capela romano – catolică cu hramul Sfântei Ana din apropiere, mai întâlniţi şi mlaştina Mohoș. Mlaştina Mohoș este, de asemenea, un monument al naturii, însă frumuseţea ei este amăgitoare, căci pe cât este de frumoasă, pe atât este de periculoasă. Vizitarea mlaştinii Mohoș nu este permisă decât în prezenţa ghidului.

Forma Lacului Sfânta Ana este foarte asemănătoare paletei unui pictor având o lungime de 620 m, o lăţime maximă de 460 m, o suprafaţă de 19.5 ha şi o adâncime maximă de 7 m.

Lacul Sfânta Ana este lipsit de izvoare, apa lacului provenind numai din precipitaţii. Cu toate că veţi fi tentaţi să îi gustaţi apa, cel mai bine ar fi să nu o faceţi pentru că apa din Lacul Sfânta Ana nu este potabilă din cauza nivelului scăzut de minerale pe care îl conţine. Însă ea are o calitate de invidiat, şi anume este extrem de pură, fiind foarte apropiată de apa distilată, cu numai 0,0029 ml de minerale. Poate tocmai datorită faptului că apa lacului nu este potabilă, Lacul Sfânta Ana mai există şi în zilele noastre. Cel mai probabil din cauza exploatării el ar fi dispărut de mult timp.

Încă un element al apei ce atrage atenţia este lipsa de oxigen, motiv pentru care nicio vietate nu poate trăi în interiorul său. Cu această ocazie, Lacul Sfânta Ana a fost păzit şi de pescuit şi de toată poluarea ce o aduce cu sine acest sport.

Există două legende care spun povestea lacului, una mai frumoasă ca alta. Prima legendă explică denumirea lacului şi spune povestea unei fecioare care, conform obiceiului vremii, era victima unui mariaj aranjat de părinţi. Mirele ce urma să îi fie soţ nu îi era deloc simpatic, fiind un om necioplit. Se presupune că în noaptea nunţii ea a fugit de soţul ei şi s-a aruncat în acest lac. Trupul fecioarei nu a fost niciodată găsit, motiv pentru care lacul poartă şi în zilele noastre numele său.

A doua legendă explică formarea lacului. Conform acesteia, cu mult timp în urmă, existau pe aceste meleaguri doi fraţi care erau tirani. Unul îşi avea cetatea în vârful masivului Puciosu, iar celălalt în locul lacului de astăzi. Rivalitatea dintre cei doi fraţi era imensă. Se spune că tiranul ce avea cetatea pe masivul Puciosu a câştigat la un joc de zaruri o caleașcă de o frumuseţe inimaginabilă. Caleaşca cu pricina a stârnit invidia celui de-al doilea frate, care a pus rămăşag că în următoarea zi se va prezenta la curtea fratelui său cu o caleașcă de două ori mai minunată. Aşadar, a doua zi, el a cerut oamenilor din subordinea sa o caleașcă la care să fie înhămate, în loc de cai, 8 dintre cele mai frumoase fecioare ce trăiau pe domeniul său. Caleaşca era deosebit de grea pentru cele 8 făpturi fragile, ele neputând să o clintească din loc. Tiranul s-a enervat cumplit şi a început să le biciuiască pe cele 8 fete sărmane. Printre fete, exista şi fecioara Ana care, în momentul în care a simţit durerea biciului, a aruncat un blestem necruţător asupra tiranului. În urma blestemului, s-a pornit o furtună năprasnică cu fulgere şi trăsnete care a pus la pământ cetatea tiranului, îngropându-l în acelaşi timp şi pe acesta din urmă, în focul ce l-a generat. Potrivit legendei, lacrimile frumoasei fecioare au dat naştere lacului ce îi poartă de atunci numele.

În fiecare an, în ziua Sfintei Ana, lacul este sfinţit de mitropolie, în memoria fecioarei ce i-a dat nume.

Un fenomen meteorologic deosebit întâlnit aici este reprezentat de posibilitatea de a spune evoluţia vremii fără a avea studii de meteorologie. Muntele vulcanic are două fisuri, prin intermediul cărora localnicii prevăd vremea. După cum spun ei, dacă emanaţiile din fisuri „pişcă la nas” înseamnă că va fi furtună, dacă nu, înseamnă că vremea va fi liniştită. Acest fenomen are şi o explicaţie ştiinţifică. Activitatea postvulcanică încă existentă în munte este foarte sensibilă la schimbările de presiune. Astfel, în momentul în care presiunea atmosferică scade, bioxidul de carbon şi sulful urcă la suprafaţă, generând un miros înţepător la nivelul fisurilor, semn că se apropie ploaia.

Rezervaţia naturală Sfânta Ana reprezintă un colţ neprihănit de natură, care, din păcate, este din ce în ce mai rar pe pământ. Pentru puritatea sa, merită vizitat de fiecare dată când aveţi ocazia.

lacul-sfanta-ana.jpg

answear.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ