Diabetul este o mare problemă care afectează unul din fiecare nouăsprezece oameni din lume. Cu toate acestea nu multă lume înţelege cât de greu este să păstrezi nivelul glucozei din sânge sub control. Deşi unii oameni poartă monitoare ale nivelului de glucoză ce conţin un senzor introdus sub piele, majoritatea trebuie să se înţepe în deget şi să-şi testeze câteva picături de sânge, de mai multe ori pe zi. Fiind un proces oarecum dureros şi obositor, multe persoane cu diabet zaharat îşi verifică nivelul glucozei mult mai rar decât ar trebui. Slaba monitorizare poate duce la o serie de complicaţii atât pe termen scurt cât şi pe termen lung, incluzând deteriorarea ochilor, a rinichilor şi a inimii, în cele din urmă chiar moartea.
În iulie 2014 divizia Alcon a producătorului Novatis a semnat un contract cu o divizie a Google (Google [x] – menită să găsească rezolvarea problemelor majore la nivel global) pentru producerea lentilelor inteligente pentru diabetici. Acordul reprezintă un pas important în gestionarea unor boli, acest lucru realizându-se prin combinarea cunoştinţelor Google în domeniul electronic cu expertiza Novatis în domeniul medical.
În cadrul acordului se stipulează colaborarea celor două mari companii pentru dezvoltarea unei lentile inteligente care s-ar adresa remedierii afecţiunilor oculare. Această tehnologie presupune încorporarea unor microcipuri, senzori şi a altor componente electronice de foarte mici dimensiuni în lentilele de contact.
În această fază iniţială, tehnologia se adresează rezolvării a două probleme majore :
- prima o reprezintă ajutarea pacienţilor ce suferă de diabet prin măsurarea constantă a nivelului glucozei din lichidul lacrimal. Sistemul este conceput în aşa măsură încât imediat după măsurarea nivelului glucozei, transmite pe cale wireless toate datele colectate unui dispozitiv mobil care mai apoi avertizează pacientul asupra problemei.
- a doua problemă pe care doresc să o rezolve este aceea a pacienţilor care nu mai pot citi fără ochelari, lentila putând corecta focalizarea naturală a ochiului pe obiectele aflate în apropiere
În momentul de faţă se testează prototipuri ale lentilei ce pot genera o citire a nivelului glucozei o dată pe secundă. De asemenea se investighează posibilitatea funcţionării ca mecanism de avertizare, ceea ce presupune integrarea unui led mic, care s-ar aprinde în momentul în care nivelul glucozei ar trece peste sau sub un anumit prag. Chiar dacă este la început de drum, această tehnologie a trecut prin mai multe studii clinice care au dus la rafinarea prototipului.
Tot în cadrul acestui program se doreşte realizarea unei lentile care să poată ajuta persoanele a căror vedere este foarte slabă şi chiar a nevăzătorilor. La începutul acestui an a fost dezvăluit că Google a patentat o lentilă de contact inteligentă care ar putea susţine un mini-calculator cu cameră video înăuntru, deschizând posibilitatea micşorării semnificative a mini-calculatorului ceea ce i-ar putea oferi caracteristici precum „superzoom” purtătorilor şi chiar ajutând nevăzătorii să vadă.
Ei oferă ca exemplu situaţia unui nevăzător care poartă „lentilele inteligente” ce se află în mers pe trotuar şi se apropie de o intersecţie. În acel moment calculatorul ar procesa datele înregistrate de mini-cameră şi ar afla că în apropiere se găseşte o intersecţie, astfel ar putea stabili dacă există pericolul unei maşini sau nu. Având capacitate wireless, sistemul se poate lega de smartphone-ul personal, care va procesa datele primite de la lentilă şi va putea da comenzi audio utilizatorului. De asemenea Google precizează că acest sistem va fi capabil să recunoască feţele, fapt ce ar putea permite nevăzătorilor să recunoască anumite figuri şi implicit anumite persoane.
În momentul de faţă Google se află în discuţii cu FDA-ul american (Food and Drug Administration) dar există încă mult de lucru până această tehnologie poate fi transformată într-un sistem pe care oamenii l-ar putea folosi fără nici un risc.
În pofida ajutorului care l-ar putea acorda persoanelor cu anumite afecţiuni, ideea de creare a unei lentile cu o cameră video montată a stârnit deja destul de multe răspunsuri negative. Nu puţini sunt cei care se gândesc la riscul adus de o cameră montată în acele lentile, la faptul că le-ar putea fi înregistrate mişcările, astfel cineva ar putea atenta la intimitatea lor. Într-o vreme în care telefoanele sunt ascultate, email-urile sunt citite şi aproape oricine poate avea acces la datele tale personale este de înţeles reticenţa unora. Rămâne de văzut cum va adresa Google aceste probleme, asta în situaţia în care „lentila inteligentă” ar fi dezvoltată cu succes şi dacă ar trece aprobările necesare pentru a intra pe piaţă. Chiar dacă pare un proiect futurist, are şanse destul de mari să apară în decursul următorilor ani şi să revoluţioneze domeniul medical.